Pasiunile forestiere ale ministrului

Departe de a mã dezamãgi, ideea iscatã revelator în mintea Ministrului MEC Mircea Miclea, ca elevii sã se apuce de plantat copaci, e de-a dreptul magistralã. Cu toate cã n-are nimic de-a face cu actul didactic. Totuși, atras în chip misterios într-o irezistibilã sinergie forestierã cu ministrul, simt dorința de-a o aprecia. De ce? Iatã câteva pricini pe scurt.

Prima, una personalã

Și eu am fost elev, am fãcut practicã la cules de ghindã, la plantat puieți de stejar, la cules de cucuruz, mere, cartofi etc. Și datoritã mie țara a prosperat, iar socialismul avântat a repurtat succese peste succese. Am înțeles atunci strânsa înrudire dintre elev și plantã. În clipele minunate când ieșeam la rãspuns, în loc sã vorbesc la subiect cãdeam în subite reverii fitologice, i-am putut ierta mai ușor pe profesorii ce mã ironizau.

A doua…

Întrucât Miclea e un intelectual fin, dotat cu o adâncã apreciere a realitãții, a inferat corect cã dacã în țarã sunt inundații și alunecãri de teren, prãdarea fondului forestier, insuficiența copacilor constituie cauza. Sã-i zicem cauza secundã, întrucât vina principalã o are tot Dumnezeu sau Sf. Ilie, care se ocupã de precipitații. Prin urmare, este important sã refacem pãdurile. Cine ar trebui sã se ocupe de asta. Elevii, bineînțeles. Eventual și profesorii, care, în timp ce elevii sapã gropile, ar fi tentați sã de-a fuga la o votcã scurtã, dacã nu ar fi implicați în opera de refacere a fondului forestier. N-ar strica, totuși, pentru a acționa și asupra cauzei prime, ca domnul ministru sã cearã elevilor și profesorilor sã se roage în grup în pauzele dintre ore, pentru a-l sensibiliza pe Dumnezeu s-o lase mai moale cu calamitãțile naturale, sã refacã printr-o minune, cãci la el totu-i posibil, echilibrul ecologic global. Sã fie lumea din nou ca la început, verde, plinã de copaci, paradisiacã. În fiecare groapã din asfalt sã creascã un copac, lângã fiecare toaletã publicã sã creascã un copac, pe locul gropilor de gunoi sã creascã pãduri, iar rafinãriile sã se transforme în grãdini suspendate; birouri, balcoane, bãi, tramvaie, avioane, în buzunarele senatorilor, în laptopurile deputaților, în telefoanele consilierilor, chiar și pe vaporașul de jucãrie cu care face baie politicã președintele țãrii sã creascã copaci. Sã simtã tot cetãțeanul pe propria epidermã ce bine e la umbrã, ce frumos poți privi de la rãcoare cum proștii învațã, iar fraierii muncesc.

A treia…

Domnul ministru a recunoscut cã în copilãrie a iubit cu pasiune sincerã și inocentã copacii. O afecțiune specialã, aproape de natura magicã sau animistã, a întreținut pentru cireș, de la care a învãțat multe. Așa crede Miclea, la concurențã cu faimosul producãtor de best-seller-uri, Paulo Coelho, cã se pot învãța multe lucruri de la copaci. De pildã poți învãța sã te speli fãrã sãpun, stând în ploaie, sã faci economie la cãldurã, dormind afarã, sã fii non-violent cu maidanezii care fac pipi pe tine, sã fii generos cu omizile ce îți paraziteazã fructele, sã faci umbrã chiar dacã nu te roagã nimeni, sã fii tãcut în sala de clasã, sã te înverzești fãrã a consuma alcool, sã nu te plângi la poliție dacã intrã un tâmpit cu mașina în tine, sã nu furi, sã nu violezi, sã nu juri strâmb etc. Câte nu se mai pot învãța de la copaci? Iatã de ce, o soluție la care domnul Miclea ar trebui sã se gândeascã, datã fiind starea dezastruoasã a multor școli din România, sã propunã ca orele sã se ținã direct în pãdure. Ai apã de spãlat direct de la râu, te poți încãlzi cu vreascuri, ai toaleta ecologicã a la tufiche. Astfel s-ar putea economisi sume serioase din fondurile și-așa deficitare ale MEC.

A patra…

E bine cã Miclea gândește în perspectivã. Dacã modul de educație și ritmul de dezvoltare al țãrii noastre continuã trendul actual, peste cincizeci de ani, când actualii elevi vor ieși la pensie, vor fi multe-multe pãduri și parcuri pe întreg cuprinsul țãrii, unde vor putea merge cu nepoțeii de mânã sã se joace de-a Tarzan și maimuțica, sã admire urșii blazați, caprele negre, zimbrii fioroși, nãpârcile viclene, veverițele iuți sau viezurii vãrgați. Și vor putea povesti copiilor cã datoritã inițiativei strãlucite a unui fost ministru țãrișoara noastrã e atât de verde, urșii atât de grași, viezurii atât de isteți și ciorile atât de negre. În acel idilic târâm plin de verdeațã ar râvni sã locuiascã orice creaturã umanã, ceea ce ar duce literalmente la explodarea ratingului de țarã și la o îmbogãțire dementã a tuturor românilor. Bãnui cã o astfel de inferențã subtilã a traversat în vitezã sinapsele lui Mircea Miclea în clipa inspiratei decizii.

Se vede cã din plantatul copacilor elevii ar avea numai de câștigat. Iatã de ce admir finețea psihologicã a domnului Ministru și totala responsabilitate pentru destinele ecologice ale patriei.

Vianu MUREȘAN