Uncategorized

Sănătatea primeşte îngrijiri

Potrivit modificărilor recente, medicii de familie nu
mai sunt obligaţi să transcrie reţetele prescrise de specialişti. Tot o invenţie nouă este şi taxa de internare în spitale. Bolnavii cronici nu mai au dreptul decât
la câte trei medicamente gratuite pe lună. Dar ca să fie
şi mai bine (pentru noi, asiguraţii), s-a inventat îngrijirea medicală la domiciliu, iar serviciile de urgenţă vor primi bani în funcţie de promptitudine. Deci, poate că de acum încolo salvarea va veni în 10 minute în loc de 30.

Încet-încet, cum se mişcă treburile în sănătate, începe să se contureze modul de funcţionare a sistemului în anul care tocmai a început. Planuri mari au fost, modificări s-au făcut, unele chiar spre binele asiguraţilor. Dar ca să nu ne simţim prea bine, s-au inventat şi unele noutăţi, care tot ne scot din buzunar banii rămaşi în urma schimbărilor benefice.
În principiu, ar trebui s-o ducem mai bine în 2003, deoarece sistemul sanitar a primit un buget mai mare faţă de anul trecut, cu 10-30 de procente (care variază în funcţie de judeţe). Aceste sume au venit la CJAS gata împărţite pe domenii, iar noua orientare este mai mult către medicina de familie şi ambulatoriile de specialitate. Astfel, medicii sunt motivaţi să-şi trateze bolnavii în ambulator în cazul în care aceştia nu necesită neapărat internare. Această motivaţie se referă şi la partea materială, ei având posibilitatea să primească mai mulţi bani dacă de exemplu se deplasează la domiciliu (în special la sugari, bătrâni) pentru a acorda serviciile medicale necesare pacienţilor, sau dacă fac gărzi, servicii care până acum nu au adus medicului de familie nici un fel de beneficiu.

Ajutor şi pentru neasiguraţi

În plus, s-a stabilit recent un “pachet de servicii de bază” care se acordă persoanelor asigurate şi un “pachet minim de servicii” de care beneficiază persoanele neasigurate, precum şi persoanele care se asigură facultativ. Aceste “pachete” reprezintă totalitatea de servicii medicale care se acordă gratuit celor două categorii de persoane. Astfel, nici cazurile sociale, care în lipsa unei surse de venit sau chiar a actelor de identitate nu vor fi lăsate total în voia Domnului. Şi acestor bolnavi li se vor acorda anumite tratamente de urgenţă şi îngrijiri de bază. Bineînţeles, mai puţine faţă de cei asiguraţi. Dar de acum încolo nici un medic nu are dreptul să refuze un bolnav pentru că nu este asigurat; ei au obligaţia de a acorda fiecăruia aceste servicii minime. De aceleaşi servicii vor beneficia şi persoanele care se asigură facultativ, fiind cetăţeni străini. Până în acest an ei declarau un oarecare venit (unul mic, pentru că nimeni nu îi controla) şi plăteau după acesta asigurări de 300-400 de mii lei pe lună. În schimb, beneficiau de tot felul de servicii costisitoare, de la operaţii până la proteze. Acum s-a terminat cu luxul pentru străini. Primesc şi ei doar minimul necesar.
În ceea ce îi priveşte pe medicii de familie, ei nu mai au obligaţia transcrierii (pe reţete gratuite sau compensate) prescripţiilor medicale recomandate de medicii de specialişti, decât în unele cazuri, care nu sunt încă precizate. Altfel spus, dacă medicul de familie vrea, primim medicamentele prescrise de specialist, compensat sau gratuit, dacă nu, nu primim. Nu mai este  obligat să ne facă acest “serviciu”. În schimb, medicii de familie au alte obligaţii: după a treia absenţă nemotivată se reliziază contractul lor de asistenţă medicală primară. Deci, fiţi pe fază: dacă aveţi un medic care o zi vine, două nu (deşi are program zilnic), puteţi face o sesizare; Nimeni nu-şi poate programa îmbolnăvirea tocmai pe ziua în care medicul are chef să vină la serviciu. În plus, orice medic de familie din oraş trebuie să aibă cel puţin 1000 de pacienţi ca să i se facă contract cu Casa de Asigurări.

Ba plătim mai mult, ba primim mai puţin

Tot începând de acum există posibilitatea coplăţii pentru unele servicii, cum ar fi examinările de laborator, paraclinice şi stomatologice. Aceasta  însemnă că o parte a cheltuielilor pentru ele o suportăm noi: plătim, chiar dacă suntem asiguraţi, pentru că la Casă se decontează doar o parte a cheltuielilor (nu că până acum unii nu ne-ar fii luat bani pentru aşa ceva). Astfel, din tarifele stomatologice CJAS suportă doar 40 la sută, restul dăm noi din buzunar. Atenţie, decontarea de 40 la sută se referă numai la cabinetele stomatologice care sunt în relaţii contractuale cu CJAS!
Pentru ca unii bolnavi să nu se interneze degeaba în spital, Ministerul Sănătăţii şi al Familiei a lansat ideea coplăţii pentru asistenţa medicală spitalicească, fenomen pe care noi îl cunoaştem sub denumirea de “taxă de internare”. Nivelul acesteia va fi între 50.000 şi 100.000 de lei, în conformitate cu hotărârea consiliului de administraţie al spitalului. Nu se aplică această coplată în cazurile acute, când este pusă în pericol viaţa asiguratului, în cazul gravidelor, a copiilor în vârstă de 0-18 ani şi a persoanelor prevăzute în legi speciale, care beneficiază de gratuitate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Probabil, şi pentru cei cu venituri mici, această sumă se va stabili mai spre limita inferioară, adică mai aproape de 50.000. Dar din fericire această “taxă de internare” nu este încă “bătută în cuie” nici la nivel ministerial, adică am aflat din surse bine informate, că deocamdată cei mari de la Bucureşti mai aşteaptă reacţia populaţiei faţă de această idee. Poate dacă reacţionăm în mod potrivit, scăpăm de o taxă. Merită încercat, nu?
Din cauza medicamentelor gratuite şi compensate se pare că ne vom enerva de câteva ori şi anul acesta. Şi asta în afara situaţiilor deja obişnuite, când nu se eliberează la farmacii din cauza datoriilor. Bolnavii cronici au dreptul doar la o singură prescripţie medicală pe lună, cu maxim trei medicamente gratuite pentru fiecare boală cronică de care suferă. Suma totală nu trebuie să depăşească valoarea maximă de 2.000.000 lei, în caz contrar se eliberează numai cu avizul prealabil al CJAS. Iar medicamentele prescrise gratuit, pot fi numai cele mai ieftine dintre produsele comerciale ale aceleaşi substanţe de bază.
Nu-i dracu` chiar atât de negru

Veştile mai bune le-am lăsat la sfârşit. Din ele fac parte serviciile de îngrijire la domiciliu. Bolnavii externaţi din spital, dar care mai necesită îngrijiri medicale (cum ar fi administrarea de injecţii, perfuzii, clisme, sonde etc.) vor avea posibilitatea să beneficieze de servicii din partea unor persoane instruite şi autorizate. Surpriza: pentru asiguraţi, aceste servicii sunt gratuite, cheltuielile fiind suportate în întregime de CJAS, care a primit fonduri pentru acest tip de asistenţă medicală şi care va încheia contracte cu persoanele furnizoare de servicii de îngrijire la domiciliu. Serviciile se acordă pe baza recomandărilor medicilor de specialitate şi a unei cereri din partea asiguratului, adresată Casei. Cererile se analizează şi se aprobă lunar de către o comisie formată din reprezentanţi CJAS, ai Colegiului Medicilor şi ai principalilor furnizori de îngrijire la domiciliu. Care sunt exact serviciile oferite “la mama acasă”, nu ştim încă, însă sperăm ca peste o săptămână să putem lămuri această problemă.
O altă bucurie este că serviciile de ambulanţă vor fi interesate să se deplaseze la bolnav în cel mai scurt timp. Pe lângă indicatorii cantitativi, se prevăd pentru ei şi indicatori calitativi, respectiv “promptitudinea”, care reprezintă timpul de la primirea apelului până la plecarea în misiune. Să sperăm, că nu vom mai aştepta câte 30-40 de minute pentru salvare, mai ales dacă stăm în oraş. Pe lângă plusul de bani primit pentru promptitudine, pe perioadă de iarnă tarifele plătite de CJAS pe autovehiculele de salvare, se majorează cu 20 la sută.
Schimbări se fac tot timpul, iar cei care le fac, încearcă de fiecare dată să ne convingă pe noi, asiguraţii, că se fac numai spre binele nostru. Chiar atât de naivi nu suntem, dar aşteptăm măcar ca lucrurile rele să fie echivalate într-o oarecare măsură şi de cele într-adevăr bune. Rezultatele le vom vedea doar când totul intră în rutină, peste câteva luni.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close