Marfă slabă, la preţuri zdravene
Printre multele lucruri care lipsesc acestui oraş, sunt magazinele cu mărfuri deosebite. Singura diferenţă între hainele pe care le poţi cumpăra de la Piaţa Armatei (cunoscută sub denumirea “Piaţa de ruşi”) şi magazine este adaosul comercial. În rest, lipsa de gust este aceeaşi. Cum nu există alte soluţii, nu ne rămâne decât să ne îmbrăcăm precum chinezii, de la ruşi.
O simplă plimbare prin magazinele din centrul oraşului te lămureşte definitiv asupra ofertei. Nu mai există nici măcar plăcerea de a colinda prin magazine, deoarece la al doilea trăieşti sentimentul de “deja vu”. Se spune că într-un magazin cu pretenţii sunt cel mult două ţinute aproape identice, dar nici acelea la fel. Toată lumea, în special femeile, se plâng că nu găsesc haine, în timp ce, paradoxal, umeraşele din magazine gem sub greutatea lor (a hainelor). Sau, dacă îşi cumpără ceva, au surpriza neplăcută de a mai vedea, chiar la ieşirea de la cumpăraturi, câteva persoane îmbrăcate identic.
Cele două mari centre comerciale, Luxor şi Romarta, au devenit veritabile tarabe acoperite, unde, pe lângă adaosul comercial, mai plăteşti salariile unei armate de vânzătoare,
majoritatea distribuitoare de zâmbete acre, curentul şi toate celelalte utilităţi, care nu au nici o treabă cu transportul textilelor de la en-grosuri. Nimic nu te atrage în aceste raioane; marfa este aranjată haotic, lumina este obscură, miroase a igrasie şi a comerţ socialist.
Au apărut şi magazinele mici, dar nici aici nu sunt foarte mari diferenţe. Făcând un raid foarte scurt, din dorinţa de a ne menaja sistemul nervos, clientul poate trage foarte uşor concluzii, dar şi scapă de dorinţa de a-şi cumpăra ceva.
Magazinul Lehel s-a pricopsit cu un spaţiu extraordinar de bun, un vad comercial de excepţie, însă persoanele care au cât de cât gusturi nu-şi cumpără haine de aici, nici măcar pentru a le folosi la făcut curat în casă. Mătăsuri ieşite din modă, modele depăşite, toate făcute la serie. Cu siguranţă, clientela face parte din categoria amatoarelor de telenovele, cumetre şi naşe de la nunţile făcute la Căminul Cultural. Pentru naşele citadine există, la doar câţiva zeci de metri, magazinul Style. După nume ar trebui să aibă ştaif, dar oferta este orientată cu predilecţie înspre gusturile de provincie. Multora dintre ţinutele expuse în vitrină li se potrivesc doar cocuri în sărmăluţe, sclipici în păr. Uneori mai apare şi câte o creaţie avangardistă, care pret-a-porter în altă parte, în Târgu-Mureş este haut-couture.
Potrivit zicalei care te îndeamnă să nu mergi cu sacul la pomul lăudat, intri la Cameleon, lăsând afară toate speranţele. Aici într-adevăr poţi găsi haine cât de cât deosebite, dar şi acestea în serie, iar despre preţuri s-ar putea spune că sunt dezarmante şi anume făcute pentru snobi. Inscripţionate cu nume de creatori celebri, piesele sunt cel puţin dubioase: dacă ar fi originale, preţurile ar fi mult prea mici, dacă sunt contrafăcute este o mare păcăleală. Pentru că cineva a scrijelit Gucci pe pantofi nu trebuie să plăteşti neapărat o căruţă de bani. Cine a spus că: “Sunt prea sărac pentru a-mi cumpăra lucruri ieftine” nu se refereă în mod sigur la comerţul de astăzi, când te trezeşti şi cu banii daţi şi cu marfă de proastă calitate. Cu toată bunăvoinţa, Cameleonul nu este ceea ce vrea să pară: un magazin de lux. Este mai de lux decât altele, vânzătorele sunt suficient de amabile, vitrina arată bine, dar nu este suficient.
Nici bărbaţii nu au motive de mari satisfacţii, mai ales în privinţa hainelor sport. Pot exista destule dubii asupra originalităţii, iar oferta de culori nu este deloc variată: eternul alb şi negru, diverse nuanţe de albastru şi cam atât. Iar dacă, în sfârşit, găseşti ceva ce-ţi place, descoperi că este descusut sau pătat.
Hainele se îngălbenesc în magazine, dar asta nu înseamnă că la schimbarea modei de sezon se fac reduceri pentru a scăpa de marfă.
Despre magazinele de încălţăminte se poate spune acelaşi lucru. Doar la Poşeta ai şansa de a mai găsi câte ceva; cât despre impozantul Leonardo, poţi face o afacere destul de bună: după ce faci câţiva paşi cu pantofii pe stradă şi se rupe instantaneu tocul, sau se dezlipesc de parcă au fost lipiţi cu superglue, tubul acela mic în care nu este niciodată nimic. Într-un sezon poţi schimba la infinit încălţămintea, asta dacă ţie însuţi nu ţi se face jenă de atâta insistenţă.
Cei care au bani merg să-şi cumpere totul din altă parte; mai bine un drum la Cluj sau în oricare alt oraş, decât să-ţi baţi joc de banii tăi.
