Marile tunuri postdecembriste

Jocurile piramidale și fondurile de investiții au reprezentat pușculița la care au contribuit milioane de cetățeni, banii capitalizând apoi firmele clientelei politice. În ordine cronologică, cele mai importante jocuri la care cetățenii au cotizat au fost “Caritas”, “Mondoprosper”, “Gerald”, “Philadelphia”, SAFI, FNI, FNA. Lângă acestea se pot așeza și fostele FPP-uri, unde alte milioane de români și-au înscris acțiunile provenite de la privatizarea în masă.

“Caritas”-ul lui Ion Stoica, de la Cluj, a umplut, la vremea respectivă, pușculițele multor parlamentari PDSR, polițiști, procurori etc. Între “Caritas” și FNI s-a desfășurat jocul SAFI, girat la vedere de liberalul George Danielescu. Au existat circa 2.500 de păgubiți cu aproximativ 200 de miliarde de lei. Danielescu a fost trimis în judecată și condamnat la doi ani de închisoare, pedeapsa fiind însă suspendată.

Printre numele cu rezonanță legate într-un fel sau altul de aceste devalizări putem enumera oameni politici din tot spectrul scenei românești.

Gabriel Bivolaru. Fostul deputat PDSR a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru prejudicierea Băncii Române pentru Dezvoltare cu peste 2.200 de miliarde de lei (ceva mai mult de 50 de milioane de euro). Procesul său a fost tergiversat de justiție mai bine de șapte ani.

Corneliu Iacobov. A fost cotat cu datorii de 18.000 de miliarde de lei, aproximativ 450 de milioane de euro. În pofida situației dezastruoase a rafinăriilor sale, nu a ezitat să cumpere hoteluri de lux pe Litoral și în București. În momentul de față, Parchetul are deschisă o anchetă privind situația RAFO Onești, rafinărie care i-a aparținut lui Iacobov.

Sorin Ovidiu Vântu. În noiembrie 2003 a fost trimis în judecată pentru dosarul “Banca Agricolă-FNA”, fiind de altfel cercetat în mai multe cauze legate de operațiunile sale financiare. Potrivit unui raport al SRI din mai 2002, vânzarea societăților la care era acționar s-ar fi făcut doar de formă, Vântu continuând să aibă, de facto, control asupra desfășurării operațiunilor. Odată cu prăbușirea FNI, s-a descoperit că în structurile fondului de investiții se găseau numeroase persoane care făcuseră parte din fosta Securitate.

Virgil Măgureanu. A fost acuzat că în calitate de director al SRI ar fi fost legat, prin structura pe care a reprezentat-o, de scandalul “Operațiunea Jimbolia”, unul dintre marile “tunuri” ale perioadei ’92-’95, care a constat în trecerea unor mari cantități de produse petroliere peste granița cu Iugoslavia, în timpul embargoului impus de ONU. Generalul Ion Pitulescu, fost șef al Poliției Române, a afirmat despre Virgil Măgureanu că, în urma acestei afaceri, s-ar fi ales cu 500 de milioane de mărci germane, aproximativ 250 de milioane de euro.

Ion Stoica. A fost singura persoană implicată în afacerea “Caritas” care a făcut cunoștință cu pușcăria, ispășind o pedeapsă de doi ani de închisoare. Procesul civil, în care peste 250.000 de păgubiți solicitau 113 miliarde de lei, este încă deschis. În martie 2001, instanța a reactualizat suma solicitată de păgubiți, conform indicelui de inflație, la nivelul de 2.000 de miliarde de lei, adică circa 80 de milioane de euro.

Ovidiu Mușetescu. Are pe conștiință cel puțin două privatizări care ridică mari semne de întrebare. Societatea “Tutunul Românesc” a fost vândută unei firme italiene cu 1,6 milioane de dolari, în condițiile în care pachetul de 46% din acțiuni ar fi putut valora 46 de milioane de dolari (circa 33 de milioane de euro). O altă afacere care a suscitat numeroase comentarii a fost privatizarea Alro Slatina. Metoda aleasă, majorarea de capital, s-a dovedit păguboasă pentru statul român care, în cele din urmă, a încasat pe Alro numai o cincime din profitul pe un an al societății, estimat la 50 de milioane de dolari.

Puteam trăi într-o altă Românie

“Tunurile” postdecembriste – mai precis autorii și protectorii – au privat 22 de milioane de români de șansa de a trăi într-o altfel de țară, după căderea comunismului. Au contribuit, în schimb, la accentuarea polarizării sociale și la scăderea încrederii publice în valorile democrației. Cele 25 de miliarde de euro de care românii au fost deposedați în ultimii 15 ani ar fi putut finanța un adevărat program de modernizare a țării și de racordare la o lume civilizată, europeană. O imagine a pierderii suferite se poate vizualiza comparând, spre exemplu, valoarea fondurilor care vor fi orientate către România în vederea aderării la Uniunea Europeană. După cum apreciază însă comentatorii economici și reprezentanții mediilor de afaceri, pierderile suferite de România sunt cu mult mai mari decât o arată simpla însumare a valorilor cunoscute ale unor “tunuri”. Este vorba despre investiții străine mai reduse, despre locuri de muncă mai prost plătite, din cauza unei fiscalități care încearcă să recupereze de la bunii platnici ceea ce se pierde de pe urma “tunurilor”.

Pierderea celor 25 de miliarde de euro se traduce prin accentuarea discrepanțelor sociale, prin sufocarea dezvoltării clasei mijlocii și prăbușirea încrederii în statul de drept și instituțiile democratice. Toate aceste lovituri financiare, rămase fără vinovați, reprezintă unul dintre principalele motive pentru care România așteaptă încă la porțile Uniunii Europene, spre deosebire de alte foste țări comuniste precum Ungaria, Cehia, Polonia sau statele baltice.

Cele 25 de miliarde de euro de care românii au fost deposedați în ultimii 15 ani ar fi putut finanța un adevărat program de modernizare și de racordare la o lume civilizată, europeană

Topul pușculițelor pe banii cetățenilor

1. FNI, fond de investiții – 150 de milioane de euro

2. “Caritas”, joc piramidal – 80 de milioane de euro

3. SAFI, fond de investiții – 40 de milioane de euro

4. “Gerald”, joc piramidal – 20 de milioane de euro

5. “Mega-caritas”, joc piramidal – 4 milioane de euro

Alex IONIŢĂ

redactie@bza.ro