Dușmanii poporului

Bani, intimidare, șantaj sau promisiuni de promovare… Câteva din cele mai uzuale mijloace folosite de comuniști pentru a penetra mediul intelectual mureșean. Au găsit bineînțeles și persoane dispuse la colaborare, ceea ce le-a ușurat mult munca, dar au existat și persoane care s-au opus discret, dar cu fermitate. Aceștia au fost etichetați de regimul comunist drept “dușmani ai poporului”. O luptă surdă și de cele mai multe ori fără succes, în fața mijloacelor tot mai elaborate ale comuniștilor.

Există suficiente argumente pentru a arăta faptul că un segment important al intelectualității mureșene, români și maghiari deopotrivă, a colaborat încă de la început cu regimul comunist pe cale a se instala în România imediat după 1944. În același timp există și alte argumente care ne arată faptul că un alt segment, mai mic este drept, al aceleiași intelectualități s-a opus. Au făcut-o cu demnitate și înfruntând orice risc, refuzând compromisurile cu noul regim deși erau conștienți de faptul că își pun în pericol carierele și chiar familiile. Grigore Ciortea, eminent director al fostului Liceu de băieți “Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș a fost doar unul din exemplele de demnitate umană ridicată la rangul de crez pentru o viață.

“O reală și sinceră colaborare”… Cu ce preț?

Politica comunistă de penetrare a tuturor structurilor de conducere a vizat, așa cum era și firesc, și școala mureșeană. Cea mai mare parte din cadrele didactice mureșene adoptaseră imediat după 1944 o atitudine de expectativă urmărind cu teamă și interes evoluțiile politice, o mică parte trecuse la o colaborare deschisă cu noul regim și foarte puțini mai erau cei care aveau curajul de a-i înfrunta. Rapoartele întocmite periodic de către Ministerul Informațiilor prin Direcțiile Regionale arată acest lucru. În acest sens, iată ce scria în aprilie 1947 Ermina Antalffy, responsabila Direcției Regionale Mureș referindu-se la conferințele de popularizare a doctrinei comuniste în școlile mureșene: “La școlile românești din Târgu Mureș, consilieri educativi au fost numiți directorii din școli, ceea ce credem că nu este bine, iar Președintele consiliilor educative este dl. prof. Ciortea, directorul Liceului de băieți Al. Papiu Ilarian, care face tot posibilul pentru a sabota acțiunea noastră și în general orice acțiune democratică. Printre directorii școlilor românești se găsesc și persoane, de pildă dl. prof Lupșa, directorul Școlii Normale, și prof. Ardeleanu, directorul Liceului Industrial, care ar fi dispuși la o reală și sinceră colaborare cu noi, dar sunt terorizați de directorul Ciortea…”

Omul din umbră

Ministerul Informațiilor prin Direcțiile Regionale suplinea lipsa unui aparat specializat de procurare a informaților necesare PCR. Până la crearea propriilor organe de informații (1948), aceste direcții s-au achitat în mod eficient de sarcinile de informare trimițând periodic rapoarte informative despre situația din teritoriu, modul cum este privit PCR, mai mult chiar, a reușit să-și plaseze și oameni de încredere în apropierea celor situați în funcții importante de decizie, dar care proveneau din vechiul regim și erau considerați nesiguri din punct de vedere politic. Iată ce scria în iulie 1947 aceeași Ermina Antalffy, cosilier regional mureșean al Ministerului Informațiilor: “…baronul Kemeny Sandor, scriitor democrat, caută să ridice nivelul artistic al ansamblului (Teatrul Secuiesc din Târgu Mureș – n.r.), împreună cu regizorul Tompa Mihaly… dau însă prea mult loc operetelor maghiare dulcege… gâdilă șovinismul maghiar al micii burghezii maghiare”. În aceeași notă raport, Ermina Antalffy arăta: “Scriitorii maghiari sunt: Molter Karoly, prof. universitar, dr. Antalffy Endre (soțul ei – n.r.) savant orientalist, Kovacs Gyorgy, redactorul ziarului Szabad Szo, Gagy Ladislau, inspector școlar, Seny Laszlo, secretarul societății Kemeny Zsigmond, Kiss Laszlo, poet bețiv…Toți, cu excepția lui Seny și Kiss, sunt activiști ai democrației… ” Nici cei situați în cele mai înalte funcții ale administrației locale nu scapă ochilor vigilenți ai Erminei Antalffy. “Dr. Anton Mera, Prefect, fără partid, politicește maleabil, se ocupă mult de afaceri personale. Noul șef de cabinet, dl. Ady Ladislau, membru PCR, îl ține în mână…”.

Cine era de fapt Ady Ladislau?

Născut în 1911 la Târgu Mureș, Ady Ladislau a fost unul dintre cei mai înalți funcționari ai aparatului represiv comunist din deceniul al șaselea. Membru al PCR încă din ilegalitate, a făcut închisoare în timpul lui Carol al II-lea, fiind condamnat în 1937 în procesul Anei Pauker. Scriitorul Pavel Câmpeanu – el însuși membru PCR cu vechime de ilegalist – și care l-a cunoscut pe Ady Ladislau în lagărul de la Târgu Jiu, într-o carte a sa publicată recent, spunea despre el că “era vlăstarul unei înstărite familii maghiare din Târgu-Mureș” și că era de un “primitivism incurabil, cu o deosebită vocație a brutalității, vorbind o română cu totul criptică”. Ady Ladislau reprezintă un caz tipic

de individ lipsit de scrupule care a știut să profite din plin de epoca tulbure în care a trăit, dar mai ales de relațiile sale din ilegalitate, dar și de relațiile pe care le-a stabilit cu Dej în timpul detenției de la Târgu Jiu. În primele luni de după 1944 a fost numit în secretariatul CC al UTC, alături de Ivanca Sariski, Dumitru Baciu și Nicolae Ceaușescu. După o scurtă “misiune” la Târgu Mureș a fost promovat șef al Secției Relațiilor Externe din Comitetul Central al PMR, iar din 20 noiembrie 1951 consilier al ministrului de Interne Teohari Georgescu, ocupându-se cu problemele de înzestrare și financiar-contabile ale MAI. Într-un timp foarte scurt, a ajuns pe cele mai înalte trepte ale ierarhiei militare din Securitate. Apoi, brusc, a venit dizgrația.

Comunist devotat sau colaboraționist dovedit?

Ca înalt funcționar în Ministerul Afacerilor Interne a folosit un nume de împrumut, Alexandru Mureșeanu. În contextul epocii, un nume românesc “dădea” mai bine printre multele figuri cu nume bizare de ruși, maghiari, evrei și bulgari. Contextul epurării MAI după așa zisa “deviere de dreapta” a Anei Pauker, Teohari Georgescu și Vasile Luca a fost pentru el un prilej de promovare. La ședinta Biroului Politic din 23 iunie 1952, la propunerea lui Iosif Chișinevschi, a fost numit ministru adjunct la Interne. Dej i-a întrebat atunci pe membrii Biroului Politic prezenți la ședință: “Ei, ce ziceți, e bun?”. Răspunsul a fost în unanimitate afirmativ. Ady Ladislau a primit efectiv, din 26 iunie 1952, sarcinile de care se ocupase Marin Jianu, fostul secretar de stat de la Interne. Una din sarcinile sale era și coordonarea activității Direcției Generale a Penitenciarelor. În această calitate, a îndrumat în mod direct activitatea comisiei de triere a deținuților din coloniile de muncă. Din 1 septembrie 1953 a fost avansat la gradul de general-maior de Securitate, iar din 30 noiembrie 1952 a devenit deputat în Marea Adunare Națională, din partea Regiunii Autonome Maghiare. Ady Ladislau – unul din cei mai înalți funcționari din aparatul represiv comunist – s-a dovedit un soldat disciplinat al partidului, îndeplinind toate dispozițiile pe care le primea de la ministrul Drăghici. Surprinzător însă este faptul că în 1955 a fost scos din conducerea Direcției Generale a Penitenciarelor, iar din 1959 a fost îndepărtat din MAI și ulterior arestat, întrucât s-a descoperit că, în cursul arestării sale din ilegalitate acceptase colaborarea cu Siguranța.

Sistemul comunist din România nu a avut succes complet, din cauza

rezistenței a numeroși cetățeni din România… Oricât ar fi de fragilă

și minusculă în peisajul general, existența opoziției față de regim a unor oameni curajoși are o însemnătate concludentă. Ea arată că un element

al adevăratei și tradiționalei Românii supraviețuiește…

David Funderburk, fost ambasador american în România

Raportul Erminei Antalffy referitor la desfășurarea conferințelor:

“La ordinul dv. nr. 199/1947, am onoarea a vă raporta următoarele:

Directorii școlilor românești au avut o conferință la Cluj unde s-a hotărât ținerea conferințelor inițiate de noi (Ministerul Informațiilor – n.r.) în cadrul școlilor. S-a hotărât însă că reprezentanții Ministerului Informațiilor nu pot participa la aceste ședințe culturale… Directorul Liceului Al.Papiu Ilarian face tot posibilul pentru a sabota acțiunea noastră și în general orice acțiune democratică. Printre directorii școlilor românești se găsesc și persoane, de pildă dl. prof. Lupșa, directorul Școlii Normale, și prof. Ardeleanu, directorul Liceului Industrial, care ar fi dispuși la o reală și sinceră colaborare cu noi, dar sunt terorizați de directorul Ciortea…”

Iată varianta care circula în Târgu Mureș despre deconspirarea lui Ady Ladislau ca fost agent al Siguranței. Vaida Valeriu, fost director în anii ’70 al Direcției pentru Conservarea Creației Populare Mureș, dispărut recent dintre noi (2005), declara cu circa doi ani înainte de deces:

“Pe la începutul deceniului șase arhiva fostei Siguranțe din Cluj a fost mutată. Dintr-un pachet de dosare s-au desprins câteva. Printre ele și cel care-l privea pe fostul arestat Ady Ladislau, și pe care un funcționar mai curios l-a răsfoit și apoi – probabil speriat de ceea ce citise – a anunțat Securitatea. Ce a urmat nu e greu de închipuit. Nu știu ce s-a mai întâmplat cu el, mai știu doar că nevastă-sa, o basarabeancă pe nume Tamara Mungiu, l-a părăsit…”

“Către Direcția Regională Cluj – Centrul Târgu Mureș

În vederea intensificării acțiunii de informare și lămurire a maselor populare asupra problemelor la ordinea zilei, Ministerul Informațiilor a hotărât organizarea unor serii de manifestări culturale în toată țara, manifestări ce vor fi precedate de câte o conferință… Pentru cele mai bune conferințe, Ministerul Informațiilor acordă următoarele premii:

Premiul I lei……….1.500.000

Premiul II lei………1.000.000

Premiul III lei……….750.000

și 27 de mențiuni……… 250.000

Semnează Director General

Paul Teodorescu”

În schimb, cei înfiltrați în mișcarea comunistă au reușit să ocupe funcții importante în stat. Așa s-a întâmplat cu Ady Ladislau, devenit adjunct al ministrului de Interne în perioada decembrie 1953-iulie 1955. El fusese înfiltrat în mișcarea communistă de Serviciul Secret încă din 1936…

(Revista Historia, nr. 51/2006, articolul “Enigma Bodnăraș”, pagina 58)

…Personalități locale cu influență politică sunt:

Prefect: dr. Anton Mera, F.P., politicește maleabil, se ocupă mai mult de afaceri personale. Noul șef de cabinet, dl. Ady Ladislau, PCR, îl ține în mână. Prof. Ciortea, directorul Liceului Papiu Ilarian, social democrat de dreapta, împiedică democratizarea școlii, ține în mână pe ceilalți profesori români, chiar îi terorizează pe aceștia împreună cu d-na Georgescu Maria, directoarea Liceului de fete Unirea…

Fragment dintr-un raport informativ periodic adresat Ministerului Informațiilor de către Ermina Antalffy

Nicolae BALINT