Fobia aviară
Consumul de carne de pasăre a scăzut drastic în ultima perioadă, pe fondul zvonurilor legate de gripa aviară. La nivel național, pierderile depășesc 1.200 de miliarde de lei vechi, fenomenul favorizând importurile de carne. Producătorii autohtoni s-au revoltat în nenumărate rânduri pe seama facilităților de care beneficiază importatorii. Ministerul Agriculturii a anunțat, însă, că situația se va schimba, mărind cu 25 de procente taxele pentru
importul de carne pui. Fobia nu încetează, însă, să-și facă simțite consecințele.
Pierderile de peste 35 de milioane de euro, estimate pentru ultimele trei luni ale anului trecut, nu au afectat prea tare județul Mureș. Majoritatea magazinelor alimentare fac aprovizionarea din zonele cu risc minim, iar fermele din oraș și-au luat măsuri de protecție. “S-au luat toate măsurile impuse. Sunt conștient de faptul că există un risc, dar nu în această zonă. De când a apărut gripa aviară pe teritoriul României, nu pot să spun că mi-au scăzut vânzările. Poate doar foarte puțin, dar asta nu din ca?za acestei pandemii”, declară Ioan Oprea, directorul Oprea-Avi SRL.
Șefii de magazine spun că nu au sesizat nici o modificare în rata vânzărilor la carnea de pui. “Noi facem aprovizionarea de la Cluj sau Bistrița, zone cu risc minim de izbucnire a unui focar de gripă aviară. Atât timp cât marfa are certificat sanitar-veterinar și are data ambalării, nu cred că există pericolul infestării cu vreo boală. În ceea ce privește ponderea vânzărilor de anul trecut, nu pot să spun că acestea au scăzut”, a precizat Luminița Ungur, șef magazin.
Încă de la primele semne de apariție ale gripei aviare în România, Direcția Sanitar-Veterinară Mureș a format un comandament antiepizootic, care a monitorizat toate păsările sălbatice de pe lacurile și bălțile din județ. La nivelul fiecărei comune, oamenii au fost bine informați cu privire la măsurile care trebuie luate, pentru a se preveni apariția și extinderea bolii. Persoanele care au încălcat măsuri de securitate au primit amenzi usturătoare.
Panică la Hunedoara
În județul Hunedoara există doi producători de carne de pasăre. Aceștia au înregistrat pierderi substanțiale, de când au apărut primele cazuri de gripă aviară în țară. “Panica generată de gripa aviară nu s-a resimțit din punct de vedere al producției, ci la capitolul vânzări, din cauza reticenței oamenilor. Chiar dacă la fiecare livrare toate produsele noastre sunt însoțite de certificate de siguranță și calitate, emise de DSV, oamenii sunt reticenți. În octombrie și noiembrie, vânzările s-au redus la jumă?ate, însă consumul a crescut în luna decembrie, în preajma sărbătorilor de iarnă. Noi am încurajat consumul, prin reduceri de până la 25 la sută la carnea de pasăre în magazinele proprii”, spune Alina State, director general Avis 3000 SA Balata.
Direcția de Sănătate Publică Hunedoara a oferit vaccinări antigripale gratuite angajaților acestor firme. Ambele societăți au investit sume importante pentru asigurarea fondului de dezinfecție, la intrarea în unitate. “A fost limitat accesul persoanelor în incinta acestor firme. În județ au existat suspiciuni de apariție a gripei aviare la Crișcior, Brad și zona Deva, însă s-au dovedit a fi alarme false. Păsările care au murit în acele locuri au suferit de boli bacteriene, nu de gripă aviară. Însă factorul?psihologic și-a făcut simțită prezența, întrucât oamenii sunau panicați la sediul și puctele Direcției Sanitar-Veterinare din județ ori de câte ori se îmbolnăvea sau murea vreo găină din gospodărie. Totodată, pe un vagon care transporta minereu a fost găsit un cocoș mort, provenit din Ucraina. Rezultatele însă s-au dovedit negative și în acest caz”, declară Marius Lăzărescu, director executiv DSV Hunedoara.
Nu ai carne, nu ai probleme
În Sibiu există doar ferme avicole care s-au axat pe comercializarea ouălor. Reprezentanții acestor societăți spun că abia în luna august va fi pusă în vânzare carnea păsărilor care nu mai pot fi folosite pentru ouă. Până atunci, se speră că interdicțiile actuale vor fi anulate. Direcția Sanitar-Veterinară Sibiu nu-și face probleme în acest sens. “Noi suntem în zona patru de risc. Toată carnea comercializată în județ e atent controlată. Pe consumatori îi sfătuim să spele înainte de consum ouăle provenite d?n fermele sibiene”, declară Nicolae Muntean, directorul DSV Sibiu.



