Cele două Nore ale Naționalului

N-am greși deloc dacă am vorbi despre Nora Ibsen și Hedda Ibsen. Atât sunt de unice și de puternice aceste două personaje. N-am greși deloc dacă am vorbi despre “noraism”. Fără a avea nevoie de cifrele seci și exacte ale statisticilor, Nora este una din cele mai des montate piese din toată dramaturgia universală și, fără urmă de ironie sau aciditate, pune pe jar toată suflarea actoricească cu precădere feminină din orice teatru. Anul acesta, când se împlinesc 100 de ani de la moartea sa (1828 – 1906), Henrik Ibsen este dramaturgul numărul unu pe toate scenele lumii. Fie că e un Ibsen arhiconvențional, corect și bine făcut, modern și îndrăzneț sau inedit și surprinzător.

Nora Teatrului Național Târgu Mureș, în direcția de scenă a lui Sorin Militaru, este remarcabilă în primă instanță prin faptul că e vorba de două spectacole, oarecum paralele, oarecum îngemănate. Ni se oferă spre analiză și meditație două viziuni, două perspective diferite asupra personajului, interpretat de tinerele actrițe Mihaela Mihai și Elena Moaleș. Restul personajelor sunt aduse pe scenă, în ambele spectacole de Bogdan Farcaș (Torvald Helmer), Dan Glasu (Dr. Rank), Elena Purea (d-na Linde), Marius Turdeanu (Krogstadt) și Iolanda Dain (Anemarie), dar structura relațiilor diferă prin prisma Norei, în jurul căreia se articulează întreg spectacolul.

Cele două Nore ale lui Sorin Militaru, chiar dacă evoluează în același context social și uman și sunt supuse acelorași presiuni de familie, interpretează partituri cu totul și cu totul diferite. Elena Moaleș, o actriță de o maturitate și de o forță scenică remarcabilă, de un firesc rar întâlnit. O Noră mai degrabă clasică, dar desigur nevăduvită de atenția regizorului față de frământările interioare și sensiblitățile specifice individului modern.

Mihaela Mihai, o actriță tânără, aflată la primul său mare rol, dă viață unei Nore suprinzătoare, poate nemaiîntâlnită până acum: “vrăbiuța, păsărica” lui Torvald, îmbrăcată la începutul spectacolului în aceeași ținută ca și propiile sale fiice, e o fetiță, o păpușă de o senzualitate dusă la extrem. Sorin Militaru vede fără doar și poate evidente similitudini între Nora și Marilyn Monroe, amândouă victime mai degrabă ale bărbaților din jur și ale lumii în care au trăit, decât ale propriei sexualități. Jocul în care Nora a intrat de dragul tatălui său și al lui Torvald ia sfârșit, saltul de la acest copil-femeie, exhibiționist și ușor pervers, la femeia matură capabilă de orice sacrificiu pentru iubire este uriaș. A necesitat reale eforturi și un curaj nebun. Nora își pierde treptat aspectul de Lolită, rol pe care în mod vădit îl joacă de dragul lui Torvald, evoluând înspre un personaj cu adâncimi arareori întâlnite în literatură.

Harul d-nei Linde

Bogdan Farcaș, tot din generația actorilor tineri, susține foarte bine rolul soțului, autosuficient, mulțumit de liniștea căminului și de relaxarea financiară conferită de noua numire în postul de director de bancă. Elena Purea dă viață d-nei Linde, prietena de-o viață a Norei, măcinată între dragostea mai veche pentru Krogstadt pe care-l reîntâlnește după zece ani, și dorința de a-și ajuta prietena, aflată la cheremul celui din urmă. Siguranța sa pe scenă, dată fără discuție de un har și-o măiestrie pe care puțini actori le au, dă greutate și echilibru spectacolului. În același registru al stăpânirii artei actoricești se situează Dan Glasu, al cărui personaj se află la apogeul unei vieți marcate de o iubire pe care n-a îndrăznit s-o mărturisească. Marius Turdeanu construiește un Krogstadt convingător, marcat de sentimente contradictorii, prins la mijloc între dorința de a se salva și înțelegerea situației și motivelor pentru care Nora a semnat în fals numele tatălui ei. În Anemarie, Iolanda Dain reușește să realizeze un personaj cald, smerit, de o eleganță simplă, arareori întâlnită. Cele două fetițe ale familiei Helmer, cu apariții surprinzătoare, în momente bine alese, punctând extrem de fin și inteligent secvențe de mare intensitate, dau o notă de sensibilitate extremă montării.

Unul din elementele fascinante ale Norei de la Târgu Mureș, care cu adevărat ajută spectacolul în a se exprima, este decorul, semnat de Ștefania Cenean. Casa de păpuși, fragilă, cu pereți de sticlă dă senzația de spațiu casabil, de refugiu din fața realității dure, pe care e totuși imposibil să n-o vezi și de care în cele din urmă nu poți scăpa. Nici măcar dacă rămâi închis în casa de păpuși, între pereții de sitclă.

Muzica aleasă pentru aceste spectacole, Massive Attack, Portishead sau Norah Jones situează textul într-o zonă a unei modernități, subtil și inteligent asumată.

Unul din pariurile, spunem noi câștigate de către regizor, este faptul că a ales să lucreze cu actori tineri, talentați, ale căror disponibilități artistice a știut să le exploateze cu succes și cărora le-a dat o șansă pe care altfel poate n-ar fi avut-o. Mergeți să-i vedeți pe scenă. Merită!

Distribuția:

Mihaela Mihai și Elena Moaleș (Nora)

Bogdan Farcaș (Torvald Helmer), Dan Glasu (Dr. Rank)

Elena Purea (d-na Linde)

Marius Turdeanu (Krogstadt)

Iolanda Dain (Anemarie)

Diana SÄ‚CÄ‚REA