Zapciii lui Mitrea

Jupânul. Are în mână putere, bani şi o armată de slujitori. La el nu poţi ajunge oricum. Nici măcar pe strada pe care are o casă nu poţi intra fără să ai încuviinţarea lui. Chiar dacă aleea nu-i trece prin ogradă, ci e bun public, doar jupânul îţi poate deschide calea. Sau ţi-o poate închide de tot, cu pumnul în gură, prin telefon. Îl ştie o ţară întreagă. Îl cheamă Mihai Necolaiciuc şi este şeful Companiei Naţionale Căi Ferate. Îi place să i se zică “Preşedintele”. S-a lansat dn Gara Iaşi, unde una din firmele la care Sergiu Sechelariu, potentul afacerist băcăuan, a fost acţionar, a pus termopanele. În acelaşi timp, Sechelariu devenise secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Pentru a rămâne în funcţia de preşedinte al Căilor Ferate Române, jupânul Necolaiciuc a părăsit barca PD şi a început atunci să navigheze cu cea a PSD.

Puţini ştiu că ascensiunea fulminantă a jupânului a pornit de la Iaşi. Aici şi-a făcut primele relaţii adevărate şi aici a pus la cale primele afaceri cu caimac. Il ştiu toţi de la şeful de staţie din Rădăuţi până la mecanicul de locomotivă din Giurgiu. De la revizorul din Bârlad până la muncitorul necalificat din Salonta. De trei ani de zile conduce, din biroul său de la Bucureşti, o armată de oameni care-i stau la picioare. Il ştiu toţi, dar nu-l cunoaşte nimeni cu adevărat. Mihai Necolaiciuc, şeful Companiei Naţionale Căi Ferate, sau “preşedintele” cum îi place să fie strigat. Despre el n-are nimeni curaj să vorbească răspicat, două fraze coerente, fără să se uite după toate colţurile şi să se verifice, până la chiloţi, de microfoane.
“ZIARUL de Mureş” în colaborare cu “ZIARUL de Iaşi” vă prezintă feţele nevăzute ale celui mai mare jupân al Moldovei. După o anchetă jurnalistică desfăşurată pe parcursul a câteva luni de zile, ziariştii au reuşit să afle secretele bine ferecate ale celui mai puternic om din căile ferate române. Firele, ţesute cu precizie milimetrică, conduc spre afaceri bine ticluite, pe milioane de dolari, în toate colţurile ţării. Moldova însă este de mult la picioarele lui.

Unu la mână

Primul impediment al anchetei jurnalistice a “Ziarului de Iaşi” a fost legat tocmai de personajul principal: Mihai Necolaiciuc. Jupânul Companiei Naţionale de Căi Ferate ascunde un secret, bine pitit în creierul munţilor. Destinaţia: comuna suceveană Pojorâta. O haltă la munte. Ca să ajungi acolo, trebuie să treci, în ordine, prin Păltinoasa, Gura Humorului, Frasin, Molid, Vama, Câmpulung Moldovenesc. Aparent, alte halte risipite printre munţi. Numai că nimic nu e aparent când intri pe teritoriul lui Necolaiciuc. Iţi dai seama de acest lucru chiar de la începutul călătoriei. Fiecare gară de pe traseu pare făcută din jeleu şi turtă dulce. Acoperişul este din tablă roşie ondulată, cu aparenţă de ţiglă, ultimul răcnet în materie. Fiecare geam are tâmplărie din aluminiu de culoarea ursului sau de un roşu aprins care parcă arde. Iar peroanele sunt toate pavate în cărămiziu şi gri, cu dale ornamentale. Panourile luminoase albastre încadrează aparatele de aer condiţionat de pe fiecare clădire a gării. În total, până la Pojorâta, şapte asemenea gări din turtă dulce, de poţi să juri că te afli în Elveţia.

O vilă de vis într-un peisaj mirific

În sfârşit, Pojorâta. De o parte a şoselei e gară, de cealaltă o mică străduţă de pământ care şerpuieşte spre pajiştile în pantă. Dar nu e numai o străduţă oarecare, e străduţa jupânului. Imediat ce intri pe străduţă, în stânga, o biserică ortodoxă cu turle albe, impunătoare. Dacă nu ar fi între munţi, ar părea disproporţionat de mare pentru o comună cu câteva sute de suflete. Aşa însă pare să fie mai degrabă centrul grupării de vile între care este aşezată. Spre capătul străduţei, la câteva sute de metri, o senzaţie puternică de deja-vu: acelaşi acoperiş din tablă brun-roşiatică ondulată, aceleaşi termopane culoarea ursului, aceleaşi aparate de aer condiţionat. Dar mult mai mult stil decât în gările prin care trecusem. Se vede că ce avem în faţă este opera unui arhitect. O clădire cu trei nivele, acoperită în două ape. Chiar pe peretele din faţă, un balcon cu balustradă din bare nichelate străluceşte în soarele molcom de început de septembrie. Din curte se iţesc, peste gardul înalt de munte, reflectoare puternice. Se poate observa că reflectoarele mărginesc un teren de tenis încadrat de un gard înalt de plasă.

Sera cu trei aparate de aer condiţionat

În spatele casei, o seră construită în întregime din schelet de tâmplărie din termopan alb. Ceva mai înaltă decât un stat de om, sera ascunde plante luxuriante, care contrastează cu vegetaţia montană. Par plante de climat cald, în nici un caz care să supravieţuiască la munte. Înainte să apucăm să ne întrebăm cum de cresc, totuşi, primim şi explicaţia. Pe unul din pereţii serei, în exterior, trei aparate de aer condiţionat, aliniate. Care funcţionează iarna la capacitate maximă, ca într-o uzină. Cu tot cu cele de pe pereţii vilei, am numărat vreo şase astfel de climatizatoare în curtea jupânului. Ceva mai departe de casă, într-un ţarc tot din plasă de sârmă, un rezervor de butan gaz dezvăluie sursa de energie pentru încălzirea vilei.

Trei struţi în curte

Când credeam că le-am văzut pe toate, am mai primit o confirmare că Necolaiciuc nu este un om ca toţi ceilalţi. Într-o parte a curţii, o construcţie prea mare ca să fie o poiată, dar prea mică pentru un grajd, ne-a atras atenţia. Făcută în întregime din metal şi împrejmuită din gard de plasă, construcţia ciudată şi-a dovedit utilitatea după câteva minute de aşteptare. Câteva ţipete când ascuţite, când guturale, au străpuns aerul. Apoi, trei gâturi lungi au ieşit la înaintare, în mica ogradă a gheretei de tablă. Cuminţi ca nişte găini, poate doar ceva mai curioşi. Nu erau altceva decât nişte struţi de talie mare, de culoarea cenuşei răcite. Pentru vecini, nu mai reprezentau demult o noutate. Pentru noi, a fost ca imaginea unui zimbru păscând în centrul Iaşului.

Jupânul: “Vila a costat 5 lei”

Nu încercaţi să faceţi un calcul, cum ar fi cât costă complexul de vacanţă al jupânului. S-ar putea să vă încurcaţi, ba chiar să vi se facă rău. Şi totuşi, e o întrebare firească. Ca aceea: cât costă începutul şcolii pentru un părinte? Un milion. Cât costă întreţinerea pe o lună de iarnă? Două milioane. Cât costă o maşină la mâna a doua? Câteva zeci de milioane. Dar un apartament? Câteva sute de milioane. Dar o vilă la munte, burdujită de termopan şi aer condiţionat, cu bodyguard la poartă şi struţi pe lângă casă? “Bună întrebare: cinci lei”. În aceste patru cuvinte, jupânul a spus tot. Declaraţia aceasta nu o poate da un om de rând. Ci numai unul care are rânduri întregi de oameni în subordine, plasaţi în puncte cheie, şi o infrastructură care să acopere România ca o plasă cu ochiuri mici. Adică unul ca Mihai Necolaiciuc. Declaraţia pe care tocmai aţi citit-o îi aparţine. “Ce vă interesează casa mea? Daţi o tentă răutăcioasă întrebărilor pe care mi le puneţi. M-au mai întrebat 50 de oameni şi a fost bine, ce aveţi cu casa mea? Eu am o relaţie bună cu presa”, a spus, ca argument hotărâtor, jupân Necolaiciuc, telefonic.

Vila a fost estimată de constructori la 300.000 dolari

În bani, vila şi tot ce o înconjoară ajunge la o cifră ameţitoare. Astfel, numai casa, cu o suprafaţă locuibilă de aproximativ 300 de metri pătraţi, ajunge la 200.000 de dolari. Aşa au susţinut specialiştii în construcţii care au precizat că metrul pătrat de suprafaţă locuibilă al unei astfel de vile de lux ajunge la cel puţin 600 dolari. Apoi, numai din ochi, am estimat că s-au folosit, la geamuri, uşi şi seră peste 200 metri liniari de tâmplărie din termopan. În total, încă 60.000 de dolari. Mai trebuie luate în calcul şi cele cel puţin şase aparate de aer condiţionat, care au costat măcar 5.000 de dolari. Practic, numai până aici s-au strâns aproape 265.000 de dolari, adică peste 8,7 miliarde de lei. Dacă se mai ia în calcul şi pământul, celelalte construcţii şi struţii, suma se apropie de 10 miliarde de lei, adică 300.000 dolari.

De unde a scos Necolaiciuc atâţia bani?

De unde a avut Necolaiciuc atâţia bani? Jupânul căilor ferate a refuzat să le răspundă reporterilor la această întrebare. Însă, putem face un calcul matematic elementar. Salariul unui secretar de stat în Guvernul Năstase este de cel mult 1.000 dolari lunar, adică în lei, aproape 34 milioane. Salariul unui director într-un minister, cum este Necolaiciuc care are un rang inferior celui de secretar de stat, este mai mic. Să spunem că salariul net, lunar al lui Necolaiciuc este de 30 milioane lei. În trei ani de când ocupă această funcţie, Necolaiciuc ar fi putut strânge 1 miliard lei. Dar asta numai dacă s-ar fi comportat întocmai ca Hagi Tudose şi nu ar fi cheltuit nimic. Adică nu şi-ar fi luat cu banii săi nici măcar un sul de hârtie igienică lunar. Dacă împărţim valoarea vilei de 10 miliarde lei la salariul de 30 milioane lei reiese că ar fi avut nevoie de 30 de ani pentru a strânge aceşti bani. Dar în aceşti 30 de ani ar fi trebuit să aibă aceeaşi funcţie pe care o are acum şi să câştige la fel de bine. Însă, Necolaiciuc nu a ieşit direct de pe băncile şcolii jupân al căilor ferate române.

Ascensiunea fulminantă a jupânului

Deşi se află într-o funcţie din care controlează, practic, întregul transport pe căile ferate, Necolaiciuc aproape că nu are o imagine publică. Apariţiile în presă ale acestuia se pot număra pe degetele de la o mână, deşi stă pe scaunul său din Bucureşti de trei ani. Cine este, de fapt, şeful Companiei Naţionale Căi Ferate, în viaţa de toate zilele? Conform puţinelor date biografice făcute publice, Necolaiciuc s-a născut la Gura Humorului, în 1952. Lucrează în CFR din 1973. A pornit-o de jos. Prima funcţie importantă a avut-o în Pojorâta, o comună de lângă Gura Humorului, unde a fost şef de staţie. După 1990, a devenit şef de depou la Câmpulung, tot în preajma Humorului. Rampa de lansare a fost însă Iaşul. În 1998, Necolaiciuc a devenit şef la Gara Iaşi. Nici doi ani mai târziu, fără ca nimic să anunţe acest lucru, a devenit preşedintele Companiei Naţionale Căi Ferate. De atunci, pare de neclintit. Nici datoriile imense, de sute de miliarde, ale companiei, nici schimbările de miniştri, nimic.

Haidamacul de la vila lui Necolaiciuc a folosit spray-ul lacrimogen împotriva reporterilor

Maşina “Ziarului de Iaşi” a ajuns la Pojorâta miercuri după-amiaza la ora 14.00. Reporterii au parcat maşina chiar pe şoseaua care străbate micuţa localitate de munte. Pentru a vedea exact unde este vila lui Necolaiciuc au mers pe o străduţă îngustă, care se prelinge printre casele impunătoare. Într-un final fericit au găsit casa, impresionantă prin măreţia sa.
Chiar la intrarea în curtea vilei jupânului Necolaiciuc, puţin în dreapta porţilor masive, în interior, se află o gheretă. Toată din termopan, de un brun roşcat, aceasta este “locuinţa” unui bodyguard a cărui unică sarcină este de a păzi complexul stăpânului. Când a auzit motorul turat al maşinii, individul, îmbrăcat într-un costum închis la culoare, a ieşit ca ars din curte şi, iritat, a început să gesticuleze necontrolat. “Nu aveţi voie să faceţi poze aici. Îmi faceţi probleme. Nu pozaţi casa!”, a spus paznicul, aruncând vorbele printre dinţi. Pentru el nu a contat nici o secundă că reporterii se aflau pe un drum public, care nu este proprietatea jupânului Necolaiciuc. Când fotoreporterul “Ziarului de Iaşi” a dus aparatul la ochi, bodygardul a sărit cât l-au ţinut picioarele şi a pus “un capac” obiectivului. Drept urmare, fotoreporterul a fost ridicat pe braţe pentru a putea prinde, pe film, vila în toată măreţia ei. Haidamacul a continuat să sară la fotoreporter, îmbrâncindu-l repetat. Dezechilibrat, jurnalistul a căzut, în picioare. Însă asta nu a fost tot. Precipitat, bodyguardul a dus, repede, mâna la buzunarul drept al sacoului. A scos mâna, însă pumnu-i era închis. Ţinea, bine strâns, un spray lacrimogen. Jetul, pulverizat de gorilă şi-a făcut imediat efectul jurnaliştilor le-au dat lacrimile. Ei povestesc cum ” În piept am simţit o arsură, condimentată. Deşi eram la mai mult de un metru de el şi ne ţineam respiraţia, fără nici o intenţie de a riposta, bodyguardul a revenit şi a mai pulverizat o dată. Şi încă o dată. În total de trei ori. Afectaţi de jetul înţepător am decis să plecăm. Până la maşina aflată la cinci metri distanţă, am fost urmăriţi, pas cu pas de paznic care ţinea spray-ul bine strâns gata să apese din nou pe buton.”

Doi la mână

Peste 16.000 de ceferişti îşi vor pierde locurile de muncă. Aceste posturi sunt restructurate în urma transformării actualelor regionale de călători şi marfă în centre de profit, precum şi desfiinţării a 19 din cele 32 de regulatoare de transport. “Perioada de disponibilizări a început deja şi se va încheia în luna septembrie”, a spus Miron Mitrea, ministrul transporturilor. Voicu Sala, liderul mecanicilor de locomotivă, a spus că liderii sindicali nu pot fi de acord cu soluţiile negocierilor şi a precizat că Federaţia Mecancilor nu a încheiat conflictul de muncă deschis în urmă cu câteva săptămâni. Sala a subliniat că sindicaliştii nu au hotărât dacă se va ajunge sau nu la greva generală.
Săptămâna trecută, sindicaliştii de la CFR au oprit lucrul, pentru două ore, protestând faţă de eşuarea negocierilor cu Ministerul Transporturilor privind, în special, numărul de posibil disponibilizaţi din sistem, ei ameninţând chiar cu greva generală, pe care au programat-o pentru această săptămână. Protestul a survenit anunţului ministrul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT), Miron Mitrea, referitor la restructurarea sistemului feroviar, care vizează disponibilizarea angajaţilor, în principal din companiile CFR Călători, CFR SA şi CFR Marfă. În prezent, numărul angajaţilor din cele trei companii, exclusiv filale, se ridică la 84.000, faţă de 200.000, în 1990.

Până şi ” Preşedintele ” are un jupân

Jupânul lui Mihai Necolaiciuc a fost şi rămâne Sergiu Sechelariu, un alt jupân cunoscut. Băcăuan de loc, Sergiu Sechelariu este secretar de stat în Ministerul Transporturilor iar trocul cu ” Preşedintele ” se explică astfel : în 2000, când Necolaiciuc era membru PD, funcţia lui de director al Companiei Naţionale Căi Ferate era în pericol. A găsit rapid soluţia. Prin intermediul lui Sechelariu, a dobândit simpatia PSD şi apoi, firesc, şi-a păstrat funcţia de preşedinte. În schimb, o firmă care abia fusese înfiinţată de Sechelariu a înghiţit 7 miliarde de lei de la Gara Iaşi.
Mai pe larg stuaţia ar fi următoarea: lucrările de refacere a Gării Iaşi durează de peste 15 ani. În 2000, reparaţiile ajunseseră la faza de finisaje. Tot în 2000, alegerile generale readuceau PSD la putere. Pentru Necolaiciuc era o veste cum nu se poate mai proastă şi asta pentru că şeful Companiei Naţionale Căi Ferate era membru PD, un partid care a intrat în opoziţie în 2000. Şi tot în 2000, dar la Bacău, veneau vremuri bune pentru alt jupân, Sergiu Sechelariu. Acesta tocmai îşi înfiinţase firma “Regal Glass”, pregătită pentru a veni “la putere”. Firma sa a fost înmatriculată în anul 2000, la Registrul Comerţului din Bacău, cu numărul J4/209/2000. Conform structurii acţionariatului din acel moment, Sergiu Sechelariu deţinea 25 la sută din părţile sociale la “Regal Glass”. Sergiu Sechelariu este fratele primarului din Bacău, Dumitru Sechelariu. Sergiu este, la rândul lui, secretar de stat în Ministerul Transporturilor condus de Miron Mitrea, acelaşi minister căruia îi este subordonată şi Compania Naţionala Căi Ferate, la care este jupân Necolaiciuc. Începeţi să vă prindeţi de idee ?

“Regal Glass” a primit peste 7 miliarde lei

La doar câteva luni după înfiinţare, deşi era înainte de alegeri, iar Sergiu Sechelariu era în Opoziţie, “Regal Glass” a înghiţit o halcă importantă din lucrările de la Gara Iaşi. Mai precis, firmei din Bacău îi revenea rolul să furnizeze toată tâmplăria din termopan pentru geamuri şi uşi. Mai mult, firma lui Sechelariu a furnizat termopane şi pentru o cortină gigantică care să fie amplasată peste o parte a pereţilor exteriori ai clădirii. Contractul a fost încheiat destul de inteligent, încât să nu existe suspiciuni. Adică, “Regal Glass” nu a lucrat direct cu Regionala CFR Iaşi, ci cu Compania Construcţii Feroviare “Moldova”. Între CCF “Moldova”, antreprenorul general al lucrării de la Gara Iaşi, şi “Regal Glass” s-a făcut un contract de subantrepriză. La câteva luni de la înfiinţare, firma băcăuană a încasat primii bani, 1,5 miliarde lei. A urmat, pe rând, achitarea sumelor de 1,5 miliarde lei în august 2000, 2,7 miliarde lei în noiembrie 2000, respectiv 1 miliard lei în aprilie 2001. În total, aproape 7 miliarde de lei. Dar sumele au fost mai mari, în final. Să fi început Necolaiciuc să-şi aranjeze apele pentru după alegeri?

Argumente, argumente

Colaborarea cu “Regal Glass”, care a livrat termopanele la Gara Iaşi, a însemnat consolidarea ascensiunii lui Necolaiciuc. Acesta putea astfel să rămână liniştit pe scaunul de preşedinte al Companiei Naţionale Căi Ferate. Acum, la trei ani de la plăţile către firma băcăuană, Necolaiciuc aproape că nu mai recunoaşte nimic. “Nu înţeleg ce legătură am eu cu asta, ce e asta “Regal Glass”?”, a spus Necolaiciuc, într-o primă fază. La insistenţele reporterului, jupânul a întors-o. “”Regal Glass” au fost daţi afară de acolo, nu mai lucrează. şi oricum era subcontractare, ce legătură am eu cu asta?”, s-a burzuluit Necolaiciuc. În cele din urmă, şeful transportului feroviar a pozat în gospodarul numărul unu al căilor ferate. “Gara Iaşi va fi cea mai frumoasă din România”, a argumentat, zdrobitor, Necolaiciuc.
Conform declaraţiei de avere a lui Sergiu Sechelariu, acesta nu mai este deţinător de părţi sociale la “Regal Glass”. În schimb, unul dintre cei care deţineau părţi sociale chiar din 2000, Bogdan Bălănescu, este acum director la firma din Bacău. Contactat ieri, acesta a negat cu vehemenţă că ar fi lucrat la Gara Iaşi. “Ce lucrare? Ce gară? Eu nu vă pot da aceste date. De ce îmi cereţi aceste informaţii? Mergeţi la CFR!”, ne-a îndemnat Bălănescu. Fostul deţinător de părţi sociale, Sechelariu, nu a putut fi contactat până la închiderea ediţiei, pentru a-şi preciza punctul de vedere.

Copia Palatului Dogilor din Veneţia

În momentul în care Necolaiciuc şi-a asigurat spatele lucrând cu “Regal Glass”, a omis un singur lucru şi anume, necesitatea lucrărilor făcute de firma băcăuană. Gara Iaşi are o valoare de patrimoniu deosebită datorită proiectului ei iniţial. Prin acesta, clădirea era făcută să arate întocmai ca o copie a Palatului Dogilor din Veneţia. De aceea, lucrările de consolidare şi reparaţii trebuiau să urmeze întocmai planul iniţial. Dar nu s-a întâmplat aşa. Peste pereţii clădirii s-au montat uriaşe panouri de termopan. Practic, nişte pereţi falşi peste cei deja reparaţi. S-a obţinut, astfel, o clădire “ruptă” în două. O parte este reconstituirea fidelă a gării de altădată, iar cealaltă pare o bucată din World Trade Center. Pentru ochiul specialistului, struţocămila gării este cel puţin ciudată. “Părerea mea este că îmbinarea dintre partea restaurată şi cea cu termopane este cam nepotrivită. Cred că trebuia ca restaurarea să fie făcută 100 la sută. Poate că cei care au făcut aşa s-au gândit să dea un aer de modernitate. Dar poate că la mijloc a fost şi un fundament economic”, a spus arhitectul-şef al oraşului, Ionel Oancea.

Cătălin Prisăcariu
Răzvan Moldoveanu
ZIARUL de Iaşi