Lifestyle

Un deceniu de satisfacţii pentru “Eureka”

FOTO 1

În urmă cu 10 ani apărea în peisajul reghinean Centrul de limbi străine “Eureka” având drept scop principal iniţierea, perfecţionarea şi evaluarea tuturor categoriilor de vârstă şi ocupaţionale în domeniul limbilor străine. Tortul aniversar al celor 10 ani va fi savurat la finele acestei săptămâni printr-o serie de manifestări întinse pe durata a două zile, sâmbătă şi duminică. Despre povestea “Eureka” ne-a vorbit dr. Rodica Bândilă, coordonator Eureka

 Reporter : Cum a început povestea Eureka ?

Rodica Bândilă: După cum spune şi numele, Eureka înseamnă de fapt Evrika în engleză şi a fost ideea salvatoare după ce proiectul Grădiniţei Engleze Junior care a fost demarat timp de 6 ani împreună cu Asociaţia Femeilor din Reghin a ajuns la final…iar eu, ca fostă profesoară care am decis să demisionez de la Liceul Blaga pentru a-mi urma acest vis, a trebuit să decid dacă mă voi întoarce înapoi în sistemul public de învăţământ, la o catedră sigură, dar unde încă de pe atunci erau vizibile unele semen ale viitoarelor probleme cu care se confruntă azi învăţământul românesc sau să continui un vis intrerupt, independent de voinţa mea, mai frumos, dar plin de riscuri şi drumuri nebătătorite până atunci la fel ca şi primul proiect. Şi am decis să aleg ultima variantă care se potriveşte cu spiritul meu independent, creativ şi de iniţiativă.

Reporter: Cum au fost primii paşi ?

Rodica Bândilă: Am început modest ca PFA înr-un apartament închiriat cu 2 camere în cartierul Rodnei cu un număr de aproape 50 de cursanţi de toate vârstele. La nici 2 ani, numărul s-a dublat, ca urmare a trebuit să căutăm un spaţiu mai mare şi să ne transformăm într-un SRL. Şi uite aşa, de 10 ani suntem SC Eureka SRL, iar din 2005 avem punctul de lucru pe strada Pandurilor nr. 32 într-un imobil complet renovat cu 4 săli decomandate de clasă dotate cu PC-uri şi conexiune internet şi wireless, mobilier modern, o minibibliotecă şi o sală de aşteptare. Numărul de cursanţi s-a menţinut constant în tot acest timp, chiar dacă au fost mici fluctuaţii datorită crizei economice, media fiind de peste 100, max. de 180.

Reporter: Care este capitalul uman al societăţii ?

Rodica Bândilă: Firma noastră, prin Centrul de Limbi Străine are un număr de 3 angajaţi permanenţi şi 2 cu contract de colaborare part-time, în prima categorie fiind subsemnata ca administrator al firmei şi profesoară de limba engleză la segmentul liceu-adulţi-examene internaţionale, engleza pentru afaceri şi româna pentru străini , o colegă de engleză specializată în predarea de la ciclul preşcolar la cel gimnazial, maghiară şi română pentru străini, o secretară şi casieră, respectiv profesoarele de germană şi italiană cu part-time. În caz excepţional, avem contracte de colaborare temporare cu profesoare de spaniolă, olandeză sau alte limbi în funcţie de cereri.Toate cadrele au experienţă şi calificări multiple, participante la multe traininguri şi conferinţe de profil , două fiind acreditate ca şi examinatori internaţionali.

Reporter: Care au fost momentele speciale ale acestor 10 ani ?

Rodica Bândilă: Momente speciale au fost cele în care am sărbătorit împreună cu copii şi profesoarele unele sărbători de Halloween şi Valentine’s Day în parcul central sau pe scena Casei de Cultură, Zilele de 1 iunie şi Ziua Europei sau a Limbilor Străine, dar mai ales când am primit recunoaşterea unor instituţii de examinare internaţională ca British Council, LCCI (Camera de Comerţ şi Industrie a Londrei) şi ECL (Consorţiul European al Limbilor) pentru activitatea ca centre regionale de examinare şi rezultatele obţinute la examene şi concursuri naţionale de engleză şi germană organizate de acestea, ratele de succes fiind foarte mari, în medie de peste 90% la toate categoriile sus-menţionate. Apoi impresia foarte bună făcută de grupurile de profesoare şi elevi ai Eureka participanţi la Taberele de Engleză cu Voluntari Englezi de la Bran organizate de British Camps Romania în care am participat în 8 ani consecutivi din cei 13 ai organizaţiei. De asemenea proiectelele conexe Global Teenage Project unde aproape întodneauna ne-am clasat în unul din primele 3 sau 5 locuri din 10 în 3 ani consecutiv , concursurile Smart Bunny şi Rudolph şi mai ales în cadrul Concursului de proiecte Semimaratonul I Love Reghin de anul trecut organizat de Fondul Comunitar Reghin în care am ieşit pe locul 4 şi am reuşit să strângem peste 4.000 de lei pentru dotarea unui viitor centru after school pentru copii cu risc de abandon şcolar. Speciale au fost momentele în care ne-am văzut foştii cursanţi crescând şi devenind oameni bine pregătiţi moral şi profesional amintindu-şi cu drag de noi şi având cuvinte de mulţumire fie că acum studiază sau lucrează în străinătate .

Reporter: Care au fost satisfacţiile ?

Rodica Bândilă: Cele care coincid cu momentele frumoase, bineînţeles….2 premii I la Concursurile Naţionale de Engleză organizate de ECL România în 2011 şi 2012- Manaki Timea (Liceul Petru Maior), respectiv Chirteş Antonia, (Liceul L.Blaga), 1 premiu II la acelaşi concurs – Chirteş Antonia , şi un loc I la limba germană în 2011 prin Borda Răzvan fost elev la Liceul Petru Maior. Apoi locurile I şi III la Concursul Naţional de Engleză LCCI România prin Manaki Timea şi Cocişiu Andrei de la Liceul Petru Maior. Nu în ultimul rând, 3 elevi care au obţinut scor maxim (A) la examenul Cambridge Advanced primind diplomă de nivel 3 corespunzătoar nivelului Proficiency prin Russu Mihai, Barabas Robert şi Şerban Ştefana toţi de la Liceul Tehnologic Petru Maior , 2 scoruri B prin Ana Eftene de la L. Blaga şi Chiorean Septimiu, fost elev la Lic. Petru Maior. De menţionat cu scoruri B la CAE şi A la FCE de-a lungul timpului Puşcaş Alina şi Lăzurcă Adina, respectiv Zoltan Antonia şi Borda Alexandra, toate studente. Cea mai recentă satisfacţie a fost proiectul în colaborare cu DarTV în cadrul emisiunii Jocuri de Cuvinte , un maraton al limbilor străine atât ca durată(1 lună), cât şi ca persone implicate, peste 10 profesoare şi 47 de elevi invitaţi de la aproape toate şcolile din oraş.

Reporter: Un gând pentru cei 10 ani Eureka ?

Rodica Bândilă: Ce îmi vine acum în gând e expresia ‘Nu contează că eşti mic dacă ai o inimă mare’ deoarece de multe ori lucrurile mari se întâmplă celor care au curaj, entuziasm şi cred în visul lor până la capăt! Fie ca acest capăt de drum să fie cât mai îndepărtat şi mai lin cu putinţă!

 

Show More

Related Articles

Back to top button
Close