Tangou cu Aubenas
Mediatizatã în limite rezonabile, nunta lui Sorin Mișcoci m-a impresionat mai puțin ca eveniment monden, cât ca moment al unei confirmãri. Desigur, nu e vorba de acel gen de confirmare ce putea sã intereseze cândva, fecioria miresei sau zestrea promisã. E vorba de credibilitatea rãspunsurilor eliberate o datã cu întoarcerea celor trei ostatici români și, apoi, a fostei colege de detenție Florance Aubenas, ziarista de la Libération din Franța.
Dupã douã luni de scenarii bombardate din toate direcțiile, pe toate canalele media, mai tot din ceea ce se dãdea drept adevãr în momentul eliberãrii era întâmpinat cu prudențã, dacã nu efectiv cu suspiciune. Deținuții deveniți eroi nu mai scãpau nici ei de prezumția complicitãții la rãpire, cel puțin Marie-Jeanne Ion. Subiectul devenise un tur de forțã pentru mass-media. Excedat de responsabilitatea iluminãrii publicului îngrijorat, Cristoiu fãcuse scurtcircuit neuronal și vorbea întruna chiar și atunci când nu mai era invitat la vreun post tv., Cristian Tudor Popescu își bronzase chelia la lumina propriilor elucubrații, fața îi era arãmie și ochii încercãnați. Vadim transpirase ca dupã un maraton și se visa arhanghel suplu pornit cu praștia la vânãtoare de teroriști, iar Nașul, în anturajul lui Adrian Ursu și Roșca Stãnescu se scãrpina la bãrbie și ofta din greu, neavând ceva mai elocvent de proferat.
De la neconcordanțe, inadvertențe și pânã la versiuni paralele, ce au dus chiar la rãcirea relațiilor cu colegul absent de la nuntã, Ohanesian, rãspunsurile ziariștilor erau vizibil afectate de un pact al non-divulgãrii scenariului și actorilor implicați. Aceasta e desigur explicația divergențelor inițiale dintre ceea ce spuneau la București ziariștii români și ce spunea la Paris ziarista francezã. Aubenas nega varianta de la București, pe un ton foarte natural și cu atitudinea cea mai categoricã. A mers chiar pânã la a susține cã n-a stat în celulã cu ziariștii români, cã n-are habar de ei.
Prezența ei la nunta lui Mișcoci, pe lângã cã e de naturã a confirma cele susținute de ziariștii noștri, și cã, în plus, trauma comunã i-a fãcut sã devinã prieteni, impune reanalizarea informațiilor pe care Florance le-a risipit generos în fața ziariștilor din toatã lumea, ce roiau în jurul ei pentru interviuri. Dacã aceastã informație a fost denaturatã, cu scuza absolut rezonabilã cã mai erau și alți deținuți care trebuiau salvați, ce anume din spusele ei este absolut sigur? E o întrebare evident naivã, la care eu, care nu doresc sã știu totul, nici nu am nevoie de rãspuns.
Poate cã mai multe o fi aflat președintele Bãsescu dupã țuica, șampania și tangourile consumate, sau în ora petrecutã tete-à-tete cu grațioasa Aubenas. Orice informație nouã ar fi obținut, o ține desigur pentru zile mai plicticoase. Acum, obișnuit cum e sã se joace cu petardele, confundând sistematic politica româneascã cu seara de Crãciun, se pregãtește probabil sã arunce în aer vreo pubelã pesedistã, sã vopseascã portocaliu vreo cisternã de la Petrom, sã dãrâme zidul ce taie în douã Parlamentul, sã ia o cutie de spanac și, în cele trei luni ce-au mai rãmas din anul în curs, sã facã autostrada Transilvania, cu aceeași opulentã și coruptã firmã americanã ce i-a solicitat lui Nãstase sã taie pãnglicuța tocmai în campanie.
de Vali MUREȘAN
