Corupția, ce mai plictisealã
Vom avea în curând un raport de țarã favorabil. Ce bucurie pe capul Puterii, ce tristețe în Opoziție, ce de speranțe cã vom intra cu fruntea sus în Europa! Cu tot cu corupți. Tema -corupția din România – tinde sã devinã o temã foarte plicticoasã și va trebui sã ne obișnuim cu ea precum cu boala incurabilã și ereditarã. Noi murim, dar ea se transmite generațiilor urmãtoare deoarece nimeni nu dorește cu adevãrat sã-i gãseascã leacul. Care este, de altfel, la îndemâna oricãrui ministru al Justiției, al fiecãrui polițist, procuror sau judecãtor. De-a lungul celor 15 ani, de când credem noi cã am luat-o pe calea democrației, nici un ministru nu a fãcut curãțenie de sus în jos, nimeni nu a riscat sã-l condamne pe un mare corupt. Noii miniștri au preluat portofoliul cu tot cu corupția din sistem și au dus-o și perpetuat-o. Existã corupție în justiție? Existã. Existã corupție în administrație? Multã. Existã corupție în spitale? Numai pe mâna medicilor sã nu ajungi. Dupã ce președintele Traian Bãsescu a fãcut celebrul apel „români, vã comand, nu mai dați șpagã!” s-a schimbat ceva? A refuzat vreun medic sau funcționar plicul care i se strecoarã în buzunar? A denunțat vreunul pe cel care a vrut
sã-i dea șpagã? Sub nici o formã. Totul este ca înainte. Ministerele și instituțiile statului gem de funcționari care de-abia așteaptã șpaga, iar țara de oameni disperați care, pentru a-și rezolva o problemã, sunt dispuși sã nesocoteascã îndemnul președintelui. Dacã, printr-o minune, conștiința unui medic sau funcționar l-ar determina sã refuze șpaga, iar situația nu ar avea un final fericit pentru cetãțean, cu siguranțã cel care a vrut sã fie cinstit va fi acuzat cã nu
și-a dat suficient interesul. Singurul vinovat de acest cerc vicios este destinul, care ne-a fãcut latini, adicã mult prea sentimentali și dispuși a cãdea în pãcat, dar mulțumiți cã nu suntem singurii în aceastã situație. Adevãrul este cã și la unguri, de exemplu, care nu sunt latini, se poartã cu mare mândrie șpaga. Polițistul care te oprește nici nu te întreabã altceva decât de bani, indiferent dacã ai greșit sau nu. La fel și vameșii. De asemenea, numele multor politicieni de calibru, europeni, au fost implicate în scandaluri de corupție. În cele mai multe cazuri, aceștia au ajuns sã rãspundã pentru ceea ce au fãcut. De aceea problema noastrã este cã nimeni sau foarte puțini, și aceia de multe ori prea puțin vinovați comparativ cu spectacolul mediatic la care sunt expuși, ajung sã fie anchetați și judecați pentru asta. Toți danseazã în jurul corupției, dar nici unul nu reușește sã o rãpunã pentru cã nici nu vor asta. Pentru cã ițele sunt atât de complicate încât, inevitabil, se ajunge cel puțin la un pește mare, indiferent dacã acesta se aflã la putere sau în opoziție sau protejat de un politician. De cele mai multe ori presa este complice la aceastã situație, iar micimanii care au curajul sã vorbeascã despre fenomen sunt urgent reduși la tãcere. Nu ați auzit de ziariști care, dupã ce au deschis gura, au ajuns sã fie cotați drept nebuni, neprosioniști etc.? Nimeni nu i-a încurajat, nimeni nu
le-a întins o mânã. Vorba nãscutã din popor „sã nu te piși contra vântului” este dovada cã pentru noi corupția este un mediu prielnic. Și dacã ne e bine, de ce sã vrem sã ne fie mai rãu?
de Cora MUNTEAN
