Schimbarea de sub lupă

Nu toți avem răbdarea ori vocația de a analiza lucrurile la lentila de microscop. Care ne oferă o realitate mărită de nu știu câte milioane și milioane de ori. Ca să o poată observa tot doritorul. Căci altminteri, adică fără lentila-fund de borcan, nu s-ar vedea mai nimic. Ba, pardon, că s-ar vedea. Dar lucrurile ar apărea tot așa cum le știm de mult timp, iar și iar. Adicătelea, fără obiectul minune, n-am prea avea parte de senzații tari. De posibilitatea perceperii unor schimbări ce ar putea însemna evoluție. Într-o zonă sau alta. Care au incontestabilă legătură cu soarta noastră.

Zilele trecute a fost dat publicității raportul Transparency International Romania (TIR) ce conține o seamă de considerente îngrijit motivate, despre cum se luptă sau nu se luptă cu mult trâmbițata corupție pe meleagurile noastre. De menționat faptul că TIR face parte dintr-o rețea de 100 de filiale ale asociației, existente în lume, iar seriozitatea demersurilor acestei organizații non-guvernamentale nu poate fi pusă la îndoială.

Una dintre primele concluzii ale raportului ne lovește în moalele capului. Pentru că ne relevă faptul că suntem tot unde am fost, adică aproape nicăieri. În ce privește subiectul abordat, raportul TIR arată că anul 2005 a fost la fel de prost ca precedenții. Adică, într-o interpretare liberă și concisă, DNA se dovedește a fi totuna cu PNA. Studiile pe baza cărora a fost elaborat documentul de mai sus au dus și la concluzia că parchetul responsabil de lupta cu pricina nu folosește cercetarea calitativă în formarea profesională, respectiv că performanțele profesionale au fost edificate pe baza unor cercetări empirice.

Dacă n-am ști că s-a lucrat intens pentru elaborarea unui astfel de raport, și că în spatele concluziilor acestuia stau argumente serioase (astfel cum sunt expuse în document), am zice că ele reprezintă o sinteză-fulger a clarviziunilor mamei Omida sau a oricărei producătoare de magie albă, neam de sânge cu autentica mamă mai sus numită. Pentru că, dacă ai avut de-a face cu organul, nu-ți trebuie zeci de ore de muncă și de sudoare pentru a constata că așa-i! Va să zică, nu tu calitate profesională, nu tu altfel de cercetări decât empirice. Din păcate, lucrurile sunt valabile și pentru organul nou vopsit, ce și-a schimbat pălăria (adică prima literă din denumire).

Raportul TIR găsea, printre celelalte minusuri ale DNA, și faptul că 70% din personalul parchetului este în vârstă și acuzat de lipsa rezultatelor din anii trecuți. Acestei afirmații, procurorul general al DNA i-a răspuns (desigur, cu alte cuvinte) cum că nici vorbă de asemenea moșnegi și babete în instituția-stindard, întrucât 73% din procurori au până la 45 de ani. Aha! Era să ne liniștim prin simplul fapt că s-a împrospătat componența organului. Numai că experiențe nefericite ne-au învățat să privim dincolo de aparențe. Desigur că înlăturarea unor procurori sforăitori era condiția necesară pentru începutul încercării de creare a unui nou parchet. Dar nu și suficientă! Procentajele nu ne liniștesc câtuși de puțin și nu ne dau siguranța respectării legii. Or, acesta este elementul esențial, de pe orice orbită ar fi privit. Vrea procurorul să aplice ceea ce scrie în carte sau i se rupe de litera legii? De pildă, afirmata cifră de 73% este un procentaj care nu le spune nimic celor ce au avut de-a face cu fărădelegile procurorului-paroh de Mureș. Care are și peste 45 de ani, a fost și păstrat în funcție și “beneficiază” și de dovezi de crasă încălcare a legii, de la strâmba ei aplicare până la presiunile exercitate asupra martorilor ca să declare ce vroiau mușchii organului.

Pe de altă parte, faptul că DNA s-a umplut de tineri nu este garanția respectării legii. Decât dacă este aspru însoțită de selecție. Dar, despre ce selecție poate fi vorba atunci când, întrebați (chiar neoficial) rând pe rând, procurorii tineri (și știutori de carte) din municipiul nostru răspundeau “pușchea pe limbă” când li se propunea să treacă la parchetul cu profil de luptă anticorupție? Iar dacă procentajul de tineri s-a obținut cu promovări de la județe la centru, similare celor din apropierea noastră, atunci nu ne miră câtuși de puțin concluziile raportului Transparency International. Pentru că, pe de altă parte, cine cunoaște cel mai bine și în mod nemijlocit câtă carte știe un procuror (sau un judecător), decât colegii care l-au văzut manifestându-se “pe tărâmul legii” (prea frumos spus…) ani de zile? Or, acești oameni care au avut contact profesional direct cu promovații sunt cei mai în măsură să știe ce garanții ori ce non-garanții oferă aerul proaspăt ce pare să adie în sânul DNA. Proaspăt ori nu, se pare că nu-i vântul schimbării. De vreme ce, de pildă, în toamna anului trecut procurorii organului și-au permis cu nonșalanță să țină la piept un dosar, pentru a motiva o cale de atac, timp de peste 90 de zile, deși Regulamentul aprobat de CSM spune clar și răspicat că un dosar poate fi ținut de parchet pentru un astfel de motiv maxim 10 zile. Probabil aerul tineresc și zvăpăiat le-a jucat feste și au pierdut șirul zilelor până când s-au făcut de peste 9 ori mai multe decât legea permitea. Dar, ce să-i faci? Așa că, pentru liniștea noastră, scoatem lupa-fund de borcan și ne facem că întrezărim schimbarea. Până ni se înroșesc ochii.

de Andreea CIUCÄ‚