Prolemn, înghesuit de Gardă
Prolemn SA Reghin se judecă din nou cu organele de control fiscal, după ce la începutul anului, în urma unui control coordonat de către Poliția Economică, Garda Financiară a dispus aplicarea unei amenzi contravenționale de peste 100 de milioane de lei, precum și confiscarea de marfă în valoare de 500 de milioane de lei. În ultimii trei ani, Prolemn s-a judecat cu Finanțele, inclusiv la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prolemn SA Reghin a contestat procesul verbal de constatare a contravenției întocmit de comisarii Gărzii Financiare, la începutul anului, în urma unei acțiuni de control mixte, la care au participat reprezentanți ai Poliției Economice și Direcției Silvice.
Atunci, echipa GF, singura care a găsit ceva în neregulă în activitatea Prolemn a amendat compania pentru că vindea bușteni, respectiv crăci la același preț/mc, lucru interzis de legea fiscală.
Amenda aplicată de comisarii Gărzii s-a cifrat la peste 100 de milioane de lei, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției fiind stabilită și măsura confiscării cantităților de crăci rămase nevândute, marfă evaluată la 500 de milioane de lei.
Deoarece existau suspiciuni și de săvârșire a unor fapte de natură penală, dosarul întocmit de Garda Financiară a fost trimis spre completare, prin continuarea cercetărilor, Poliției Economice din cadrul IPJ Mureș. Până la această oră însă, după cum ne-au obișnuit, de altfel, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor nu au finalizat ancheta.
Între timp însă reprezentanții legali ai Prolemn SA au contestat la Judecătoria Reghin procesul verbal întocmit de Gardă, pe motiv că firma nu a încălcat legislația fiscală.
Comisarii GF au analizat în plus și contractul încheiat de către Prolemn SA cu RNP Romsilva, pe o durată de 10 ani, contract însă legal, după cum ne-a declarat însuși directorul general al Direcției Silvice, Cristian Chirteș.
Antecendente
Prolemn nu este la prima tentativă prin care încearcă să scape, apelând la instanță, de sancțiunile stabilite de către organele de control fiscal – financiar. Astfel, în ultimii trei ani, Prolemn a solicitat în trei rânduri anularea actelor de control constatare încheiate de organele financiare.
Astfel, în 1 februarie acest an, completul de judecători de la Secția de Contencios Administrativ și Fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins recursul declarat de Prolemn SA.
De asemenea, în martie acest an, procesul în care erau intimați – pârâții Danway Investments LLC Portland – Oregon, SUA respectiv SC Inter Agro Soldănești, firme chemate în garanție, și Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, precum și ANAF a fost suspendată deoarece părțile au cerut amânarea pentru a se împăca.
Ultimul recurs la ÎCCJ datează din 2003, procesul neavând o soluție nici până astăzi.
Ligia VORO



