Lustrația – fals tratat de vânătoare (II)

Așa cum mă așteptam, unii activiști locali (maghiari, populari și liberali) mă acuză de subiectivitate și părtinire în problema oportunității aplicării retroactive după 17 ani a Legii lustrației. Ba unii mai curajoși, care se ascund sub nume conspirative (Robin Hood, Cardinalul Iuliu Hossu și Iuliu Maniu – sic!) folosesc limbajul bolșevic învățat de la bunicuțele lor kominterniste fără să-și precizeze cu acuratețe pozițiile politice vis-a-vis de imixtiunea serviciilor speciale de informații maghiare și rusești în cazuistica deconspirării Securității. Nu mi-am ascuns niciodată trecutul. Ca fost ofițer de artilerie și ulterior de contrainformații militare, încerc după puterile mele să demantelez ce se ascunde în spatele circului mediatic și să explic care sunt adevăratele probleme de fond. Ca să dovedesc cititorilor de bună credință că nu mă simt frustrat în cauză, ca un militar care am fost așezat în mod conștient de cealaltă parte a baricadei, până la mijlocul lui decembrie 1989, voi devoala cu prioritate fața “pătată” a sistemului ce merită să fie la timp “lustrată”.

Între 28 decembrie 1989 și 24 ianuarie 1990, un grup de generali (documentați de organele CI pentru legături suspecte cu GRU și AVO), reactivați în fruntea MApN de către ministrul KGB-ist Nicolae Militaru, a trecut în rezervă toți ofițerii de contrainformații militare din cadrul Direcției a IV-a a DSS, le-a confiscat documentele și demarat o serie de anchete pentru descoperirea întregii rețele informative a unității. Lustrația demarată de Militaru împotriva CI-iștilor a fost dură, nemiloasă și părtinitoare.

Cu rare excepții (pensionări medicale anticipate), cei 500 de ofițeri CI din Armata RSR au fost lăsați pe drumuri, fără să aibă posibilitatea să își mai întrețină familiile. Paradoxal, Militaru nu i-a culpabilizat în fața frontului că au apărat comunismul, ci că “s-au ocupat de lucruri slabe”, adică de corupția comandanților și de sustrageri de carburanți-lubrifianți, piese auto, echipament. Comandanți care nu erau lăsați să-și construiască vile cu materiale de construcții și mână militară de lucru din cazarmă, cum s-a și întâmplat în democrația iliesciană după alungarea CI-iștilor din unitățile militare. Sustrageri (pe fondul lipsurilor cu care se confruntau cadrele militare) care afectau grav viața unităților.

Militarul comuniștilor

Credincios comunismului, Militaru a păstrat și protejat în armată toți cei 3.000 de activiști PCR și UTC, scoși din producție, care formează azi coloana vertebrală a NATO pe meleagurile mioritice. În armata RSR, toți comandanții care arată astăzi cu degetul spre CI-iști (foștii lor colegi de armată care au fost vărsați fortuit în organigrama Securității) au trecut prin funcții politice scoase din producție sau au fost membri în BOB, comitetul de partid, consiliul politic de mare unitate, au înfierat cu mânie proletară în fața frontului sau la ședințe atitudinile antisocialiste, cu deosebire anticeaușiste. De la comandant de pluton la comandant de armată, cu toții am efectuat propagandă comunistă-ceaușistă la învățământul politic.

Față de activistul PCR din armata RSR care efectua numai poliție politică, ofițerul CI (ce purta din fericire vechea sa uniformă și legitimație MApN și, din nefericire, încă o legitimație, de Securitate, care îi va fi fatală), botezat de Ilie Ceaușescu “activist PCR într-un domeniu special”, culegea informații într-un spectru larg de activitate. El avea zeci de compartimente profesionale distincte, pornind de la apărarea secretului de stat, contraspionaj Est-Vest, protecția păstrării și manipulării armamentului și muniției, siguranța cazărmii, siguranța documentelor secrete, prevenirea activității naționalist-șovine și iredentiste maghiare. Este adevărat însă că avea ca sarcină prioritară pe linie de partid paza și protecția familiei prezidențiale. Adică sarcini de poliție politică ceaușistă, motiv pentru care secretarul consiliului politic de mare unitate îi coordona activitatea pe linia instruirii rețelei informative în vederea demascării militarilor care făceau “aprecieri dușmănoase la adresa conducerii de partid și de stat”. Ofițerii de CI au primit și sarcini politice de la conducerea de partid a marii unități, cel mai adesea cu cadre militare nominalizate să fie luate în atenție în problemă. Bruma de informații obținute vizau bancuri și aprecieri anticeaușiste (nicidecum anticomuniste, cum erau clasificate de către conducerea de partid), spuse de ofițeri și subofițeri în momentele de relaxare. Ele s-au concretizat prin informarea organului de partid care a ordonat să fie luați nominal în atenție, fără să se aducă la cunoștința ofițerului CI măsurile luate ulterior. Puțin probabil să se fi ajuns la măsuri de natură penală, cât profesională.

În cercurile inițiate se discută că, din ordinul lui Militaru, aceste mape au fost păstrate la Pitești pentru a incrimina CI-iștii pe linia poliției politice, iar cele vizând contraspionajul (pe linie de AVO, KGB, GRU), corupția și abuzurile din Armată, deconspirările de date și documente secrete, încălcările folosirii armamentului din dotare ș.a.m.d. s-au volatilizat. La fel s-au volatilizat și documentele Consiliului Politic Superior al Armatei RSR, consiliilor și comitetelor PCR de unitate și mare unitate în care apar toate actele de poliție politică din armată.

Lustrația ofițerilor CI

O situație similară cu cea care s-a petrecut în armată s-a întâmplat în cele două comandamente mamut păstrate de Ceaușescu în preajma Revoluției în structurile de siguranță specializate: Comandamentul Trupelor de Securitate (rebotezat în Jandarmi) și Comandamentul Trupelor de Grăniceri (rebotezat în Poliția de Frontieră). Primul era în 1989 în organica Departamentului Securității Statului și secundul în cea a Ministerului de Interne. La fel ca în Armată, toți comandanții din cele două uriașe instituții militare au trecut prin funcții politice scoase din producție sau au fost secretari și membri în BOB al PCR, comitete de partid de unitate și consilii politice de mare unitate. Și au înfierat cu mânie proletară în fața frontului sau la ședințe atitudinile antisocialiste, cu deosebire anticeaușiste, în documente care s-au volatilizat.

Față de activiștii PCR din Trupele de Securitate și de Grăniceri, care efectuau numai poliție politică (necesară siguranței zecilor de reședințe ceaușiste, respectiv anihilării fizice a fugarilor de la graniță), ofițerii CI din cele două comandamente care au efectuat sarcini profesionale multiple (pe linia apărării secretului de stat, contraspionaj, protecție contrainformativă ș.a.m.d.) au fost trecuți invariabil în rezervă.

Din cele trei instituții naționale militare, doar ofițerii CI au fost supuși lustrației conform cutumelor războinicilor antisecuriști liberali, udemeriști și țărăniști. Comisarii politici și comandanții care au îndeplinit funcția de comisari politici nu sunt lustrați de teama de a nu lovi în actualele structuri militarizate românești ale NATO. O lustrație pe ochii frumoși ai politrucilor care trebuie să îi scotă din joc, la indicație expresă a serviciilor de spionaj ungare (AVH) și rusești (FSB), doar pe contrainformatorii militari de la care au primit numeroase lovituri sub centură în anii comunismului. Spionii unguri și ruși și-au instruit unele dintre cozile lor de topor liberale, udemeriste și țărăniste să deconspire toate sursele foștilor ofițeri CI din sistemul militar românesc, sub acoperirea proaspătului os de ros oferit cu generozitate mass-mediei. Un os cu măduvă amară, care se cheamă poliție politică.

Å¢in să le precizez încă o dată persoanelor inițiate că informatorul, colaboratorul sau sursa cu aprobare de partid, care a furnizat în baza sarcinilor primite informații pe linie de contraspionaj în principal, a fost instruit în paralel din ordinul activiștilor de partid să furnizeze și informații de natură politică, în secundar. Ungurii și rușii mizează pe faptul că, pe linie de contrainformații militare, liberalii și udemeriștii din CNSAS “îi vor da în gât”, sub acoperire tăriceană legală, pe cei care au furnizat informații în varianta secundară (poliție politică). Ulterior, vor corobora, selecta și identifica cu ușurință, prin eliminare, pe cei infiltrați în cercurile naționalist-șovine și iredentiste maghiare, respectiv KGB-iste sovietice. Pierderile pe linia siguranței naționale vor uma principiul domino-ului în armată și chiar dacă vor putea fi evaluate cu greu în prezent, vor atârna greu în viitor pe piesele cu cele mai multe puncte.

Precizez din nou că, în situația în care se vrea deconspirarea dosarelor de securitate din armată, nu vor fi afectați prin legea lustrației foștii ofițeri de contrainformații militare, care au fost scoși de pe scenă de către KGB-iștii lui Militaru încă din ianuarie 1990. Nici unul nu mai lucrează în contraspionajul militar sau în structurile specializate ale SRI sau MAI și nu mai îndeplinește vreo funcție publică în viața civilă. Deconspirarea siguranței militare ceaușiste nu va afecta viața personală și poziția publică a foștilor ofițeri CI care s-au retras din cazărmi în profesii secundare, fără legătură cu fosta activitate. În schimb, implicațiile sunt imprevizibile, nu numai pe linia scurgerilor de date de interes pentru serviciile de spionaj militare adverse, cât posibilitatea instalării anarhiei și vendettei în cazărmi (sau în afara acestora), în rândurile militarilor activi (sau în rezervă), în bună parte aflați la locul de muncă cu pistolul la brâu.

Activitățile “dușmănoase”

Încruntații Turcescu, Cioroianu și Olteanu spun cu nonșalanță că “victimele trebuie să-și cunoască călăii” din rândurile vecinilor și colegilor de muncă, să-i privească în ochi și să îi tragă de mânecă pe stradă. Există zeci de mii de dosare în care “victimele” nu au aflat niciodată că sunt victime, nu au știut că au fost în atenția organelor de securitate și nu au suferit consecințe profesionale, lucru care se întâmplă și în ziua de azi, pe sistem democratic. Un ofițer de contrainformații militare lua în atenție prin rotație, la compartimentul “apărarea secretului de stat”, toate cadrele militare cu funcții și care aveau acces la documente secrete, sute de dosare închise prin neconfirmare. Nu știu ce se va întâmpla în armată când se vor deschide dosarele (cele rămase nepuricate, nescuturate și negreblate de comandanți sau de cei din statele majore din ordinul lui Militaru la Revoluție) și vor fi împrăștiate în cazărmi sau vor fi predate pe mâna presei (cum a afirmat din lehamite față de toată tevatura liberal-udemerista-țărănistă, la bilanțul SRI, președintele Băsescu). Probabil că ex-tovarășul colonel și actual deputat Viorel Oancea de la Timișoara va avea satisfacția să-și anunțe superiorii de rezidentură de la antenele MTV2 și Duna TV să vină să vadă cum majurul român “victimă” îi trage un glonte în ceafă în poligon sergentului major “călău” care l-a turnat pe vremuri cu un banc despre Ileana sau cu un galon de benzină scos în foaia de cort pe poarta unității.

În ceea ce îi privește puțini ofițeri de securitate care au lucrat pe spațiul civil, vor avea de pierdut din acțiunea retroactivă a nesăbuiților liberali, udemeriști și țărăniști. Doar cei care se pot număra pe degete (care în 1989 erau tineri locotenenți, absolvenți ai școlii de la Băneasa) și activează încă în fiecare secție județeană a SRI-ului. Oameni nevinovați (din promoțiile 1987, 1988, 1989) care au rămas ca trăzniți în zilele Revoluției, când Doina Cornea le-a spus că au activat împotriva poporului și au făcut poliție politică. Dacă pe timpul lui Dej informațiile de natură politică culese de ofițerii de securitate erau înregistrate cu sintagma “activitate dușmănoasă împotriva poporului desfășurate de elementele reacționare”, în deceniile ceaușiste grila de sarcini suna invariabil “activitate dușmănoasă împotriva conducerii superioare de partid și de stat”. Uneori separabili dar invariabil, ele vizau familia Nicolae și Elena Ceaușescu. Adevărații martiri cărora trebuie să le scoatem la iveală dosarele sunt cei care s-au opus nu cu vorba, ci cu arma în mână, în anii ’50, comunismului. Cei care care au putrezit în închisorile dejiste merită să fie onorați. Supraviețuitorii de talia lui Ticu Dumitrescu, de asemenea. Un ofițer de securitate care a băgat conștient la pușcărie un om pentru convingerile sale politice și religioase merită să fie blamat în societate. Însă venerabilul Ticu Dumitrescu, înfierbântat de dorința de răzbunare, cere ostracizarea sau linșarea “tuturor lucrătorilor fostului organ”.

Ordonanța de vânătoare

Este adevărat că informații de natura poliției politice nu erau culese doar de ofițerii Direcției I Informații Interne. Toți lucrătorii din spionaj și contraspionaj aveau sarcini să protejeze familia prezidențială. Nici un nemulțumit sau chiar dizident nu s-a pronunțat împotriva comunismului în anii ceaușismului ci împotriva clanului, cu deosebire a Elenei, care “ducea țara de râpă”. A fost o luptă surdă între două sisteme. În timp ce americanii își permiteau să spună bancuri despre Reagan, românilor erau preveniți de Securitate să curme bancurile despre familia Ceaușescu. Reagan era informat despre bancurile care circulau despre el, la Ceaușescu nu ajungea nici un zvon despre așa ceva. În schimb, ofițerii FBI nu au avizat accesul în funcțiile publice, dar cu atât mai puțin în demnități guvernamentale, a cetățenilor cu vederi comuniste, încă din perioada interbelică. Experiența lustrației a fost asimilată din practica celei mai mari democrații mondiale. În anii de tinerețe trăiți de Ticu Dumitrescu, regimul dejist a ordonat executarea lustrației împotriva membrilor partidelor burgheze, fără să o legifereze decât în cazul legionarilor. În 1949, când foștii ilegaliști au înființat Securitatea, au preluat nu numai metodele de muncă, ci și o parte din foștii ofițeri de siguranță SSI, pe care i-au pensionat sau încarcerat după ce noii securiștii au învățat ABC-ul muncii de informații. Astăzi, prin Ordonanța de Urgență nr. 16 din 2006, botezată “Ordonanța de Vânătoare de Securiști”, sunt eliminați ultimii mohicani ai fostei instituții din SRI. Se pregătește oare încarcerarea acestora?

Adrian AVARVAREI