Retrospectivă – În aplicarea legii pământului duhnește a abuz
Într-o formulare seacă, de statistică, Vizi Jozsef este primarul comunei Sângeorgiu de Mureș. Afacerile sale sunt de notorietate în comună, astfel că doar întrebând de locuința primarului, nu puține au fost persoanele care sub rezerva anonimatului ne-au dezvăluit aplecarea sa bolnăvicioasă spre acumulări de bunuri, cu predilecție imobile. Pe holurile Primăriei se șoptește că Vizi, ajungând la o oarecare bunăstare financiară, a căpătat meteahna de a împrumuta bani, cu o dobândă frumușică. Acordarea creditelor se făceau doar dacă erau garantate imobiliar. Prin practicarea dobânzii la dobândă, Vizi a adus în patrimoniul familiei trei case, din care una rămasă neterminată. Isteț, chiar dacă unele dintre tranzacții se încheiau direct la Primărie, iar proprietățile se înmulțeau, șeful administrației de comună a scăpat întotdeauna de rigorile legii.
Condamnarea la un an închisoare cu suspendare nu i s-a tras însă de la îndeletnicirile cu un vădit iz de cămătărie. A fost blestemul pământului. Potrivit rechizitoriului din iunie 2000, Vizi Jozsef a fost trimis în judecată alături de Felicia Luca, angajată la OCAOTA pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri oficiale și pentru abuz în serviciu în aplicarea legii fondului funciar. Pusă în mișcare acțiunea penală, Vizi a fost achitat în 2001 de prima instanță, care l-a amendat totuși cu un milion de lei. Nici una din părțile implicate nu a fost mulțumită de soluția dată de Judecătoria Târgu Mureș, astfel că hotărârea a fost atacată. În apel, Tribunalul Mureș a desființat sentința Judecătoriei și a dispus condamnarea lui Vizi la 6 luni de închisoare pentru instigare la fals în înscrisuri oficiale și la un an pentru abuz în serviciu, dar cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. În motivarea hotărârii, se arăta că modificarea titlului de proprietate fără încuviințarea Comisiei județene de fond funciar sau a instanței de judecată și fără acordul directorului instituției (n.r.Ioan Cotuțiu) s-a făcut de către Felicia Luca la solicitarea primarului Vizi. Hotărârea Tribunalului a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat în cauză de Vizi.
Condamnat la închisoare printr-o hotărâre rămasă definitivă, dar cu suspendare, reprezentanții Prefecturii Mureș, Ovidiu Natea, respectiv secretarul general Petru Ferenczi au aplicat prevederile Legii 215 după interpretarea proprie. Astfel aceștia au decis că textul art.72/lit. f care prevede că “mandatul primarului încetează dacă acesta a fost condamnat, prin hotărâre judecatorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate”, nu i se potrivește lui Vizi Jozsef. (ZMS nr. 31, 20 ianuarie 2003)
Ce s-a mai întâmplat
Vizi Jozsef a câștigat și cel de-al treilea mandat de primar în 2004. Preocupările sale au rămas aceleași.



