Nedezmintitele tradiții
La momente distincte, tradiții specifice. La simțiri diferite, proverbe țintite. Toate deosebite. Depinde în ce direcție… Aruncatul cununii de flori pe acoperiș (sau dincolo de el) e de bine. După cum se spune. La fel și montarea (temporară a) cățeilor de usturoi la țâțâna ușii. Îngrijorătoare este, însă, situarea episodului cu capra vecinului tot în zona obiceiurilor de bine. Cum, care capră? Aia căreia trebuie să-i crape capul ori de câte ori are chef proprietarul de dincolo de gardul animalului. Și, în scopul atingerii acestui țel obligatoriu (atunci când observăm că vecinul începe să aibă ceva ce noi n-avem sau că, mă rog, pur și simplu ne enervează look-ul lui) se folosește o impresionantă varietate de mijloace. De la datul cu parul la plata de acatiste (folosite cu precădere în sudul țării nu în dialogul cu Domnul, ci pentru eutanasierea caprei și iezilor vecinului).
Acest obicei atât de repetat în spațiu și timp, încât a devenit tradiție, are diferite trepte de practicare. Nefiindu-le rezervat doar celor ce mânuiesc sapa, coasa ori lopata. Ci și celor ce-și înfundă degetele în tastele computerului ori în filele cărților (mai cu seamă de bucătărie sau polițiste).
Până una-alta, iacătă obiceiul aplicat și-n ultimele zile. Urmat de o îndreptățită tragere de urechi. Adică, ne-am apucat să susținem (prin oficiali trimiși la Strasbourg și oficiali aflați acasă) cum că amânarea anunțării cu exactitate a datei la care România și Bulgaria vor adera la UE se datorează, într-o oarecare măsură, țării vecine. Care s-a dat de ceasul morții și a făcut lobby pentru ca data așteptată de noi precum mana cerească să nu fie inserată în Raportul Comisiei Europene. Sau să fie radiată cu guma, sau pătată cu tuș, sau răzuită cu lama de bărbierit. Orice, numai să nu apară în Raport.
Va să zică, în conformitate cu aceste afirmații, bulgarii ar fi în postura de vecini (cum, de altfel, ne arată și harta), iar noi în cea de capră. Ce trebuia să dea ortul popii de supărarea neprimirii datei certe de aderare o dată cu Raportul de țară din 16 mai.
Numai că, privite din perspectivă europeană, lucrurile nu stau deloc așa cum se văd de dincoace de gard. și cum se vor spuse pe ici, pe colo, cu ecou.
Dl. Jonathan Scheele, șeful Delegației Comisiei Europene în România a făcut o declarație ce spulberă aparența viziunii în care noi apărem ca victime (vegetariene). Miercuri, 17 mai, domnia sa a subliniat faptul că preocupările noastre (de mai sus) nu sunt cele mai fericite. Mai exact, ne-a spus verde în față, în cadrul unei conferințe de presă, că nu de bulgari și de ceea ce se întâmplă în țara vecină ar trebui noi să ne preocupăm, ci de ceea ce-i pe-acilea. Cu alte cuvinte, să lăsăm bulbucatul cu un ochi printre uluci și să trecem la observarea propriei bătături. “Să ne axăm mai mult pe situația din țară”, ni s-a recomandat elegant.
În acest context, rolurile se schimbă dramatic. Dar, din păcate, confirmă practicarea sportului național de sărit peste capra vecinului pentru a o aduce în agonie. Că ne jenează.
Nu știm dacă bulgarii vor fi făcut ori nu lobby ca data aderării noastre să nu apară în Raport. Știm, însă, că avem încă destule stegulețe colorate arătate de arbitri Comisiei Europene. Și nu pe nedrept. Căci ele se văd în viața noastră cotidiană, chiar fără să deschidem Raportul. Nu zicem că nu s-au făcut progrese. Dar, nici nu ne putem lăuda (ca pe vremea ciuruit-împușcatului) cu mărețe realizări. Desigur, nu ne supără că țăranul nu-și aduce ouăle la piață sortate pe mărimi europene și nici că n-are ograda proiectată și compartimentată după acele norme. Ci ne supără birocrația, nivelul de trai, abuzurile autorităților și ale șefilor noștri, etc.
Dl. J. Scheele a avertizat că, de fapt, clauza de amânare poate fi activată până în ultima zi. și că amânarea prezentării datei de 1 ianuarie 2007 ca fiind certă pentru aderare ține de anumite probleme concrete ce sunt expuse și analizate în Raport. Pe de altă parte, opinii interne oficiale bazate pe opinii europene mai mult sau mai puțin oficiale arată existența unei temeri a oficialilor europeni că în situația precizării datei aderării, noi vom încetini ritmul reformelor.
Oricum, cert este un lucru: că oricât de dibaci am fi, nu putem pătrunde în Europa (doar) cu un ochi ațintit pe reforme și cu altul fixat pe capra vecinului…
Andreea CIUCÄ‚
