Sovata sub tirania UDMR
La Sovata, UDMR nu se poate mândri cu prea multe. În consiliul local, PLDMR a reuşit să “fure” şase consilieri. Un prilej numai bun pentru un război maghiaro-maghiar de toată frumuseţea. Şi să nu credeţi că Uniunea se războieşte numai cu PLDMR. Conflicte mai mari există chiar în interiorul organizaţiei locale între noua gardă, alcătuită din MADISZ şi vechii udemerişti din Sovata.
Până la urmă, o ciudată formă de democraţie funcţionează şi în UDMR Sovata. Organizaţia e ruptă practic în două. La putere sunt oameni proveniţi din organizaţia de tineret, MADISZ, care nu îl au deloc la inimă pe Marko şi pe acoliţii acestuia. Între ei se remarcă primarul Peter Ferencz, viceprimarul Hegyi Mihaly, Kali Zoltan şi preşedintele organizaţiei, Pal Mozes. Despre acesta, gurile rele spun că înainte de a deveni preşedinte de filială, a fost depanator radio. În plus are şi pile la Bucureşti, la conducerea partidului. Asta dacă vă vine să credeţi că şi UDMR are capitala la Bucureşti. Aceleaşi guri rele îi dau însă credit preşedintelui organizaţiei având în vedere bunele intenţii ale acestuia.
Radicalii liberi
Aproape întreaga conducere a UDMR Sovata simpatizează cu Tokes& company. Cei din MADISZ au participat cu sârg şi abnegaţie la mai toate întâlnirile recente care au pus jar pe focul relaţiilor interne din UDMR, cum ar fi cele de la Cluj sau Odorhei. Cu atât au rămas. Poate şi din aceste motive “bătrânii” marginalizaţi din Uniune se înţeleg mai bine cu reprezentanţii PLDMR. Motivul este că unele persoane, precum dr. Bartha, care au participat la înfiinţarea UDMR Sovata
s-au trezit puse în afara jocurilor de partid. Nici unul dintre aceste lucruri nu a folosit foarte mult dezvoltării oraşului.
UDMR şi-a dovedit şi la Sovata fie neputinţa, fie politica falimentară pe care o duce. Zona e majoritar maghiară. Există şi un deputat, Makkai Gergely, care are alocată această zonă. Liderii Uniunii pot fi văzuţi câteodată la chefuri sau seminarii prin staţiune. Dar asta nu prea contează. La Sovata mai vin câţiva turişti rătăciţi care mai ţin în viaţă staţiunea. Drumurile sunt sub orice critică. Baza materială e la pâmânt. Lacul Ursu şi-a pierdut din aură. Privatizarea întârzie nepemis de mult să îşi arate roadele. Nu mai vorbim că singura calitate a investitorilor este etnia lor. Şi atunci, ne întrebăm laolaltă cu locuitorii oraşului, ce rost are să îşi piardă timpul pe la urne din patru în patru ani? Doar pentru ca cineva să joace timp de patru ani rolul de primar? Şi alţi oameni rolul de consilieri? Câteodată se fac atât de puţine lucruri încât dacă aceştia nu ar exista, nu le-ar simţi nimeni lipsa. Totul ar avea o explicaţie, dacă UDMR nu ar controla jumătate din administraţia judeţului. Dacă nu ar avea preşedinţia Consiliului Judeţean. Dacă senatorii şi deputaţii mureşeni nu ar negocia lună de lună cu Năstase şi echipa lui.
Sau poate, mai ştie păcatul, cele două echipe ar trebui să te întâlnească la Sovata. Poate s-ar mai însănătoşi. La cap.



