Misiune pentru Apocalipsă
Pe măsură ce Iranul se îndreaptă vertiginos spre o confruntare cu ONU în privința programului său nuclear, întrebarea care-i frământă pe liderii occidentali este “ce anume îl împinge pe președintele Mahmud Ahmadinejad la o asemenea nesăbuință?”. Dincolo de argumentele geo-politice, observatorii scenei politice iraniene au găsit un răspuns pe cât de neașteptat, pe atât de tulburător. Acțiunile intransigente ale președintelui iranian și ale susținătorilor săi sunt rodul unor convingeri religioase fanatice care îi determină să creadă că planeta se află la un pas de Apocalipsă și că menirea lor este să grăbească venirea sfârșitului lumii.
“Iran este cea mai gravă problemă cu care s-a confruntat omenirea de la cel de-al Doilea Război Mondial”. Declarația tranșantă făcută săptămâna trecută de ambasadorul israelian la Națiunile Unite, Danny Ayalon, reflectă îngrijorarea crescândă a comunității internaționale față de deteriorarea accelerată a relațiilor cu regimul de la Teheran. În mai puțin de un an, liderii iranieni au trecut de la o politică de relativă cooperare cu ONU la una de înfruntare fățișă, șocând lumea prin declarații și acțiuni radicale. Reluarea programului nuclear, în ciuda protestelor internaționale, și afirmațiile de genul “Israel este un cancer care trebuie șters de pe hartă”, “Holocaustul este un mit”, “SUA sunt teroristul numărul unu al lumii”, au alimentat temerile că statul iranian urmărește să obțină bomba atomică în scopul utilizării ei împotriva statului evreu, considerat inamicul numărul unu de către lumea musulmană. Nici amenințările Statelor Unite și Uniunii Europene, nici avertismentele aliaților apropiați, Rusia și China, n-au reușit să înduplece înverșunarea conducătorilor iranieni, care nu par deloc impresionați de perspectiva ca America să-și lanseze formidabila forță militară împotriva regimului de la Teheran.
Dacă unii analiști consideră că cerbicia Iranului se datorează contextului geo-strategic actual (marile puteri sunt dependente de petrolul iranian, America este slăbită de războ-iul din Irak), cei care urmăresc cu atenție retorica liderilor de la Teheran susțin că la mijloc este vorba de o altă explicație: mesianismul religios al președintelui Mahmud Ahmadinejad și al adepților săi, care le dă sentimentul unei misiuni divine – aceea de a pregăti revenirea Imamului Mahdi, principala figură a escatologiei islamului șiit.
În viziunea șiiților, reîntoarcerea Imamului va fi precedată de războaie, molime și haos cosmic, urmând ca după confruntarea cataclismică între forțele binelui și răului, Mahdi să conducă lumea către o eră a păcii universale, sub semnul Islamului atotbiruitor.
Antemergătorul lui Mahdi
Primul indiciu al cotiturii radicale intervenite în viața politică iraniană a apărut în discursul din 29 iunie 2005, al președintelui Ahmadinejad, rostit la o zi după victoria neașteptată în alegeri:”Grație sângelui martirilor, o nouă revoluție islamică s-a ridicat, iar aceasta, cu voia Domnului, va reteza rădăcinile nedreptății din lume. Era opresiunii, a regimurilor hegemonice, a tiraniei și a injustiției a ajuns la sfârșit. Valul revoluției islamice va atinge în curând întreaga lume”. Ulterior, în aproape toate cuvântările sale importante, Ahmadinejad s-a referit la întoarcerea salvatorului musulmanilor, afirmând că principala misiune a guvernului este să “pregătească calea pentru glorioasa reapariție a Imamului Mahdi”. Măsurile în acest sens nu au întârziat. Ahmadinejad a donat 17 milioane de dolari pentru extinderea sanctuarului și moscheii din Jamkaran, situată la 100 de kilometri de capitală, locul în care se crede că se va întoarce Mahdi. De asemenea, el a concediat zeci de oficiali din țară și străinătate care nu-i împărtășeau vederile religioase. În mass-media au început să circule relatări despre afirmațiile făcute de Ahmadinejad unor oficiali ai regimului, potrivit cărora Mahdi va reapărea în maximum doi ani.
Discurs-bombă
Concomitent, pe plan extern, noul președinte a inițiat politica de sfidare a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, semnalând intenția de a relua programul nuclear al Iranului. După ce Teheranul a repornit în luna august 2005 o parte a programului său atomic, liderii mondiali se așteptau la o propunere împăciui-toare pentru a dezamorsa criza nucleară care se prefigura. În loc de asta, ei l-au auzit pe Ahmadinejad vorbind în termeni apocaliptici despre lupta Iranului împotriva unui Occident diabolic care caută să promoveze “terorismul de stat” și să impună “logica epocilor întunecate”. Ca o consecință firească, ruptura cu AIEA a fost materializată la începutul lui 2006.
Între timp, comunitatea internațională a făcut cunoștință cu patosul mesianic al liderului iranian cu ocazia discursului rostit în septembrie 2005, la Adunarea Generală a ONU de la New York. Spre stupefacția audienței, președintele Ahmadinejad și-a încheiat cuvântarea cu o rugăciune pentru apariția lui Mahdi: “De la începuturile timpului, omenirea a tânjit după o zi în care justiția, pacea, egalitatea și compasiunea să domnească pe pământ. Fiecare dintre noi poate contribui la stabilirea unei astfel de lumi. Când acea zi va veni, făgăduința ultimă a tuturor religiilor divine va fi împlinită prin apariția unei ființe umane perfecte care este urmașul tuturor profeților și oamenilor pioși. Ea va conduce lumea spre dreptate și pace absolută. O, Atotputernice, mă rog ție să grăbești apariția ultimului tău ales, cel făgăduit, a acestei ființe omenești pure și perfecte, a celui care va umple lumea cu pace și dreptate.”
Societatea “Hojjatieh”
Speranțele celor care credeau că vorbele pompoase ale liderului iranian sunt simple hiperbole destinate impresionării opiniei publice iraniene s-au spulberat după ce s-a aflat că în spatele lui Amadinejad stă o societate secretă formată din clerici puternici, care acționează pentru transformarea credințelor mesianice șiite în politici guvernamentale. Gruparea teologică respectivă se numește “Hojjatieh” și a fost fondată în anul 1953 de ayatollahul Mahmud Halabi, care i-a dat numele “Anjoman-e Zedd-e Baha-iyat” (Societatea Anti-Baha’i). Scopul organizației era contracararea influenței credinței Baha’I și a versiunii acesteia despre viața lui Mahdi. În momentul revoluției din 1979, care l-a înlăturat pe Șahul Reza Pahlavi, membrii Anjoman deveniseră foarte influenți, fiind răspândiți în numeroase sectoare ale societății iraniene. Gruparea a traversat un moment de cumpănă în 1983, când ayatollahul Khomeini a ordonat dezmembrarea ei deoarece liderul spiritual al țării nu era de acord cu doctrina Anjoman, conform căreia o guvernare islamică pură în Iran ar întârzia sosirea lui Mahdi. La scurt timp, Anjoman și-a schimbat numele în “Hojjatieh”, mulți dintre membrii săi fiind apoi absorbiți de Coaliția pentru Societate Islamică, unde au rămas într-o relativă obscuritate până recent. Alegerea lui Ahmadinejad la președinția Iranului, cu un procent de 62 la sută din voturi, a revelat influența extinsă de care se bucură viziunea religioasă a “Hojjatieh” în societate. Ahmadinejad era de mult timp membru al grupului Hojjatieh, al cărui conducător spiritual este ayatollahul Mesbah-Yazdi, promotorul ideii că principala misiune a revoluției islamice este “pregătirea căii pentru reapariția celui ce-al doisprezecelea Imam. Trebuie să ne definim politicile economice, culturale și politice pe baza doctrinei reîntoarcerii Imamului Mahdi”.
Imamul ascuns
Dacă toate ramurile islamului sunt de acord în privința venirii salvatorului divin, cunoscut sub denumirea de Mahdi, care va apărea la sfârșitul lumii, credința șiită se deosebește de cea sunită în privința identității sale. Astfel, în timp ce suniții cred că Mahdi urmează să se nască, șiiții consideră că acesta a trăit deja pe pământ, fiind urmașul celui de-al 11-lea Imam șiit, Hasan al-Askari. Potrivit șiiților, al 12-lea Imam, Muhammad ibn Hasan ibn Ali, născut în 868 după Hristos, a dispărut la vârsta de cinci ani, fiind ascuns ochilor lumii de către Allah din mai multe motive: pentru a verifica tăria credinței musulmanilor, pentru a nu se supune unor conducători nedrepți, cum a fost cazul Imamilor anteriori, și pentru ca lumea să fie pregătită atunci când se va reîntoarce, în vederea instaurării Islamului în întreaga lume. Scrierile șiite descriu revenirea lui Mahdi în termeni apocaliptici: războaie, persecuții sângeroase, calamități fără precedent. După ce Mahdi va conduce lumea timp de șapte ani în pace și dreptate absolută, va urma Judecata de Apoi și învierea trupurilor, în împărăția lui Allah.
Particularitatea viziunii Societății Hojjatieh și, implicit, a președintelui Mahmoud Ahmadinejad, este credința că reîntoarcerea celui de-al 12-lea Imam poate fi influențată și chiar grăbită, prin “crearea haosului pe Pământ”. O analiză detaliată despre tulburătoarele implicații ale acestei concepții asupra scenei politice internaționale, în numărul următor.
n Ioan BUTIURCÄ‚
