Elena Udrea: ”Tăriceanu nu își respectă promisiunile!”
Fără îndoială, Elena Udrea îl are pe vino-n-coace, ceea ce este un lucru cât se poate de bun pentru o femeie, dar cât se poate de enervant pentru alții. Este un lucru bun și pentru cineva care insistă că dorește o carieră politică. Câți dintre cei care dețin patalama de oameni politici nu ar vrea să simtă că fascinează auditoriul, indiferent dacă acesta este majoritar feminin.
Pe de altă parte, cine nu are sau nu a avut la 32 de ani păcate să dea cu pietre! Și, vorba lui Traian Băsescu, căci vom vorbi foarte mult și despre el în interviul de mai jos, dacă tot poporul ăsta ar fi format numai din Patapievici, unde s-ar ajunge!? Oricum, ceea ce vreau să spun este următorul lucru: am avut mulți conducători politici, premieri, miniștri, parlamentari care au fost, cu siguranță, oameni culți, citiți, cu studii îndelungi, cu fețe de intelectuali, dar care nu ne-au folosit la nimic nouă, poporului. De unde știu unii că nu răstoarnă carul Elena Udrea!? Acest material nu este menit să o elogieze pe fosta angajată prezidențială, ci vrea să spună că a fi blond nu reprezintă vina cea mai mare a unui om, mai ales în România, unde băncile Parlamentului sunt pline cu personaje hilare, cu bani și incapabile să lege două cuvinte, unde autoservirea din banii statului reprezintă o normalitate și unde indiferența mai-marilor parcă a întrecut orice limită. Elena Udrea a fost zece luni șef al cancelariei lui Traian Băsescu, dar a demisionat și din această funcție, și din PNL. Probabil că foarte curând o să se înscrie în PD.
Rep.: Doamnă Elena Udrea, după plecarea dumneavoastră de la Cotroceni, s-a finalizat războiul despre care ați vorbit, al grupului de interese condus de Dinu Patriciu împotriva președintelui Traian Băsescu?
Elena Udrea: Acest război despre care eu am vorbit în momentul în care am părăsit Administrația Prezidențială este doar o parte a reacției care există în momentul acesta la nivelul societății, la demersul președintelui de a eradica marea corupție. Sigur că, dacă vorbim despre grupul de interese condus de Dinu Patriciu, el contină să aibă în media o poziție ostilă activității președintelui și acest lucru este vizibil în continuare în același cerc de ziare pe care l-am nominalizat și la momentul demisiei mele, dar acest război este vizibil atât la nivelul activității politice, cât și la nivel economic, pentru că implicațiile pe care le are războiul președintelui cu grupurile de interese au ramificații mai ales în plan economic și politic. Și atunci sigur că acest război se duce în toate mediile. Pentru cine privește mai atent scena politică, aceste conexii din spatele grupurilor de interese sunt foarte vizibile în jocurile politice care se fac și în strategiile din domeniul economic care apar ca și modalitate de a extinde acest război, de a-i da o altă dimensiune.
Ultimele atacuri la adresa președintelui au început în momentul în care s-a aflat că se semnează acordul pentru amplasarea bazelor americane pe teritoriul României. Imediat acestui anunț a urmat un alt val de atacuri mediatice. Acest succes incontestabil al politicii externe promovate de domnul președinte a trecut aproape neobservat în media față de importanța lui. Dacă semnarea acordului ar fi avut loc în anii trecuți, vă asigur că am fi citit săptămâni întregi despre această reușită, dacă nu cumva am fi declarat ziua semnării zi de sărbătoare.
Rep.: Ați declarat, la momentul demisiei de la Administrația Prezidențială, că dumneavoastră reprezentați un mijloc prin care respectivele grupuri de interese doreau să îl atace pe Traian Băsescu. După retragerea dumneavoastră, și-au găsit aceste grupuri o altă țintă umană prin care să îl lovească pe președinte?
Elena Udrea: Eu am fost cea mai ușoară țintă și această remarcă a fost făcută prima oară de către un reprezentant mass-media. Am avut o discuție cu un alt ziarist, pe care l-am acuzat că a fost incorect față de mine când a scris anumite lucruri, el mi-a spus “nu dumneavoastră sunteți ținta, ci Traian Băsescu”. Acum, de la momentul acela, oamenii care sunt foarte apropiați președintelui sunt subiecte în presă, dar nu la modul la care am fost eu. Cel mai adesea, atacul la mine este direct la președinte. Traian Băsescu nu poate să facă nimic fără să fie atacat. Pentru mine, este incredibil să citesc presa și să văd că mai mult de jumătate dintre articole se referă la Traian Băsescu și că aproape toate aceste texte sunt critice, dar nu mă refer la o critică constructivă, ci doar încearcă să discrediteze un om și un președinte. Această campanie vrea să mute atenția de la lupta președintelui cu sistemul și să găsească tot felul de piste false, așa cum este acum casa din Mihăileanu, cum vorbim de dosarele de la CNSAS, în condițiile în care președintele Traian Băsescu este primul în mandatul căruia se întâmplă ca aceste dosare să fie mutate de la SRI la CNSAS. În momentul în care Traian Băsescu s-a ridicat să spună că există grupuri de interese în jurul Guvernului, toată presa s-a ridicat și a spus “sigur că da, în curtea Administrației Prezidențiale”, grupul Udrea-Cocoș. Cum vorbim de dosarele CNSAS, aflăm din presă că președintele Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea.
Rep.: Ce îi reproșați lui Traian Băsescu după primul an de mandat prezidențial?
Elena Udrea: Nu am ce să îi reproșez, pentru că a făcut ce a putut. Este destul de singur în lupta aceasta pe care o duce. Sigur, acest lucru nu îl împiedică să o ducă până la capăt, îl cunosc foarte bine și știu că nu îl va împiedica nimic. Sunt destul de puțini cei care își asumă riscurile intrării în acest război, de partea Președintelui. Eu sunt un exemplu real de ceea ce se poate întâmpla atunci când încurci interesele celor care au și foarte mulți bani și controlează cea mai mare parte a mass-media. Vă asigur însă că nu voi renunța să sprijin această luptă, indiferent cât de mulți dușmani îmi voi face.
Rep.: De ce spuneți că e singur în această luptă? Nu are alături colegi ai Alianței, miniștri?
Elena Udrea: Fiecare încearcă să își facă datoria, însă marele proiect al președintelui, acela de a schimba sistemul, nu este în momentul acesta susținut așa cum ar trebui nici de către Guvern, nici de către Alianță. Singurul care are un discurs credibil, care face ceva, care urmează pas cu pas programul electoral este Traian Băsescu.
Rep.: Nu mai sunteți șef al cancelariei prezidențiale, nici membru PNL. De pe ce poziție vorbiți acum?
Elena Udrea: De pe poziția unui om care împărtășește aceleași proiecte politice cu Traian Băsescu, același proiect de restructurare a societății, de pe poziția unui om care, în virtutea faptului că împărtășește aceleași obiective, a trecut de la Primăria Capitalei în echipa președintelui la Cotroceni, de pe poziția unui om loial președintelui, care are încredere totală în buna-credință a acestuia.
Orice pentru președinte
Rep.: Apropo de loialitate față de președinte, care sunt lucrurile pe care le-ați face și cele pe care nu le-ați face pentru Traian Băsescu?
Elena Udrea: Pentru aceste proiecte ale lui Traian Băsescu, am renunțat la toate celelalte proiecte pe care mi le-am făcut până acum, sociale sau financiare. Am renunțat la o viață profesională în domeniul privat și la libertatea pe care o aveam profesând ca avocat și la o serie de avantaje materiale pentru a-l urma pe președinte și a fi unul dintre cei care se străduiesc să miște ceva. Am stat alături de președinte și am fost ținta presei zece luni, și credeți-mă că nu este ușor să te trezești dimineața și să te vezi în toate ziarele. Cu toate acestea, am rămas cu bună-credință lângă președinte, iar plecare mea de la Cotroceni a fost tot pentru acest om, tot pentru a lăsa libertatea președintelui de a duce războiul împotriva corupției fără a lăsa nici o breșă, așa cum se întâmpla când se făceau referiri la Elena Udrea și afecerile soțului său. Nu știu exact la ce nu aș renunța. Pentru a duce la îndeplinire aceste proiecte, aș sacrifica cu siguranță viața mea profesională și mă gândesc ce anume din viața personală… Cred cu adevărat că România are o șansă să se schimbe în bine în acest moment și acesta mi se pare un lucru care merită sacrificii.
Rep.: Vă mai consultă Traian Băsescu asupra temelor pe care obișnuiați să le discutați la Cotroceni?
Elena Udrea: Se mai întâmplă ca, atunci când stăm de vorbă, să discutăm subiecte care sunt pe ordinea de zi, pe agenda publică. Nu mai vorbim despre acele subiecte care se abordau în cadrul instituției în perioada în care lucram la Cotroceni.
Revenire în avocatură
Rep.: Vreți să rămâneți în avocatură?
Elena Udrea: M-am întors, dar nu știu exact care va fi traseul carierei mele mai departe, pentru că eu știu că proiectul meu este unul politic. Voi vedea în ce măsură acesta capătă contur și în funcție de acesta voi vedea și cât timp îmi rămâne să fac altceva.
Rep.: Tot vorbiți de proiect politic, dar nu sunteți în nici un partid. Vreți să vă înscrieți din nou într-o formațiune?
Elena Udrea: Da, sigur, politică nu faci decât dacă ești membru într-un partid politic. Asta și intenționez, să mă înscriu într-un partid politic, care să aibă ca demers aceleași proiecte cu președintele Traian Băsescu și cu cele din campania Alianța DA. Nu pot să aparțin decât acelui partid care ar susține aceleași proiecte cu președintele Traian Băsescu și cu cele susținute în campania Alianței D.A.
Rep.: Ați discutat cu conducerea PD despre acest proiect al dumneavoastră?
Elena Udrea: Nu a fost o discuție până acum. Am așteptat să am în minte o construcție solidă, pentru că am avut un an în care am debutat fulminant, aș spune. După acest an, pe care eu îl consider de uriașe acumulări, nu îmi pot permite să mai fac foarte multe greșeli. Va trebui să am un proiect foarte bine structurat. În momentul în care voi fi sigură de această construcție, o să îl fac și public.
Rep.: La ce greșeli vă referiți?
Elena Udrea: Au fost câteva greșeli de imagine pe care mi le-am asumat.
Rep.: Dar cum se va face înscrierea dumneavoastră în PD, dacă protocolul Alianței interzice preluarea unui membru de partid de la PNL la PD și invers?
Elena Udrea: Aici sunt discuții. Având în vedere faptul că nu am avut o funcție, nu cred că ar fi o problemă. Eu totuși voi susține aceleași proiecte pe care le-am susținut și în campania Alianței.
Rep.: Păi și atunci de ce ați plecat din PNL?
Elena Udrea: Am plecat din PNL pentru că am observat că nu mai respectă programul de campanie, program pe care l-am promovat prin vocea președintelui Traian Băsescu și pentru care acesta este responsabil.
Rep.: Dați-mi două exemple în care acest program electoral a fost încălcat…
Elena Udrea: În domeniul luptei împotriva corupției – în sistemul vamal și energie -, restructurarea sistemului sanitar, în sistemul educațional. Marea insatisfacție este legată de faptul că nu se face nimic în zona marii corupții. Dimpotrivă, acum, tot ce am negat în campanie este bun și pentru noi, nu avem corupți în afară de vreo doi-trei controlori de bilete. În calitate de șef al cancelariei prezidențiale, primeam sute de scrisori de la oameni. Din acestea, doar zece la sută se refereau la lipsuri materiale ale oamenilor, restul referindu-se la nemulțumiri legate de nedreptăți, de acte de corupție din justiție și administrație, ceea ce mie îmi spune că marea nemulțumire a oamenilor este legată de faptul că ei resimt în continuare corupția și o individualizează ca fiind motivul pentru care viața lor este grea.
Rep.: Așadar, nu credeți că funcția deținută la Cotroceni a reprezentat apogeul politic…
Elena Udrea: Sigur, înseamnă foarte mult această funcție și mai ales să fii în echipa lui Traian Băsescu, numai că acolo am avut o activitate politică minimă. Îmi doresc să fac mai mult din punct de vedere politic.
Viitor doctor
Rep.: Intenționați să vă dați doctoratul?
Elena Udrea: Este un doctorat reglementat de legislația nouă, astfel încât o să fac trei ani, este în securitate și apărare națională, urmând ca după primul an să îmi aleg și tematica lucrării. Aceasta va fi legată de Marea Neagră, pentru că am avut o lucrare la terminarea Colegiului Național de Apărare.
Rep.: Este tema preferată a președintelui Traian Băsescu. E doar o coincidență?
Elena Udrea: Tocmai de aceea am ales-o…, dar să știți că interesul președintelui pentru zona Mării Negre a creat o reacție în rândul celor care au legătură cu siguranța și apărarea națională. Sunt foarte mulți care au început să se arate interesați de acest subiect.
Rep.: Ați plâns în prima zi când ați ajuns alături de Traian Băsescu la Cotroceni. Ați plâns și când ați plecat?
Elena Udrea: Nu, dar asta nu înseamnă că nu am fost foarte tristă în ziua în care mi-am dat demisia. Mai mult m-a impresionat reacția colaboratorilor mei. Nici acasă nu am plâns, când am luat decizia să demisionez.
Rep.: Cum e femeia Elena Udrea?
Elena Udrea: Normală. O femeie ambițioasă, care se bazează pe ea, corectă, un om cu principii, care pune mare preț pe loialitate, de bună-credință, care și-ar dori ca relațiile dintre oameni să fie bazate pe onestitate.
Rep.: Ce înseamnă corupție?
Elena Udrea: Din păcate, cu toții spunem că vorbim de marea corupție și nu apare. Asta nu înseamnă că nu există. Corupție este peste tot, dar pe noi nu ne interesează acea corupție a controlorului de tramvai care a acceptat 10.000 de lei în loc de bilet. Vorbim de marea corupție atunci când se amestecă mediul de afaceri atât de adânc cu încălcarea legii încât nu mai știi până unde este legal și de unde începe corupția. Din păcate, atât de puternic s-a înrădăcinat acest cult al afecerilor făcute din prietenie și cu încălcarea regulilor de concurență și cultul că atunci când ești la putere faci afacerile cu prietenii, încât astăzi este foarte greu să schimbi ceva. Unii nici măcar nu sunt conștienți că nu este normal să se întâmple așa și că pentru astfel de lucruri, în toată lumea se răspunde penal. Despre mare corupție vorbim atunci când politicul se amestecă în mediul de afaceri.
Astăzi, avem dintre cei care sunt la Putere oameni care s-au pliat foarte bine pe ceea ce au găsit acolo, în locurile pe care le ocupă astăzi, care au înțeles foarte bine acest mecanism prin care poți să câștigi bani favorizând o afacere sau alta. Ceea ce au contestat în campanie, astăzi le este de folos și le place. Există astfel de situații, iar eu nu am nici o rezervă să vorbesc despre aceste lucruri, fie că ele se întâmplă în rândurile celor din opoziție, fie a celor din Alianță.
Rep.: Cum vă vedeți, din punctul de vedere al carierei politice, peste trei-patru ani?
Elena Udrea: Sper să fiu o persoană politică mult mai bine definită, cu un proiect politic recunoscut și de succes. Vom avea și alegeri, și la momentul acela este foarte posibil să candidez pentru o funcție în Parlament. Îmi doresc să rămân un om politic activ, care să nu renunțe la mizele pe care le are acum, la acel discurs acid la adresa corupției. Sper să am puterea să nu mă dezamăgească tot ceea ce cred că mi se întâmplă nedrept și sper ca peste câțiva ani, uitându-mă în urmă, să constat că partea mea de luptă nu a fost în zadar și că am contribuit la o schimbare reală a societății.
Rep.: Cum apreciați prestația lui Călin Popescu Tăriceanu ca prim-ministru?
Elena Udrea: Constat că de la o vreme este activ, ceea ce mă bucură. Da, este un premier… Este un premier pe care l-a desemnat PNL-ul, sigur că mai sunt și alți membri PNL care pot face față cu succes acestei funcții. Reproșul care i se poate aduce domnului Călin Popescu Tăriceanu este acela că nu a respectat promisiunile făcute partenerilor săi, ceea ce în politică poate duce la efecte dezastruoase. Îi doresc succes.
Fostul consilier al președintelui Traian Băsescu îi acuză pe reprezentanții Alianței de faptul că, ajunși la putere, au consolidat practicile oneroase ale PSD, pe care le criticau atât de vehement în campania electorală, făcând afaceri cu prietenii și uitând de programul de guvernare.
Sonia TUDOR



