Uncategorized

Hoarda dezlănțuită amenință viața de prefect (II)

Ciprian Dobre a renunțat la toate bucuriile vieții de avocat, am spune și bogățiile, dar și la statutul de lider de filială, pentru a se înscăuna, prin vrerea ministrului Administrației și Internelor, Vasile Blaga, și cu botezul premierului Călin Popescu Tăriceanu, prefect de Mureș pe viață. Sau al altui județ, dacă o fi să roșim iarăși. Depolitizarea înaltei funcții s-a produs fulgerător, că i-a lăsat și pe social-democrați câteva zile fără replică, noroc cu societatea civilă, care și-a amintit rapid că legile organice se modifică mai greu prin ordonanțe de urgență. Adică deloc, dacă ar fi să cităm legea fundamentală de care ne amintim când ni se încalcă drepturile sau când mai jurăm pentru vreo funcție publică.

Cu toate acestea, tot pe Constituție, au jurat și prefecții noștri să o respecte când au depus jurământul. Vă întrebați, cu siguranță, cât de apolitic va fi până acum două săptămâni membru al PNL, prefectul Ciprian Dobre? Cum nu ne vine nouă a crede că Dobre nu va mai călca în sediul de partid, așa credem că nu vă vine nici dvs. Interesant este când va trebui să țină o conferință cu ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, se vor muta la Prefectură?

Apoi ne-am băgat și noi nasul în cele de la litera a) la l), atribuții pe care prefectul le are și ne este greu de crezut că poate sta așa apolitic. Va fi șeful serviciilor deconcentrate, toți numiți politic, pe care deja ne-a declarat că îi va lua la purecat. Va trebui să negocieze cu autoritățile publice locale și județene tot felul de programe, strategii etc, deci va lucra tot cu politicul și cu interesele sale.

Cu pacea socială, ce să mai spunem, nu este lider sindical care să nu aibă vreun carnet de membru sau vreo simpatie politică.

Până și cu integrarea se va lovi tot de nuanțele politicii. Noroc cu protecția civilă, pompierii și alte categorii bune la dezastre, unde culoarea politică contează doar atunci când se emit comunicatele de presă despre cine a dus mai mulți saci de haine second-hand la sinistrați.

Am stabilit că prefectul e cam greu să fie politic, numai dacă nu cumva s-a născut jongler.

Or fi având în schimb niscaiva puteri, de au tras toți la funcție ca la butoiul cu miere. E drept, prefectul are drept de funcție și de umilire din funcție a șefilor serviciilor deconcentrate. Doar că, vedeți dvs., funcțiile s-au “căpătat” apolitic și e cam greu ca propunerea prefectului să nu asculte de sfaturile de culise ale “protocolarilor”. Povestea cu verificarea legalității actelor ar fi trebuit pusă în aplicare fără să avem nevoie de prefecți pe viață. C-așa spune legea.

Cu aplicarea planului guvernului, iar ne-a plăcut. Dacă nu aplică bine, prefectul se trezește hăt departe. La Ialomița. Greu de identificat până și pe hartă.

Și atunci îi rămâne demisia.

Dacă nu ai făcut până atunci vreo faptă demnă de închisoare.

Bătălia portocalie

Cu toate că nu mai este implicat în politică, este greu de crezut că prefectul nu mai trage sfori politice – unde cu siguranță va intra în clinciuri cu un independent devenit dependent de P(S)D, Dorin Florea. Mai ales când va transpira că prefectul vrea evaluări la deconcentrate. Teste de fidelitate?

Dorințele sale nu pot decât să enerveze refăcuta trupă, care se întărește pe zi ce trece, în jurul democraților, prea cuminți de la execuția de la centru din 21 noiembrie.

Bănuim că Dobre nu se gândește că Dorin Florea, înscăunat lider din 21 noiembrie 2005 al PD, aflat în campania pre-electorală de cucerire a blândei redute a democraților, consilierul local Doru Oprișcan, vicepreședinte al aceleiași organizații, ce se visa prefect, consilierul local Claudiu Maior, vicepreședinte PD și diriguitor al transportului din județ, vor sta cu mâna în sân. Să nu uităm nici faptul că Oprișcan vrea răzbunare, după ce a fost dat afară din PNL pe ușa din dos, pentru că a ținut de dinții de Florea și a sa candidatură.

Așadar, candidaturile proprii pentru deconcentrate sunt deja pe masa liderilor democrați bucureșteni. Va putea Dobre să se împotrivească revenirii lui Dumitru Matei la șefia Inspectoratului Școlar Județean, dacă asta e vrerea PD? Ne îndoim. Sau Livia Galenco își va păstra funcția la OJPC fără să pupe poalele mantalei liderului PD de Mureș? Cu sau fără propunerea prefectului, iarăși nu credem.

Iar prefectul Dobre nu trebuie să uite un alt aspect important. Nici pe proprii săi foști colegi de partid, șefi de servicii deconcentrate nu se poate baza. Prietenia cu Nicolăescu, ca să nu îl plagiem pe senatorul Mihail Antonie, îl poate costa câteva voturi, deconcertate. Nu știe câți dintre desemnații PNL mai sunt acum în tabăra Nicolăescu și câți au migrat spre PD via independență, precum senatorul Antonie. Sau câți nu se așteaptă să aibă soarta taciturnului Ladislau Schwartz, omul care într-un an a pierdut aproape tot. Lider de partid, șef la DSP și membru PNL. Dar spune că nu și-a pierdut onoarea.

Sau câți oportuniști, de genul liderului de Voivodeni, Ladislau Darabont, care pentru un post de șef în Piața Armatei, în subordinea directă a altui ofițer rezervist, Vasile Filimon, fost liberal, actual șef al Administrației Piețelor, va trăda culorile galben-albastre.

Prefectul, de acum pe viață, Ciprian Dobre nu și-a început mandatul etern sub cele mai glorioase auspicii. Lupta pentru putere, control, interese, mulți bani, abia începe. Cu adversarii mult mai redutabili, pentru că cei de mai sus sunt doar vârful aisbergului cercurilor de interese. Vom urmări cu atenție acest război, care promite multe delicii mediatice.

Edy MÄ‚RCUȘ

Show More

Related Articles

Back to top button
Close