Editorial

Președinți tari, președinți slabi…!

Foto Nicu Pop - EDTORIALIndiferent cât năzuim noi spre o democrație autentică, încă nu o avem, nici măcar nu ne-am apropiat măcar, decât formal. Ea nu este specifică culturii și mentalității colective românești, încă. Scurta perioadă de parlamentarism românesc (o expresie pe care o introduc oarecum forțat) începe odată cu venirea lui Carol I pe tronul României și se încheie cu Carol al II-lea. O jumătate de secol este foarte puțin la scara istoriei, chiar dacă adăugăm și ultimii 25 de ani. Mai specific românilor este credința, aproape mistică, în ”bunul împărat”, în persoana conducătorului. Ne-a demonstrat-o și Horia care a crezut că împăratul dorește și poate să îndulcească soarta românilor transilvăneni.

Această credință a dăinuit peste timp, bunul împărat devenind regii României (este cunoscută sensibilitatea românilor din toate straturile sociale față de Majestatea Sa Regele). Cei mai în vârstă își aduc poate aminte de acest lucru din poveștile bunicilor lor. Republica a încercat să translateze această energie națională spre partid și mai apoi spre președintele RSR printr-un cult al personalității de-a dreptul deșănțat. Operațiunea nu a reușit, mai mult a încurcat mintea românului. El (românul de rând) are nevoie de un conducător care să se ridice deasupra intereselor partinice sau de orice altă natură, el trebuie să-l întruchipeze pe bunul împărat de altădată. Conducătorul trebuie să intervină decisiv în reglarea societății, chiar dacă intervențiile acestuia nu-i musai să fie în consonanță cu normele democratice, mai degrabă ar fi bine să fie tăioase, dar corective. Am avut dialoguri de-a dreptul incitante pe acest subiect cu părinții mei (de 80 de ani, născuți între cele două războaie) care nu pricepeau de ce președintele României nu-i pedepsește el pe corupți, criminali, hoți etc, sau de ce e nevoie de proces pentru a-l pedepsi pe un individ care evident este vinovat, că doar se vede și la televizor. I-am năucit cu explicații despre justiție, despre prezumția de nevinovăție, despre sentință judecătorească și probe și că președintele nu poate el să condamne pe nimeni. I-am dezamăgit și mi-au proorocit că în felul ăsta tot mai rău va fi. Iată care sunt așteptările românilor simpli… deși, desigur, vorbim de cei mai bătrâni dintre ei. Aceste credințe le creionează imaginea președintelui ideal al lor, cel care îi ajută și protejează împotriva ”tagmei jăfuitorilor”. Vedem acum, și în straturile mai cultivate ale societății românești, aceleași dileme, exprimate, sigur, în formule oarecum mai soft. Avem în perioada asta o abordare aproape ilară cu privire la tipul cel mai bun de președinte. Discuțiile se centrează pe candidații situați pe primele două locuri în sondaje: Ponta și Iohannis, dar amândoi sunt raportați, printr-un mecanism psihologic demn de studiat, la modelul Băsescu.

Aud, adeseori, opinii despre Ponta că ar fi alunecos, că Iohannis este slab/moale, observând totodată că aceste adjective au fost lansate, într-un fel sau altul, de Băsescu. El știe foarte bine cum funcționează mintea românului și furnizează din plin material de lucru. Am putea deci schița, în linii mari, un portret robot al președintelui așa cum el este perceput de români, deși nu avem decât trei foști președinți, dar îi vom adăuga și pe cei doi candidați de acum: Iliescu – care a preluat aproape toate tarele caracteriale ale comunistului cu școală; Constantinescu – un conducător slab, ”învins de sistem”; Băsescu – un președinte ambițios, deștept, dar șmecher și părtinitor; Ponta – un tip inteligent,ambițios, alunecos și părtinitor; Iohannis – un sas corect, dar moale. Aceste caracterizări le auzim azi circulând în dezbaterea românilor. Despre Iliescu auzim frecevent că a servit, în mod inteligent, interesele foștilor nomenclaturiști, Constantinescu ”a vrut, dar n-a putut”, Băsescu ”e bun domle, dar e șmecher, îi face pe toți…”, Ponta e ”tânăr, dar manipulat de baroni”, Iohannis ”e bine că e neamț, dar e rău că nu-i român” și așa mai departe. Fiecare dintre ei beneficiază și de aprecieri pozitive și de aprecieri negative, ceea ce, în sine, nu e o treabă greșită, însă reflectă o stare de incertitudine aproape organică, că modelele noastre s-au zdruncinat, că avem prea mari așteptări de la președinte raportat la atribuțiile constituționale, că nu avem încredere în instituțiile democrației clasice, că ne-ar place și un președinte de forță, dar să fie și mai moale, să fie și șmecher și inteliegent, și corect, dar și descurcăreț… Cred că votul din noiembrie va reflecta toate aceste aștepatări ale alegătorilor români. Vom vedea!

 

 

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close