Uncategorized

Bani mulți pentru medicamente

Pacienții nu ar trebui să-și mai facă griji pentru medicamentele gratuite și compensate, deoarece plafoanele de la farmacii au fost mărite cu peste 500000 de lei noi. O parte din bani provin din economii iar restul din suplimentările primite de la Casa Națională de Sănătate. Banii vor fi repartizați prin acte adiționale farmaciilor în vederea creșterii sumelor alocate pentru eliberarea medicamentelor în luna iulie. Astfel valoarea fondurilor pentru anul în curs a fost estimată la peste 36.300.000 de lei noi. În urma analizelor efectuate de către reprezentanții CAS la sfârșitul lunii trecute, la unele farmacii din județul Sibiu s-au înregistrat economii în valoare de peste 164.000 de lei noi. Potrivit conducerii Casei și acești bani vor fi redistribuiți tot pentru eliberarea de medicamente. Sumele vor ajunge însă doar la farmaciile la care adresabilitatea pacienților a dus la epuizarea integrală a plafoanelor în scurt timp. Nici bolnavii cronici nu trebuie să-și facă griji pentru medicamente. Pentru aceștia farmaciile au fonduri separate, tocmai pentru a nu exista pericolul epuizării lor la sfârșit de lună. Fondurile existente permit asigurarea unei cantități mai mare de medicamente. Pentru luna iulie valoarea fondurilor alocate pentru medicamentele compensate și gratuite a fost estimată la peste 3.358.000 de lei noi. Dintre acestea mai mult de 700.000 au fost alocați numai pentru medicamentele necesare in cazul bolilor cronice. În această categorie intră hepatitele cronice virale, poliartrita, bolile psihice si stările post transplant. (A.M.)

Show More

Related Articles

Back to top button
Close