Uncategorized
Linie de gardă la ORL
La Spitalul Județean Deva a fost reînființată linia de gardă, după un an de suspendare, lucru posibil cu ajutorul medicilor specialiști din toate orașele județului, care vor asigura, cu schimbul, serviciul de gardă. “Este extraordinar de importantă această linie de gardă, având în vedere că sunt numeroase cazuri critice de insuficiențe respiratorii, cărora trebuie să le acordăm ajutorul imediat”, declară Antoneta Mărcuș, șeful secției ORL a Spitalului Județean Deva. Lunar, peste 80 de persoane sunt spitali?ate în această secție, iar alți 100 de pacienți se adresează medicului specialist din policlinică.
(D. P.)



