Doi prieteni la cuţite, Europa şi Israel

La summitul de pace din Orientul Mijlociu, de la începutul lunii iunie, Uniunea Europeană a fost, alături de ONU şi Rusia, o absenţă notabilă. Motivul absenţei este deteriorarea relaţiilor dintre UE şi Israel. Legăturile dintre cele două părţi au ajuns la nivelul cel mai scăzut din ultimii 15 ani.

Observatorii summit-ului Bush-Sharon-Abu Mazen din Iordania, 4 iunie, au remarcat o diferenţă fundamentală faţă de componenţa echipelor de negociatori care, în urmă cu 12 ani, deschideau la Oslo procesul de pace dintre israelieni şi palestinieni. De data aceasta, discuţiile s-au desfăşurat în absenţa reprezentanţilor Uniunii Europene. Mai mult, nici Statele Unite, nici Israel n-au considerat necesară implicarea în discuţii a ONU sau a Rusiei. Deteriorarea legăturilor dintre UE şi Israel a început în urmă cu doi ani, odată cu debutul Intifadei. În prezent, relaţiile dintre cele două părţi au ajuns aproape de punctul de îngheţ. Respectul reciproc a fost înlocuit de neîncredere. Dispute mărunte au fost transformate în conflicte de proporţii. Opinia publică din UE nu-şi ascunde antipatia faţă de Sharon, în timp ce israelienii nu se sfiesc să-şi manifeste dispreţul faţă de impotenţa politică a liderilor europeni.  
Critici
şi nemulţumiri

Criticile Israelului la adresa Uniunii Europene sunt multiple. Liderii politici de la Tel Aviv se plâng că Uniunea Europeană nu percepe amploarea ameninţărilor existente la adresa securităţii statului evreu, inclusiv pericolul reprezentat de acţiunile Iranului. 
Un alt motiv de nemulţumire îl reprezintă sprijinul necondiţionat acordat de UE lui Yasser Arafat, respins ca interlocutor de Israel. Criticile politicienilor israelieni mai vizează insuficienta denunţare a terorismului palestinian, accentul exagerat pus pe problema coloniilor şi implantărilor evreieşti în West Bank, finanţarea propagandei anti-evreieşti, eşecul combaterii antisemitismului în creştere în Europa şi mass-media părtinitoare, chiar ostilă Israelului.
De cealaltă parte, criticile Uniunii Europene faţă de Israel se referă la încălcarea drepturilor omului în teritoriile ocupate, obstacolele puse în calea operaţiunilor de ajutor umanitar, distrugerea infrastructurii palestiniene, continuarea expansiunii ilegale a coloniilor evreieşti, fapt care pune în pericol viabilitatea unui stat palestinian, folosirea disproporţionată a forţei ca răspuns la atacurile sinucigaşe, construirea unui veritabil “zid al Berlinului” în West Bank, care divide teritoriile palestiniene, şi atitudinea refractară a guvernului Likud faţă de foaia de parcurs a procesului de pace.
Neînţelegerile dintre UE şi statul evreu s-au acutizat după ce premierul Ariel Sharon a instituit o cvasi-blocadă asupra vizitei în Israel a liderilor politici ai UE. Sharon le-a spus acestora că va refuza să-i întâlnească în cazul în care aceştia insistă să-l vadă pe Arafat. După cum se ştie, UE continuă să recunoască autoritatea legitimă a lui Yasser Arafat şi să considere sprijinul său esenţial pentru succesul procesului de pace, în timp ce Israel şi Statele Unite refuză să mai stea de vorbă cu liderul palestinian.
Sub asediu

Dacă opinia publică evreiască este ostilă Uniunii Europene, o bună parte din elita politică, mass-media şi academică a Israelului regretă deteriorarea relaţiilor cu Europa, care în ultimele decenii a fost căminul intelectual şi spiritual al intelectualilor evrei. Toate privirile se îndreaptă acum spre Statele Unite, considerat unicul prieten adevărat al Israelului. Cu toate acestea, nu numai europenii, ci şi americanii ocolesc Israelul, datorită tulburărilor actuale. Ca urmare a interminabilelor confruntări cu palestinienii, evreii trăiesc practic sub stare de asediu. Hotelurile sunt goale, o mulţime de afaceri au falimentat, iar şomajul este în creştere. Cheltuielile legate de întărirea măsurilor de securitate sunt enorme. Pe plan intern, puţini sunt cei care îl iubesc pe Sharon, dar acesta nu are alternativă. Partidul Laburist este în derută, iar influenţa partidelor extremiste mici este disproporţionat de mare, din cauza complicatului sistem electoral. În aceste circumstanţe, există puţine perspective pentru succesul procesului de pace din Orientul Mijlociu.
Speranţe, deocamdată

Unii analiştii politici consideră totuşi că există două motive care oferă speranţe. În primul rând, atât israelienii, cât şi palestinienii par extenuaţi de conflictul care durează de zeci de ani. Cele două părţi au suferit pagube economice considerabile. Există o presiune internă crescândă pentru reluarea negocierilor de pace. Ultimele sondaje de opinie arată că 62 la sută dintre israelieni se pronunţă pentru încetarea ocupaţiei în teritoriile palestiniene. Profitând de acest lucru, Sharon s-a pronunţat recent în favoarea stabilirii unui stat palestinian şi a promis demontarea coloniilor evreieşti. 
Al doilea motiv de speranţă îl reprezintă implicarea hotărâtă a Statelor Unite în procesul de pace din Orientul Mijlociu. Preşedintele Bush şi-a angajat prestigiul personal în reuşita negocierilor. Summitul dintre Bush, Sharon şi Abu Mazen reprezintă o indicaţie clară a faptului că Washington-ul a recunoscut în cele din urmă că fără angajamentul american, procesul de pace nu are nici o şansă de succes.
Ce poate face UE?

Analişti politici estimează că UE va avea puţine cuvinte de spus în privinţa negocierii şi rezovării problemelor cruciale din cadrul procesului de pace. Deocamdată, direcţia în care trebuie acţionat este o mai bună informare a publicului israelian despre politica UE în zona Mediteeranei şi a Orientului Mijlociu. Israelul trebuie ajutat să înţeleagă că Europa este un prieten important al statului evreu, şi că unele critici formulate sunt indispensabile pentru succesul procesului de pace. Liderii ambelor părţi au obligaţia să acţioneze pentru atenuarea dezinformărilor şi prejudecăţilor existente. Un rol esenţial în acest sens îi revine comisarului pentru relaţii externe al UE, Javier Solana, ale cărui vizite în regiune trebuie să acorde un spaţiu mai larg formatorilor de opinie din Israel.
De asemenea, UE trebuie să menţină presiunea pentru democratizarea Autorităţii Palestiniene şi să acţioneze pentru întărirea societăţii civile în Palestina. Chiar dacă nu are puterea militară a Statelor Unite, UE are un potenţial economic considerabil  şi o experienţă valoroasă în reconstruirea  zonelor afectate de conflicte îndelungate şi sângeroase. În acest domeniu, Uniunea Europeană ar putea îndeplini un rol cheie. Asta, în cazul în care procesul de pace din Orientul Mijlociu va avea succes…