Uncategorized

România, avertizată cu 4 stegulețe roșii

Executivul Uniunii Europene va anunța România și Bulgaria mâine că ar putea bloca acordarea unor ajutoare importante pentru cele două țări dacă acestea nu finalizează reformele înainte de a adera la Uniune, arată o schiță a raportului Comisiei Europene, obținută de Reuters.

Proiectul care circula joia trecută în rândurile înalților oficiali ai Comisiei nu conține nici o recomandare privind aderarea celor două țări la UE în 2007 sau 2008.

Oficialii europeni menționează în cazul României patru capitole cu “steguleț roșu” care ar putea întârzia aderarea, domenii în care vor trebui făcute rapid progrese semnificative.

Acestea sunt: deficiențe privind funcționarea agențiilor care distribuie subvențiile europene pentru agricultură, lipsa unui sistem de înregistrare a animalelor, necesar pentru plata acestor subvenții și menținerea unor standarde veterinare corespunzătoare, lipsa facilităților de colectare și tratare a produselor animaliere pentru prevenirea bolii vacii nebune.

În ultimul rând, sistemul informatizat de colectare a taxelor și impozitelor nu este interoperabil cu cel european ceea ce împiedică corecta colectare a TVA conform standardelor UE.

În cazul Bulgariei, oficialii europeni au mai multe îngrijorări, șase capitole fiind cu “steguleț roșu”.

Pe lânga cele legate de agricultură și colectarea TVA, nemulțumirile UE sunt legate și de lipsa rezultatelor concrete în combaterea rețelelor de crimă organizate și a corupției, faptul că nu a fost pusă în aplicare legislația privind combaterea spălării banilor ca și un control insuficient în ceea ce privește distribuirea fondurilor europene la nivel local.

Pagina care ar trebui să conțină concluziile din proiectul de raport al Comisiei Europene privind România și Bulgaria este încă necompletată, iar concluziile urmează să fie adăugate înainte de prezentarea documentului, în 16 mai, au spus surse europene, citate de Reuters.

Proiectul arată că Bulgaria și România nu au reușit până acum să înființeze agenții de plăți pentru subvențiile Uniunii Europene destinate sectorului agricol, iar Bulgaria nu este pregatită nici să deruleze proiecte de dezvoltare regională de miliarde de euro.

“Daca situația nu va fi remediată, Comisia poate lua măsuri pentru reținerea plăților către Bulgaria și România”, arată proiectul.

De la ultimul raport de monitorizare al Comisiei, publicat în octombrie 2005, România a redus numărul “stegulețelor roșii”, domenii pentru care Uniunea și-a exprimat îngrijorarea, de la 14 la patru, iar Bulgaria, de la 16 la șase.

Deficiențele Romaniei se referă la probleme tehnice, cum sunt sistemul informatic pentru colectarea taxelor, dar Bulgariei i s-a cerut să realizeze urgent progrese în ceea ce privește pedepsirea în justiție a criminalității organizate și lupta împotriva corupției.

Sursa: Hotnews

Show More

Related Articles

Back to top button
Close