Vox populi…

Mult trâmbițata democrație își aratã ambele fețe. Luminã și întuneric, pisc și abis, cap și pajurã. În funcție de preferința alegãtorului. De soluții globale particulare și, în egalã mãsurã, în funcție de alte „nimicuri existențiale”, cum ar fi, actul de curaj, fapta de onoare, gestul de bun-simț, dovada de deșteptãciune.

Avantajele unui sistem (realmente) înscris pe traiectoria democrației pot fi anihilate. Fluierând. Și, culmea, nu de cãtre vrãjmașii lui, ci prin lașitatea internã. Oricâte principii, reguli, texte și subtexte s-ar lãsa puse în paginã și apoi avizate, aprobate, votate, promulgate, aplicarea lor ține de mofturile destinatarilor. Iar în categoria mofturilor includem de la jenele mici, pânã la tarele majore de caracter.

De pildã, degeaba legea te trage de mânecã și îți zice cã ai dreptul sã-i ceri socotealã șefului pentru deciziile pe care bine sau rãu-voiește a le lua ori cã ai dreptul sã participi la conducerea instituției din care faci parte, dacã tu nu îndrãznești a-ți ridica ochii nici pânã la brãcinarul lui. Sau dacã o faci, este numai pentru a-i zâmbi suav, larg sau tâmp, în semn de nețãrmuritã aprobare. Hai sã spunem cã nu tot individul are vocația curajului personal. Cã nu-i vine sã-și riște propria piele, așa, de unul singur, în timp ce ãilalți freacã menta (și alte buruieni autohtone) pentru a-i face plãcere sus-pusului.

De neînțeles este, însã, situația în care prerogativele specifice ideii de democrație sunt date unui grup, iar grupul stã la colț. Strâns unit. Fãrã glas, fãrã opinie. Lãsând sã rãzbatã, din când în când, câte un strãnut sfios (de pionier), iar conducãtorul iubit continuã sã dea cu tocul în podea, luând mãsuri fãrã mãsurã.

Trezirea din somnul nesiguranței de sine (organice) face bine. Oricând. Fie cã are loc în zori, fie cã ochii se crapã spre înserat. Asta s-a întâmplat de curând cu magistrații Curții de Apel Târgu Mureș. Iertat sã-mi fie, dragi colegi, dar pânã acum am auzit doar glãscioare, pe ici pe colo (o bucatã bunã de vreme), apoi, duete, cvartete etc. (într-un crescendo promitãțor) pentru ca în sfârșit sã auzim corul majoritãții. La unison. Într-o nesãbuitã pornire, ar spune proștii, într-o necesarã acțiune, ar sublinia înțelepții, grupul ãla care, potrivit legii poate multe, a convocat Adunarea generalã a judecãtorilor Curții. Ca sã schimbe colegiul de conducere, propãșit pe lângã președinte dupã voia sa supremã… Sã nu credeți cã demersul a fost unul de tipul „floare la ureche”. Președinta, aflatã pe meleaguri strãine, și-a activat roaming-ul (ca tot omul îmbibat de importanța personalã) și a ținut legãtura cu evenimentele în mod direct. Ca la transmisiunile de fotbal. De etapã. Prin lingușitorii de serviciu. Care au raportat totul cu lux de amãnunte, cu intonație specificã, brodatã cu gâfâieli de îngrijorare. Ba, s-au fãcut luntre-punte pentru a aduce la binecuvântata adunare și o colegã ce tocmai nãscuse. Formațiunea frânarilor în calea schimbãrii n-a avut nici o milã. Deși fata trebuia sã alãpteze din 4 în 4 ore. Iar scenariul nu se oprește aici. În plinã adunare, magistrați cu vechi state de funcții (care ar trebui sã aibã oarecare științã de carte) au susținut cu furie proletarã cã judecãtoarea-lãuzã trebuie sã voteze. Chiar dacã în aceastã perioadã ea poate lua hotãrâri doar cu privire la scutece și tãieri de moț, nicidecum cu privire la dosarele instanței.

Celelate inepții susținute cu scopul de a îndeplini directiva de roaming, de neschimbare a conducerii, nu mai trebuie redate. Din jenã. Totuși, pentru deliciul cunoscãtorilor, trebuie spus cã aceeași formațiune de frânã (de mânã și de motor) a cerut adunãrii generale sã se voteze dacã se voteazã. Adicã, hai sã votãm dacã o sã votãm. Cã, dacã dupã ce votãm iese cã n-o sã mai votãm, ne oprim. Cã, doar n-o sã votãm și dupã ce am votat cã nu mai votãm. Simplu, nu? Ca raționamentul unui magistrat de frunte, pardon, de curte…

În fine, în ciuda știm noi cui, grupul hotãrâților, curajoșilor, sãtulilor de actuala stare de lucruri a învins. Pentru cã ei reprezintã majoritatea. Și au schimbat colegiul de conducere. Bravo lor! Cu atât mai mult cu cât asemenea acțiuni nãucitoare pentru președinții înfruntați și biruiți au avut loc, deocamdatã, doar la Cluj și Alba. Ca odinioarã, când Mureșul trebuia spulberat, pentru luarea nasului la purtare. Dar, vorba aceea, mare-i puterea exemplului. Și dacã ar fi sã semnalãm o palmã datã la fundul legii, ar trebui sã amintim cã înainte de a-și activa roamingul, președinta Curții i-a chemat pe inițiatorii adunãrii generale (spãrgãtori de bunã rânduialã) în biroul de conducãtor și i-a luat la rost despre scopul convocãrii și despre ce mai vroia ea. Chiar spunându-i unei colege sã-și ținã gura, cã opinia ei (deloc pe placul bipului de roaming) o cunoaște. O astfel de atitudine, o asemenea imixțiune polițieneascã din partea președinților sã fi urmãrit d-na ministru a Justiției când a promulgat legile reformei și conducerea colegialã în actuala formã? Nicidecum! Dar, ce sã-i faci, nu te poți atașa de doi stãpâni. și de fosta ministrã și de actuala. Pentru cã de la cer la pãmânt e distanțã. Devastator de mare.

de Andreea CIUCÃ