Uncategorized

Înghesuiala pentru Sighişoara

Candidaţi sau nu, noi v-am băgat la gazetă!

Alegerile locale din Sighişoara anului 2000 au fost câştigate pe ultima sută de metri de Dorin Dăneşan, în detrimentul fostului edil şef, Constantin Ştefănescu. Ceilalţi candidaţi au contat prea puţin. Suntem în anul 2003, la aproximativ un an distanţă de un alt tur de forţă al politicului. PSD are de ales între Dorin Dăneşan şi Mircea Savu, dar în fundal creşte şi un al treilea posibil candidat: Adrian Popa. PNL îl are pe veşnicul candidat Ştefan Moldovan, dar cărţile nu au fost încă aruncate pentru simplul fapt că fostul primar Ştefănescu vrea să o cotească spre dreapta. La PD se încălzesc doi Florini.

Din alegerile locale ale anului 2000, Sighişoara a rămas cu un semn de întrebare cât casa: a fost trădat Constantin Ştefănescu de PSD, pe ultima sută de metri a turului doi, când se confrunta direct cu Dorin Dăneşan? Oficial nu se va da, probabil, niciodată un răspuns. Cert e că Dăneşan a câştigat bătălia pe fondul unei relaxări totale a fostului primar Ştefănescu care nu şi-a mai făcut campanie electorală între cele două tururi de scrutin. Iar imedat după alegeri, Dăneşan împreună cu toţi consilierii ApR din Sighişoara au luat drumul PSD.

Ce a fost şi ce e acum

PSD Sighişoara s-a umflat ca o gogoaşă imediat după alegeri prin absorbirea trupei locale ApR. Acum, “vechii” PSD-işti sunt pe picior de plecare către PNL Sighişoara, care se umflă, evident, tot ca o gogoaşă. Va urma, la un moment dat şi dezumflarea.
Dintre social-democraţi probabil cel mai important candidat la fncţia de primar va rămâne Dorin Dăneşan. Acesta nu se bucură la ora actuală de o imagine foarte bună, dar planurile care au fost puse în mişcare şi se vor concretiza în 2003 şi 2004 îl pot plasa undeva în fruntea sondajelor de opinie. Ministrul Miron Mitrea a pompat în Sighişoara fonduri cât nu a văzut judeţul Mureş ani de-a rândul: peste 450 de apartamente în 2002, 2003 şi 2004, trei săli de sport şcolare şi o sală polivalentă; în 2003 va începe reparaţia E60 porţiunea din Sighişoara şi foarte probabil Gara CFR, iar pentru 2004 este prevăzută şi refacerea centrului municipiului. Dacă toate planurile lui Dăneşan o să se concretizeze, va deveni unul dintre cei mai tari candidaţi din Sighişoara. Indiferent de partidul pe care îl reprezintă! Omul şi imaginea sa contează.
Deşi nu se vede, viceprimarul Mircea Savu a preluat hăţurile în bună parte la Primăria Sighişoara. Deocamdată ambii edili spun că fac echipă bună şi asta înseamnă să faci administraţie cu ajutorul unei echipe: să împarţi atribuţiile. Dar Mircea Savu care a preluat atribuţiile “tehnice” din Primărie este mult mai activ în şedinţele de Consiliu, este prezent la manifestări, la problemele de rutină din oraş şi mai peste tot unde municipalitatea este implicată. În schimb, nu are relaţiile lui Dorin Dăneşan prin ministerele de la Bucureşti. Mircea Savu poate fi un posibil candidat.

Calul troian

Constantin Ştefănescu reprezintă opoziţia în Primăria Sighişoara. Deşi PSD-ist, el nu poate uita ce i s-a întâmplat în 2000, iar acum se refulează prin intermediul funcţiei pe care o deţine – preşedinte al comisiei de buget-finanţe din cadrul CL Sighişoara. Atacă furibund tot ce i se pare în neregulă privind activitatea primăriei, proiectele care sunt propuse spre aprobare în CL, etc. Practic, Ştefănescu face mai mult decât toţi liberalii, PD-iştii şi reprezentanţii UDMR la un loc. Descălecarea lui din PSD urmează să aibă loc până în luna aprilie, şi este aşteptat cu braţele larg deschise de către liberalii mureşeni. Cu excepţia unuia – Ştefan Moldovan, candidatul PNL în 2000, şi unul dintre activiştii de partid. Ştefan Moldovan este un alt potenţial candidat, dar jocurile nu s-au făcut încă. Constantin Ştefănescu are o mare piedică în faţă: în 2004 va avea 64 de ani, iar la sfârşitul mandatului 68 de ani. Pe de o parte, ar putea aduce multe voturi liberalilor, pe de altă parte a ajuns la o vârstă respectabilă. Iar atunci, candidatura PNL nu este încă stabilită: Ştefănescu, Moldovan, sau un alt tip(ă), tânăr(ă), frumo(a)s(ă) şi cu bani. Să vedem găsiţi liberali cuceritori în faţa publicului ?              

PD şi resursele

Organizaţia PD Sighişoara este un agregat interesant de afaerişti. Marius Mândăianu, Florian Sbârcea, Nicolae Petrache şi Florian Coman sunt cvartetul de forţă al PD. Cei doi Florini, ar putea oricând să candideze la fotoliul ocupat de Dăneşan. Şi nu credem că greşim prea mult. Dar nu a fost stabilită o strategie de partid. Încă.
Un alt posibil candidat este şeful regiei locale ATT, Emil Fabian, specialist recunoscut în Sighişoara pentru implicarea în administraţie. Din spectrul politic a rămas neatinsă Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, care trebuie spus nu reprezintă decât 17-18 la sută din voturile sighişorene. Procentele UDMR contează doar în cazul în care lupta între principalii candidaţi se dă şi într-un tur doi, iar una dintre tabere obţine susţinerea UDMR. Una peste alta, Sighişoara rămâne un oraş cu un aer aparte, şi o clasă politică nu foarte bine conturată. Fiecare face afaceri cu fiecare, nu există ranchiuni de ordin politic, ci doar de ordin financiar. Chiar şi cuvântul “afacere” are o altă semnificaţie la Sighişoara. Lupta politică din preajma alegerilor va fi interesantă, vă vom ţine la current.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close