RTC, amendat
Consiliul Concurenței a sancționat societatea comercială RTC Holding BV din Olanda cu amendă în valoare totală de 53.040 lei, pentru întârzierea notificării concentrărilor economice realizate prin preluarea controlului asupra Best Computers București și Sistec Cluj-Napoca. Operațiunile de concentrare economică au fost realizate la data de 12 septembrie 2005, respectiv la data de 7 octombrie 2005. Conform prevederilor legislației din domeniul concurenței, RTC Holding BV avea obligația să notifice în termen de 30 de zile de la data dobândirii controlului. Sunt supuse controlului și trebuie notificate Consiliului Concurenței pentru analiza compatibilității lor cu un mediu concurențial normal, operațiunile de concentrare care depășesc pragurile valorice prevăzute de Legea 21/1996.



