Despre romantica, fascinanta şi promiscua Lisabona

Legenda spune că Ulyse a fondat Lisabona după ce a terminat războiul din Troia. Istoric vorbind, fenicienii au stabilit o aşezare în acest loc încă din 1200 î.Cr. Portugalia a avut o istorie extrem de zbuciumată, de la invaziile romane până la cele musulmane din nordul Africii, care au ţinut 450 de ani ţara sub ocupaţie. Primul rege al Portugaliei, Alfonso I Enriquez a expulzat musulmanii în 1147. Au fost apoi ocupaţiile spaniole şi o succesiune de monarhii care au dus la creşterea şi decăderea regatului portughez. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea a început industrializarea şi revitalizarea economică a ţării. S-au construit liniile ferate, s-a introdus tramvaiul. În 1966 se construia, la Lisabona, podul peste râul Tajo, denumit Salazar; iar după revoluţia din 1974, care a însemnat instalarea democraţiei, Podul 25 Aprilie. În 1986, Portugalia a intrat în comunitatea ţărilor europene. Prestigiul Lisabonei se datorează şi capitalului cultural, cel mai important eveniment fiind Expoziţia Universală din 1998.

Capitala Portugaliei, Lisabona, are 700 000 de locuitori şi este situată la 17 km de ţărmul Oceanului Atlantic, traversată de râul Tajo, care desparte marea metropolă în două părţi, legate prin două poduri colosale: Vasco da Gama şi 25 Aprilie. Un cutremur devastator a distrus în 1755 actualul centru Baixa. Acum nimic din actuala arhitectură, păstrată şi conservată cu sfinţenie, nu trădează nimic din convulsiile trecutului. Lisabona este un oraş care, în ciuda zbuciumului modern, aduce multă linişte şi posibilitatea de a simţi aerul medieval, care domină ţinutul.

Lisabona este împărţită în 6 zone distincte: Baixa, Alfama, Las Afueras, Bairro Alto y Estrela, Belem şi litoralul lisabonez.

Alfama are o arhitectură cu influenţe arabe, bine conservată. Printre edificiile cele mai importante se află Muzeul de Arte Decorative, Castelul de Sao George, Basilica Sao Vicenze de Fora (locul unde a fost depus sicriul cu rămăşiţele regelui Carol al II-lea), Miradoura de Santa Luiza dar şi centrul comercial Feira de Ladra. Sao Vicenze a fost proclamat patronul spiritual al Lisabonei în 1173.

Zona Baixa, distrusă în totalitate de cutremurul din 1755, păstrează desenul geometric original neoclasic al construcţiilor ridicate în secolul al XVIII-lea.Este bogată în restaurante, cafenele, teatre dar şi edificii de interes cultural: Muzeul Societăţii de Geografie, Grădina Botanică; deosebit de interesantă este Rua Augusta, o stradă extrem de largă, unde se află majoritatea sediilor centrale ale băncilor dar şi o mulţime de restaurante şi magazine. Chiar şi în lunile de iarnă restaurantele au terasele deschise pe trotuar iar în dreptul fiecăruia un ospătar impecabil te invită să intri.

Cartierul Bairro Alto y Estrela a fost construit în secolul XVI dar acum este dominat, uneori în contrast cu arhitectura veche, de imaginea modernă şi elegantă a centrelor comerciale. În 25 august 1988 un incendiu devastator a distrus o mare parte din Rua do Carmo şi o parte din edificiile vechi. Proiectul de restaurare a unui prestigios arhitect, Alvaro Siza Vieira a făcut posibilă refacerea celor mai multe faţade. Zona este dominată de clădirea Teatrului Naţional Sao Carlos, construit în secolul XVIII după modelul Scalei din Milano. Un alt loc deosebit este Solar do Vinho de Porto unde turiştii pot degusta peste 300 de sortimente din vinul al cărui nume este dat de oraşul Porto.

Cristo Rey

Când Manuel I s-a urcat pe tron, în 1495, a construit un grandios monument care să reflecte prosperitatea din acea epocă: Belem. La ora actuală Belem este o extensie a Lisabonei, deosebit de bogată în construcţii de referinţă: muzee şi galerii, parcuri şi grădini, biserici, edificii istorice şi centre culturale. Zona este dominată de Turnul din Belem. Exteriorul turnului este frumos decorat iar interiorul merită văzut datorită arcurilor renascentiste şi a panoramei care se poate contempla din acest loc.

O zonă extraordinară a Lisabonei este Las Afueras, o fascinantă concentrare a istoriei cu modernismul. Replica statuii Cristo Redendor de la Rio de Janeiro este giganticul monument Cristo Rey, care domină râul Tajo. Centrul comercial Amoreiras construit în 1985 este un punct de atracţie irezistibil, o modalitate inedită de a transforma comerţul într-o adevărată artă. De la piaţa Marques de Pombal se întinde pe 25 de hectare Parcul Eduardo VII. Toate cuvintele folosite pentru descrierea peisajului lisabonez sunt mult prea sărace pentru a reuşi să facă o imagine fidelă a acestuia. Explorând litoralul, în nordul râului Tejo, frumoasa zonă a Sintrei este bogată în palate împrejmuite de coline cu mulţi arbuşti. Pe coastă, cosmopolitul Cascais şi tradiţionala zonă de pescari din ţinutul Ericeira sunt excelente puncte de plecare pentru explorarea litoralului stâncos şi a câmpiei din împrejurimi. În sudul râului Tejo, începând de la portul Sesimbra, se poate ajunge cu uşurinţă până la munţii Arabiei şi la accidentata coastă a Capului Espichel.

“Cartierele” maneliştilor

Viaţa de noapte a Lisabonei este extrem de intensă. Acest lucru este posibil şi datorită localurilor care asigură ambianţa, dar şi disponibilităţii spre mult romantism a lisabonezilor. Baruri mici şi nu neapărat cochete (localnicii nu se dau în vânt după lux) sunt presărate pe toate străduţele în pantă ale oraşului. Cea mai agreată muzică este fado, un gen care elogiază mult dragostea, dar şi suferinţa, în acelaşi timp. Dintr-o singură privire poţi depista starea de spirit a celor care frecventează aceste locuri: cei care sunt singuri apar extrem de trişti, cuplurile de îndrăgostiţi găsesc diverse forme de a-şi exprima dragostea, iar cei care vin doar pentru că le place acest gen de muzică sunt detaşaţi, trăind totuşi momentul.

Mult mai spectaculoasă este partea oraşului cu localuri promiscue, acolo unde îşi fac veacul peştii, prostituatele şi lumea interlopă. Toate aceste localuri se află pe aceeaşi stradă şi poartă numele marilor capitale sau unul, simplu, Europa. Sunt baruri unde se face striptease şi unde cei care vin sau muncesc nu sunt lisabonezi, ci negri, ruşi, moldoveni, români, ucrainieni, japonezi. Stripteuzele sunt fete provenite din ţările din Est şi se deduce foarte uşor că, pe lângă ceea ce fac la bară, îşi completează veniturile şi altfel. Sunt fete vrăjite de mirajul occidentului, care au fugit de foame şi sărăcie şi care cred că se vor întoarce acasă bogate, pentru

a-şi scăpa familiile de coşmarul grijii zilei de mâine. Doar că realitatea nu este întotdeauna pe măsura dorinţelor. De multe ori din cauza lipsei clienţilor nici măcar nu sunt lăsate să danseze de către patroni. Ele mai câştigă şi din consumaţia pe care o fac clienţii; aşa că se străduie să-i determine pe aceştia să comande cele mai scumpe băuturi.

De un mare succes în aceste localuri se bucură manelele. Negrii obişnuiţi cu muzica lor în care sunetul tobei este predominant, oferă adevărate spectacole încercând să-şi adapteze ritmul pe oftaturile lui Adrian Copilul Minune sau a altor celebri manelişti români. Nici ruşii sau japonezii nu stau deoparte: melodiile alerte îi „bagă în priză”. Un spectacol fascinant într-adevăr. De altfel, cei care vin din Estul Europei pot fi recunoscuţi extrem de uşor, chiar dacă nu scot nici un cuvânt: eternele geci de piele roase la măneci şi guler, pulovărele ponosite şi pantalonii cu “genunchi”. Nici portughezii nu pun mare preţ pe îmbrăcăminte, dar la ei lipsa de gust este comună şi îi scoate clar în evidenţă. Femeile nu poartă sub nici o formă fuste mai scurte de o palmă în jos de genunchi, dau impresia că nu se îngrijesc suficient dar nici nu le interesează acest lucru. Nici chiar fetele tinere nu fac nimic pentru a ieşi în evidenţă: blugii şi reiaţii şi un pulovăr lălăi, reprezintă accesorii suficiente. Bărbaţii ţin în mod deosebit să încerce costumele. Doar că nu-şi potrivesc de nici un fel accesoriile (cravata şi cămaşa) iar şosetele şi pantofii sunt un adevărat dezastru.

Dincolo de toate aceste aparenţe, Lisabona este un oraş cu adevărat european, unde istoria, cu toată încărcătura ei, şi modernismul se îmbină de multe ori spre satisfacţia ochiului şi a spiritului.