Cârtița de la Pentagon

Statele Unite se confruntã cu cel mai mare scandal de spionaj din istoria sa, dupã ce un fost oficial al Pentagonului a dezvãluit cã a fãcut parte dintr-o rețea israelianã, care a penetrat nivelurile de vârf ale centrelor de putere americane. Analistul Lawrence Franklin a recunoscut cã a furnizat informații secrete referitoare la Iran, ambasadei Israelului din Washington și mai multor membri ai unui grup de lobby pro-evreiesc. Mãrturisirile explozive ale spionului vin într-un moment extrem de delicat pentru Orientul Mijlociu, în condițiile în care SUA și Israel se pregãtesc sã se confrunte cu regimul de la Teheran, pe tema programului acestuia de înarmare atomicã. Autoritãțile federale au încercat sã pãstreze discreție maximã în privința scandalului, de teamã sã nu dea apã la moarã propagandei extremiste islamice, care susține cã politica SUA este modelatã de Israel

Sãptãmâna trecutã, Lawrence A.Franklin, 58 de ani, a compãrut în fața unui tribunal din Virginia, la cinci luni dupã arestarea sa de cãtre FBI. Specialistul în probleme iraniene al Agenției de Informații a Pentagonului a pledat vinovat pentru toate cele trei capete de acuzare formulate împotriva sa, admițând cã a oferit documente strict secrete lui Naor Gilon, ofițer politic la ambasada israelianã din Washington, și lui Steven Rosen și Keith Weissman, oficiali ai American Israel Public Affairs Committee (AIPAC), un grup de lobby pro-evreiesc. Ofițerii FBI, care l-au urmãrit timp de doi ani pe angajatul agenției, au stabilit cã acesta le-a furnizat israelienilor 83 de materiale clasificate. Sub pretextul cã trebuie sã pregãteascã bine briefing-urile cu secretarul apãrãrii, Donald Rumsfeld, și cu numãrul doi al Pentagonului, Paul Wolfowitz, Franklin lua acasã documentele secrete și le fotocopia, fapte strict interzise de lege.

Franklin s-a întâlnit cu Gilon de cel puțin 12 ori, livrându-i, printre altele, proiectul unei directive a președintelui SUA referitoare la politica americanã fațã de Iran și date despre testele cu rachete efectuate de armata iranianã. De asemenea, specialistul Pentagonului a avut, între 2002 și 2004, contacte frecvente cu Rosen și Weisman, dezvãluindu-le acestora informații confidențiale despre acțiunile Statelor Unite în Irak și programul atomic al Iranului. Franklin a stabilit contacte și cu doi oficiali SUA din Orientul Mijlociu, presupuși ofițeri ai serviciilor secrete.

În fața tribunalului, Larry Flanklin a declarat cã acțiunile sale au fost motivate de dorința de a influența politica americanã în Orientul Mijlociu, adãugând cã “nu a avut niciodatã intenția de a face rãu Statelor Unite, nici mãcar o secundã”. Franklin, a cãrui sentințã va fi pronunțatã pe 20 ianuarie 2006, riscã o pedeapsã de 25 de ani închisoare, dar condamnarea sa va fi mai blândã, datoritã faptului cã și-a recunoscut vinovãția și a fost de acord sã depunã mãrturie în procesul intentat împotriva lui Steven Rosen și Keith Weissman. Cei doi, concediați între timp de AIPAC, sunt acuzați cã au conspirat în vederea obținerii și divulgãrii de secrete din domeniul apãrãrii SUA. Potrivit rechizitoriului, Rosen, directorul de politicã externã al organizației, și Weissman, expert în Iran, au furnizat oficialilor israelieni, începând cu 1999, date secrete despre o mare varietate de subiecte: al-Qaeda, activitãțile teroriste islamice din Asia Centralã, bombardarea Turnurilor Khobar din Arabia Sauditã și politica SUA fațã de Iran. Oficialii israelieni s-au arãtat interesați îndeosebi de dezbaterea politicã de la Washington în jurul Iranului și de progresele fãcute de regimul de la Teheran în privința programului sãu nuclear.

Interese comune

Mãrturisirile fãcute judecãtorului federal, de cãtre Larry Franklin, au indicat faptul cã în operațiunea de spionaj sunt amestecați și alți israelieni, a cãror identitate nu a fost dezvãluitã. Experții sunt de pãrere cã implicațiile cazului Franklin sunt amețitoare, ele sugerând o complicitate cel puțin tacitã între oficiali de frunte ai Pentagonului și reprezentanți ai statului evreu. Astfel, analistul american era subordonatul lui Douglas Feith, controversatul subsecretar al Biroului pentru politica apãrãrii, organism care stabilește, împreunã cu Departamentul de Stat și Consiliul pentru Securitate Naționalã, strategia militarã a Pentagonului în diverse situații de crizã. Feith, susținãtor fervent al alianței dintre SUA și Israel, a jucat, împreunã cu adjunctul secretarului apãrãrii, Paul Wolfowitz, un rol cheie în plãnuirea invaziei americane în Irak și era adeptul unei politici dure fațã de regimul de la Teheran. Într-un document înaintat președintelui Bush, el a propus declanșarea unei acțiuni militare în cazul în care Iranul va continua programul sãu nuclear, poziție similarã cu cea a guvernului israelian. Activitatea biroului condus de Feith a fost aspru criticatã de Congres și de Departamentul de Stat pentru rolul jucat în cosmetizarea informațiilor care au justificat inițierea rãzboiului din Irak și pentru intenția de a coopera cu un grup iranian de opoziție, considerat terorist. Pe fondul amplificãrii scandalului “cârtiței” de la Pentagon, Douglas Feith a demisionat din postul sãu, la 8 august 2005. Un înalt oficial al administrației americane a declarat, sub acoperirea anonimatului, cã plecarea lui Feith, un apropiat al fostului premier israelian Benyamin Netanyahu, a lãsat multe semne de întrebare, mai ales în ce privește încercãrile durilor de la Pentagon (Paul Wolfowitz, Richard Perle, William Luti, David Wurmser) de a mobiliza influența politicã israelianã la Washington în favoarea rãsturnãrii regimurilor din Irak și Iran.

Prietenie mincinoasã

Observatorii politici considerã cã scandalul de spionaj a complicat relațiile dintre SUA și Israel într-un moment extrem de sensibil al “rãzboiului împotriva terorismului”, condus de Administrația Bush. Iritarea oficialilor americani este cu atât mai mare cu cât Israelul, considerat cel mai credincios aliat al Washingtonului, a susținut mereu cã a interzis orice activitate de spionaj în SUA în ultimele douã decenii, ca urmare a celebrului caz Pollard. Mai mult, acum un an, când Pentagonul a anunțat cã unul dintre oficialii sãi este cercetat pentru cã a furnizat informații secrete referitoare la politica SUA fațã de Iran, Israelul a negat cu vehemențã o eventualã implicare în operațiuni de spionaj. Premierul Ariel Sharon a afirmat la vremea respectivã cã “Israelul nu se angreneazã în activitãți de spionaj în SUA”, iar un înalt oficial al guvernului evreu a calificat drept “gunoaie” acuzațiile conform cãrora un funcționar de frunte al Departamentului Apãrãrii spioneazã pentru Israel. De asemenea, în lunile care au urmat, purtãtorul de cuvânt al AIPAC, organism din care au fãcut parte Steven Rosen și Keith Weissman, a declarat cã acuzațiile de spionaj sunt false și fãrã fundament și cã grupul “nu tolereazã nici un moment vreo violare a legilor și intereselor SUA”. Dezmințiri similare au fost publicate de Ambasada israelianã de la Washington și de Liga Anti-Defãimare, aceasta din urmã afirmând chiar cã oficiali rãu intenționați încearcã sã distrugã relațiile dintre SUA și statul evreu.

Amploarea fãrã precedent a operațiunii de spionaj a fãcut însã imposibilã tentativa de mușamalizare a scandalului Franklin. Membrii Comitetului pentru Forțele Armate din cadrul Camerei Reprezentanților s-au declarat “extrem de îngrijorați și de furioși” de consecințele afacerii Franklin, care, potrivit unui oficial al Administrației americane, “le-a permis israelienilor sã pãtrundã în interiorul lanțului decizional, astfel încât sã-i poatã influența demersurile”. Și mai îngrijorãtor este faptul cã afacerea Franklin ar putea reprezenta doar vârful aisbergului, dupã cum reiese dintr-o mãrturie a fostului angajat al Pentagonului, referitoare la materialele secrete predate lui Naor Gilon, ofițerul ambasadei Israelului din Washington:” Știam în sinea mea cã guvernul sãu are aceste informații. El mi-a oferit mai multe informații decât i-am dat eu”, a spus acesta.

Ioan BUTIURCA