Mass-mediosfera

În nevoia disperată de a livra evenimente şi cum acestea nu se petrec cu frecvenţa laborioasă cu care se transmit informaţiile, dintr-o dată lucrurile derizorii capătă aura evenimentului. Evident, nu găseşti zilnic şi la tot pasul câte un război, câte un congres de partid care să schimbe destinul umanităţii, câte o descoperire ştiinţifică, un leac, un panaceu la boli incurabile sau alte asemenea întâmplări. Dar pe de altă parte, paginile nude, disponibile şi nerăbdătoare ale ziarelor trebuie umplute cu ceva, căci şi ele au oroare de gol, deşi nu s-au rafinat într-atâta încât să aibă fobie la baliverne, platitudini sau mitocănii. Ceva trebuie semnalat, ceva trebuie să incite, cineva trebuie să ocupe prima pagină, cuiva trebuie să i se facă onoarea de-a fi bârfit, arătat cu degetul sau ras, dacă e cazul, să nu spună că nu i s-a administrat meniul complet. Absenţa marilor subiecte este substituită zelos de vacarmul chestiunilor futile, conform dictonului: este important nu ceea ce se face ci ceea ce se spune. Putem postula astfel o nouă regiune a existenţei cotidiene, una în care se scaldă viaţa noastră la fel cum fac peştii în acvariu: să-i spunem mass-mediosfera. E o nouă ordine a lumii care emană ca prim miracol dintre paginile ziarelor, revistelor, din eter şi de pe ecranul televizorului. La fel ca peştele sus pomenit, mintea omului înoată în substanţa care i s-a turnat în acvariu, cu fasta diferenţă că lui i se pune în fiecare zi alta nouă. 

De la evenimentele istorice, suficient de rare încât să nu dai peste ele de-a lungul unei cariere de ziarist, s-a trecut cu mare uşurinţă şi pe nesimţite la o presă a cotidianului, mergându-se efectiv până în casă, în alcov, în bucătărie. Dacă eşti politician, dintr-o dată devin interesante etichetele de la costumul pe care-l porţi, culoarea pantofilor, numărul de la maşină, marca aparatului tău de bărbierit, depresiunile mănoase ale soţiei ori preţul telefonului mobil al amantei şi multe alte asemenea lucruri decisive pentru prestaţia ta publică. Dacă ai norocul să fii bogat atunci e foarte important cât e de adâncă piscina casei (după caz caselor) tale, unde îţi faci concediul, dacă te-a prins ori nu guturaiul în timp ce schiai la Sinaia, dacă ai făcut cumva indigestie de la caviarul din meniul de Revelion peste care s-a scurs imprudent o şampanie cam scumpă, dacă, în fine, copiii tăi sunt bine mersi la bunici, pe unde s-ar putea ca zăpada prea mare şi gerul să le fi suscitat anume strănuturi (tot am aflat alaltăieri vestea zguduitoare că celui mai mic fiu al Madonnei i-au răsărit bube pe fund şi lumea shou-bizului va trebui să sufere incredibila frustrare de-a nu o putea avea prezentă la câteva concerte din cauză că trebuie să-l aline niţel cu apă răcoroasă). Dacă eşti proaspăt şi avântat VIP, atunci sigur contează cu ce şampon îţi întreţii minunata freză, ai sau nu silicon în buze, ireal de senzuale după ferma opinie a unor specialişti pedanţi într-ale cavităţii bucale, câte ore faci fitnessÂ…, şi foarte vag dacă ai sau nu o diplomă de licenţă ori doctorat necontrafăcute. Exemplele pot continua gârlă. Dar altceva ar trebui poate remarcat.

Viaţa privată tinde să devină nu doar subiect ci de-a dreptul marfă mediatică. Oamenii, începându-se de la potentaţii zilei şi coborând spre vedeta de cartier, sunt întorşi pe dos. Nu doar dezbrăcaţi de secrete ci somaţi să se exhibeze, să-şi etaleze cu deşănţare tot ceea ce altminteri nu priveşte pe nimeni, să se lase văzuţi la lupă, analizaţi chirurgical. Viaţa privată trebuie expusă harţei colective, ochiului nerăbdător să vadă totul şi urechii gata să înghită totul, trebuie să se lase capitalizată de prostul gust şi de mârlănie. Trebuie să fii la mâna cuiva, trebuie să fii slăbit, să ţi se ştie părţile vulnerabile, obsesiile, trebuie să fii îmbucătăţit şi aruncat, ca piesele de puzzle disparate, prin diversele tabloide ori pe ecranul vivace al tv-ului. Cu cât eşti mai important cu atât trebuieşti expus mai mult. Cei care te adoră astăzi nu vor ezita mâine să te execute, poate tocmai pentru a-şi răzbuna nefericirea zilei în care le-ai fost stăpân. E singura consolare a celor conştienţi că rolurile nu se vor inversa. Cine nu face concesii omnipotentului prost gust e remis cu promptitudine gloriei anonime.

Prostul gust fluctuează orgolios între a fi un sport naţional sau hobby-ul predilect al mass-mediei, care şi-a arogat, poate cu insuficient temei, sarcina cultivării modelelor. Se riscă să conteze tot mai puţin cine sau ce eşti cât cum arată imaginea ta. Odată devenit marfă mediatică nu eşti bun de altceva decât să fii negociat, cumpărat sau vândut, livrat mai mult sau mai puţin profitabil pentru tine şi cei din spatele imaginii tale. E limpede că odată devenit marfă, contezi în primul rând ca preţ, nu ca persoană. Câtă vreme cineva ar putea să te folosească într-un mod profitabil rămâi victima conjuncturii în care imaginea ta mai poate conta, chiar dacă la prima vedere ai putea fi flatat de relativul tău succes. Din păcate succesul nu e decât decontul provizoriu al imaginii ce ţi-a fost confiscată.

Rares MURESAN