Uncategorized

Măiestria de a mânui

Sunt vremuri în care România devine încet, dar sigur, o piață pentru construcția europeană. Și pentru că pe zi ce trece este o avalanșă a multinaționalelor și a investitorilor strategici pentru etapa în care ne aflăm, am decis că e bine să plec o vreme prin Europa. Să deschid, încă o dată, larg ochii. Să înțeleg. Înainte să devenim doar o piață de desfacere de peste 20 de milioane de carduri, destinată consumului și, poate, în cazuri excepționale, una de executanți. Nu de parteneri, ci doar de angajați…(II)

La Roma, împreună cu alti șase jurnaliști români, am avut răgazul a trei zile petrecute în laboratoarele unor ziare de marcă din Peninsulă. De la gratuitele Metro și City, la cele naționale și internaționale, Il Messagero și Corriere de la Sera. Industrii care vin încet către noi. Nu-i vorba de patriotisme gratuite, dar chiar suntem bunicei și în presă locală. Câți am mai rămas…

Ne lipsesc însă multe până să obținem calitatea și performanțele celor din Viena, Madrid, Roma sau Budapesta, amintindu-i doar pe cei vizitați în ultimele luni… Infrastructura, finanțarea proiectelor, managementul performant, oamenii de calitate, când vorbești de resurse umane, difuzare privatizată, externalizarea publicității, mică publicitate, abonamente etc. Multe ne lipsesc. și vorba unui bancher-prieten de la Forumul Financiar Sud Est European de la București, nu deținem întru totul măiestria de a-i învăța impecabil pe angajați exact numai cât au nevoie în procesul tehnologic. De asemenea, nu deținem nici secretul mânuirii lor într-o afacere în așa fel încât lucrurile să meargă ceas.

„… oare tu știi că în această oră, eu te-am învățat, ți-am dăruit tocmai din această MăIESTRIE. Tu știi că această oră nu se mai întoarce pentru mine niciodată?! Niciodată.”

Și sunt atât de mulți copiști și-n lumea noastră. Unii au plecat cu arhiva, alții cu secretele afacerii, alții cu numele, alții cu brandul, alții cu hard-disk-ul, alții cu rețeta, dar nici unul, pe bune, nu a știut să descifreze MÄ‚IESTRIA. Și nici MÂNUIREA.

Au venit cei de la Mittal Steel și au luat Combinatul Siderurgic Galați cu 50 milioane de dolari acum 2 ani și deja au 350 milioane profit. Au omorât căpușele, cum trebuie să facem și noi cu cei care nu au BRAT și SNA, au făcut restructurări masive, și poți lua oțel doar dacă platești jumătate de factură la semnarea contractului și restul dacă vrei să ieși cu marfa pe poarta combinatului… Buni indienii, prima dată și-au trimis copii să învețe la școlile britanice, apoi au fost trimiși administratori ai Imperiului în colonia Africa de Sud, iar mai nou conduc în topurile bogăției Marii Britanii. Integarea are un cost… Dar trebuie să recunoaștem că știu ce e MÄ‚IESTRIA și MÂNUIREA.

Au venit nemții de la Ruhrgas la Distrigaz Nord. Au plătit peste 200 de milioane de dolari. A doua zi, au cerut abonament pentru fiecare utilizator de gaze. Mâine vor externaliza poiectarea, instalarea, bazele turistice, sediile etc. și le vor da poate sindicaliștilor restructurați ceva S.A. gen Luca-Petromsevice. Dar să nu uităm că prețul la gaze naturale, într-un an, crește cu 200 la sută. și banii sunt încasați de Ruhrgas. Vizele au avut un cost… Dar și trebuie să recunoaștem că știu ce e MăIESTRIA și MÂNUIREA.

Despre Electrica, BCR, CEC, știm că vor ajunge pe mâini măiastre care vor mânui bine afacerea.

Au venit și prin Ardeal investitori în media. Englezi, austrieci, unguri, nemți, italieni…

Oare avem măiestria să mânuim mult mai abil penița (sau tastatura)?!

„… Oare tu știi că în această oră, eu te-am învățat, ți-am dăruit tocmai din această MăIESTRIE. Tu știi că această oră nu se mai întoarce, pentru mine, niciodată?! Niciodată.”

Și sunt atât de mulți copiști și-n lumea noastră. Unii au plecat cu arhiva, alții cu secretele afacerii, alții cu numele, alții cu brandul, alții cu hard-disk-ul, alții cu rețeta, dar nici unul, pe bune, nu a știut să descifreze MăIESTRIA.

Și nici MÂNUIREA.

Timpul ne va da dreptate…

Aurelian GRAMA

P.S. Succes Gazeta de București

Show More

Related Articles

Back to top button
Close