Uncategorized

Culți și desculți – “Ce iaște cometa”

Salutare națiune! După o abesență de câteva luni bune, timp în care “culții” au avut timp să-și contabilizeze cunoștințele, am revenit pe baricade. Un lucru este, însă, cert: pentru unii trecerea inexorabilă a timpului s-a produs degeaba. Iar la această concluzie am ajuns de-a lungul zecilor de confruntări cu “maeștrii” culturii mureșene. I-am promovat pe toți! Le-am ținut pumnii cât am putut de strânși. Am râs cu lacrimi de incultura unora. Am luat distonocalm pentru a ne calma durerile de cap. Iar acum ne-am hotărât să o luăm de la capăt. Săptămâna aceasta, ZIARUL a bătut la ușa “desculților” cu o întrebare de-a dreptul ilară. Urmând modelul caragelian, am întrebat și noi: ce iaște cometa?

Viceprimarul comunei Adămuș, Szekely-Kiraly Istvan, s-a pregătit să ne ofere într-un ton oficial o serie de… aberații. “Mă înregistrați cumva? Păi, e un satelit care are o traiectorie bine stabilită. Și care emite foc după ce ajunge în atmosferă pentru că se aprinde. Și astfel produce un efect luminos”. Szekely dragă, noi nu am înțeles nimic. De cititori, nici nu mai vorbim. Alexandru Rus, viceprimarul din Băla, suferă rău de tot de sindromul persecuției. În ceea ce privește cultura… vicele e beton armat. “Hahaha, iar umblați cu întrebări. Tot la Băla sunați. Nu știu ce aveți cu noi. Păi, trebuie să mă gândesc puțin. Am uitat de când am învățat geografia. Hmmm… Ce poate să fie?! D-voastră ce ziceți? Vă dau eu un telefon mai târziu”, a încercat Rus să scape de noi. Și apropo, noi punem întrebările! Vicele din Măgherani, Iszlai Arpad, a ținut să ne demonstreze că memoria cu care l-a înzestrat mama natură este una doar fotografică. În rest, pauză. “Haha! Este o stea zburătoare. De ce? Am văzut eu una pe fotografie”, ne-a lămurit Iszlai. Secretarul Primăriei Batoș, Mihai Ursa, avea chef de întâlniri cu damele redacției. Ce atâtea întrebări? În viziunea lui Ursa, cultura se formează la bar. “Ce anume? Este un corp ceresc. Acum nu vă pot da exact definiția. Nu vreți să ne întâlnim? Haideți să ne vedem în Reghin. E bine?”, a sunat propunerea secretarului. Faceți cinste? La Primăria Suseni bătea vântul. Cum vicele și secretarul umblau “creanga”, am dat buzna în biroul primarului. “Nu aud nimic. Doar un bâzâit. Eu nu știu ce să mă mai fac. Nu aud chiar nimic. Of, iar bâzâie”,

ne-a explicat Mihai Moraru. Acum, ori edilul are nevoie de un consult urgent ORL, fie suferă de halucinații auditive. Din două… una. Sfatul nostru este să consulte un medic.

Pentru toți “Culții și desculții”, cometa este un corp ceresc alcătuit dintr-un nucleu luminos înconjurat de gaze și de pulberi, care, uneori, se prelungește sub forma unei cozi îndreptate în sens opus Soarelui din cauza luminii acestuia. La dicționare, fraților!

de Alex ȘERBAN

Show More

Related Articles

Back to top button
Close