De vorbă cu Maica Siluana (XIX)

Ziarul de Mureș a inaugurat o rubrică de dialog cu Maica Siluana, stareță la mănăstirea Jitianu și coordonator al Centrului de Formare și Consiliere “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Craiova. Grație unei experiențe de viață deosebite, Maica Siluana desfășoară o bogată activitate duhovnicească, cu un impact puternic mai ales în rândul tinerilor. Prin intermediul paginilor Ziarului, Maica răspunde întrebărilor cititorilor, trimise pe adresa de mail http://www.sfintii-arhangheli.ro/maica-siluana-va-raspunde.php

Am 13 ani și mă întreb: la ce se referă poarta strâmtă (din Biblie)?

a) Calea mântuirii este o poartă strâmtă?

b) Din multitudinea de opțiuni în viață, calea mântuirii este una din acea mulțime și este una foarte greu de dobândit?

Este o întrebare la ceea ce am descifrat eu că înseamnă și nu știu prea bine la ce se referă.

Maria Carina

Marea mea micuță prietenă,

Spun mare pentru profunzimea, maturitatea și gravitatea întrebării tale, spun micuță pentru anișorii pe care îi numeri, și spun prietenă pentru bucuria pe care a simțit-o inima mea când ți-am citit mesajul. Acum Îl rog pe Domnul să mă lumineze pentru răspuns.

Poarta cea strâmtă este poarta Împărăției lui Dumnezeu, adică intrarea într-o realitate în care Dumnezeu, adică IUBIREA, este Împăratul. Ca să intrăm acolo e nevoie să ne lepădăm de tot ce este egoism, rivalitate, invidie, ură, lăcomie, lene, pofte rușinoase. Mai mult, e nevoie ca toate puterile pe care le folosim pentru aceste rele, să le folosim pentru cele bune. Or, cred că ai văzut deja că răul se face foarte ușor: nu e deloc greu să nu te dai jos din pat când sună ceasul, sau să te uiți urât la cineva care te supără. Nu? Dar ce greu e să te smulgi din ce-ți face plăcere sau din ceea ce îți vine, ca să faci binele. Acest lucru se întâmplă pentru că omul s-a îmbolnăvit, puterile sufletului lui s-au stricat prin păcatul originar și a devenit muritor. Dar Dumnezeu, Care este Iubire, nu l-a lăsat pe om să rătăcească în cele rele la infinit, ci L-a trimis pe Fiul Său ca să se facă Doctor și Doctorie pentru ca să-l vindece și să-i dea bucurie. Numai că oamenii nu-L primesc. Mulți Îl refuză și aleg plăcerea care îmbolnăvește și ucide până la urmă. De ce? Pentru că nu au curajul sau chef să îndure durerea de a renunța la plăcere. Când ne lepădăm de plăcerile rele, de exemplu, plăcerea de a mânca ciocolată mai multă decât trebuie, suferim, ne „doare” lipsa plăcerii. Dar tot la durere ajungem până la urmă: greață, diaree, diabet, obezitate, etc. și o luăm de la capăt.

Așadar, durerea pe care o simțim atunci când ne lepădăm de plăcerile care ne despart de Dumnezeu, este poarta cea strâmtă, iar plăcerea care ne desparte de Dumnezeu, este calea cea largă.

Oamenii care aleg calea largă trăiesc numai alergând după ce le place și fugind de ceea ce nu le place crezând că „toată lumea e a lor”. Pornesc de la „totul e posibil” și, încet, încet, acest tot se strâmtorează. De exemplu: pot să fur dacă nu am ce-mi place. Si ce câmp larg de „acțiune am”. Dar într-o zi sunt prins și ajung într-o celulă de închisoare. Ce strâmtă e! Apoi, mor și ajung în groapă, unde numai larg nu e! Și, dacă nu mă trezesc și nu mă întorc la Dumnezeu, ajung în iad unde e înghesuială mare și întuneric. E întuneric și scrâșnire de dinți ca în sufletul celui care urăște și nu vrea să ierte. Ce strâmtorare!

Dar, dacă mă strâmtorez și mă bucur de ceea ce am, cu timpul am mai multe și Îl am pe Domnul care mă iubește și îmi dă bucuria Lui. Calea e strâmtă, dar sfârșește în Rai unde nu e strâmtorare!

Cu speranța că răspunsul meu te va ajuta, te îmbrățișez cu drag,

Siluana

Cum pot simți prezența Sfântului Duh? Cum ne dăm seama că s-a întors la noi, după multitudinea păcatelor din trecut? Cum putem lua anumite decizii importante astfel încât să știm că este voia lui Dumnezeu, că ceea ce alegem nu este doar după mintea noastră. Da, ne rugăm și cerem ajutorul, dar cum știm noi că o hotărâre, un gând de al nostru vine din influența lui Dumnezeu și nu a diavolului care ne tot întinde capcane?

Alina

Draga mea Alina,

Simțim Prezența Duhului Sfânt cu duhul nostru, cu simțirile lui duhovnicești. Poarta prin care Se întoarce la noi este Pocăința. El intră în viața noastră prin Ușile Pocăinței. Iar pocăința nu este o lucrare a noastră, o lucrare a voinței și psihismului nostru, ci o împreună lucrare a noastră cu harul lui Dumnezeu. Mulți oameni numesc pocăință doar regretul pentru ceea ce numim păcat. Dar acest regret este doar o lucrare a egoului, a psihismului nostru, o lucrare sentimentală și, de multe ori, doar un aspect al mândriei noastre. Părerea de rău pentru păcat e o durere a sufletului care ne trezește pentru pocăință, pentru metanoia, pentru curajul de a ne “răsturna” mintea, viziunea despre noi, despre viața noastră și despre sensul ei pentru a ne înrădăcina în Dumnezeu. În această răsturnare simțim o adevărată moarte a vechilor valori și o înviere a lor în noua perspectivă. Această moarte e însoțită de durere care, pe cealaltă față a ei este bucurie. Sunt simultane! Altfel, nu este pocăință, e doar regret!

Ce să facem ca să dobândim pocăința aceasta? Să o cerem de la Domnul! Să recunoaștem că nu știm ce este și că avem nevoie de ea. De unde știm că avem nevoie de ea? Din simțirea lipsei de bucurie și nădejde! Așadar, rugăciunea și împlinirea poruncilor după puterea pe care o avem acum, ne vor curăța sufletul de negura păcatelor și acesta va putea primi lumina duhului nostru în care vine Duhul Sfânt la cea mai mică chemare din partea noastră. Da, imediat ce strigăm: Doamne! El vine! Dar nu oricine strigă “Doamne!” Îi simte Prezența. De ce? Pentru că Domnul vine în templul Său din noi, în duhul nostru! Dar dacă acesta e anemic, amorțit, adormit, nu va avea putere să iradieze lumina primită întregului suflet și repede se va stinge. Sau, dacă sufletul își îndreaptă dorințele și poftele și voința spre păcat, duhul nu poate lucra lumina lui în el…

E nevoie de hotărâre, de luptă (asceză), de îndelungă răbdare și de curaj. Curajul de a cădea și de a ne ridica mereu și mereu, până vom învăța să fim cei ce suntem chemați să devenim. Treptat vom dobândi puterea discernământului de care avem nevoie și care te va ajuta să faci alegerea cea bună.

Ca “exercițiu”, Părinții ne recomandă supravegherea, iubitoare și înțelegătoare dar și severă și hotărâtă, a tuturor impulsurilor și mișcărilor sufletului pentru a vedea cui voiește să slujească prin cele ce le dorește. Duhovnicul este trimisul Domnului ca să ne sprijine pe Cale! Și să nu ne temem. Să ne îndreptăm inima nu spre teama de a nu greși, ci spre nădejdea în Dumnezeu și în ocrotirea Lui! Să punem totul în mâna Lui și să primim ajutorul pe care ni-l dă prin mila și harul pe care le revarsă peste noi, dar și prin oamenii Lui din Sfânta Sa Biserică!

Semnele că nu suntem în rătăcire sunt cele numite în Sfânta Scriptură “darurile Duhului”. Pentru mine, două sunt indispensabile: bucuria și străpungerea inimii. Și ele sunt mereu împreună. Când nu simțim una din ele, știm că suntem în pericol și … chemăm Salvarea!

Te îmbrățișez cu drag și încredere,

Siluana