Prefectul cetății
Marius Ichim a tăiat vineri panglica Oficiului Prefectural de la Sighișoara * Odată cu cheile de la birou, Ichim a primit și prima sarcină: un proiect de dezvoltare durabilă a zonei * Cuvântul de ordine al zilei a fost descentralizarea * Sighișorenii nu vor mai trebui să bată drumul până la Târgu Mureș pentru orice adeverință * Eugen Nicolăescu a promis că în șase luni va fi inaugurat un oficiu prefectural și la Reghin
Mult discutatul Oficiul Prefectural de la Sighișoara a fost, în sfârșit, inaugurat. Marele absent al ceremoniei a fost ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga, care anunțase anterior că ține neapărat să asiste la această inaugurare. Cu toate acestea, în spațiul din incinta Primăriei Sighișoara au fost prezenți, pe lângă Marius Ichim – directorul Oficiului -, ministrul Eugen Nicolăescu, prefectul Ciprian Dobre, precum și majoritatea șefilor de servicii deconcentrate.
Potrivit lui Marius Ichim, noul “prefect de Sighișoara”, investiția în amenajarea spațiului din clădirea primăriei unde funcționează Oficiul Prefectural s-a ridicat la aproape 50 de milioane, iar calculatoarele și tehnica de calcul au fost aduse de Prefectură. Lucrările de amenajare au fost terminate cu puțin timp înainte de ceremonie, astfel încât Ichim și-a primit invitații pe pardoselile proaspăt spălate, încă ude, dar nu alunecoase.
Noul prefect de Sighișoara a primit ieri și prima sarcină, aceea de a întocmi, în termen de o lună, un program de dezvoltare durabilă a întregii zone Sighișoara. O altă prioritate va fi, a declarat Marius Ichim, “îmbunătățirea subs-tanțială a calității serviciilor publice, atât ale autorităților locale, cât și a celor deconcentrate, dar și o bună colaborare și conlucrare cu unitățile administrativ teritoriale din zonă”.
Ministrul Eugen Nicolăescu a promis ieri, la Sighișoara, că în termen de șase luni va fi inaugurat un oficiu prefectural și la Reghin, în cadrul unui program de descentralizare, “prin care se încearcă apropierea administrației publice de cetățean”.
Oficiul de la Sighișoara va avea trei angajați, iar programul de audiențe este luni, marți și joi, între 10 și 12.
“Principalul obiectiv este ca într-o lună de zile să prezentăm programul de dezvoltare durabilă a Sighișoarei, cel puțin pentru aspectele cele mai importante ale zonei, cu necesitățile, nevoile și prioritățile comunităților locale. În al doilea rând, îmbunătățirea substanțială a calității serviciilor publice, atât ale autorităților locale, cât și a celor deconcentrate și, în al treilea rând, o bună colaborare și conlucrare cu unitățile administrativ-teritoriale din zona mea de responsabilitate”
Marius Ichim
Nu știu să spun exact ce importanță are, cert este că e un lucru mai de mult dorit, dar nu a fost pus în practică. Urmează ca, în viitorul apropiat, să vedem exact dacă este eficient acest punct de lucru și dacă într-adevăr satisface doleanțele și cerințele locuitorilor din această zonă. Am avut o primă întâlnire, oficială, cu șeful oficiului prefectural, se pare că are o idee despre zona noastră de dezvoltare”,
Dorin Dăneșan, primar Sighișoara
Florentina CĂLUGĂR
Relu TĂTAR



