Uncategorized

Leader unește comunitățile

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a demarat implementarea programului Leader în țara noastră. Acesta presupune nominalizarea nevoilor cu care comunitățile locale se confruntă și găsirea unor soluții comune pentru rezolvarea lor. Nici conservarea patrimoniului rural și cultural al mediului nu este uitat, încercându-se o mai bună organizare a comunității.

În urma depunerilor dosarelor pentru candidatura la programul de formare Leader, județul Mureș, mai exact un număr de 26 de localități, vor beneficia de implementarea acestui program, după ce un număr de trei dosare au fost declarate eligibile și acceptate de Ministerul Agriculturii. Procedura de selecție a teritoriilor (zonelor) subregionale pentru a participa la cele patru sesiuni de formare din cadrul proiectului de twinning RO 2004 IB AG 05 “Sprijin acordat Autorității de Management din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale pentru pregătirea programului de dezvoltare rurală și pescuit”, a fost lansată pe data de 10 mai, cu termen limită de depunere a proiectelor, jumătatea lunii iunie.

Sesiunile de formare se adresează reprezentanților din cele 26 de localități selectate pentru sprijinirea lor în implementarea Programului LEADER finanțat prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală în conformitate cu Regulamentul Consiliului Europei nr. 1698 / 2005. Cele trei dosare selectate privesc proiecte destinate regiunii Dealurile Târnavelor, un proiect în care sunt incluse, pe lângă județul Mureș, și Sibiu și Brașov. Din județul Mureș intră în acest program localitățile Saschiz, Vânători, Albești și Daneș. Al doilea dosar cuprinde localitățile Sângeorgiu de Pădure, Sovata, Bălăușeri, Fântânele, Vețca, Neaua, Ghindari, Chibed și Sărățeni. Pentru proiectul al treilea, au fost luate în considerare localitățile Miercurea Nirajului, Eremitu, Hodoșa, Vărgata, Bereni, Măgherani, Gălești, Păsăreni, Acățari, Crăciunești, Gheorghe Doja, Livezeni și Corunca.

Sesiuni de formare

Cele patru sesiuni de formare au ca scop dobândirea de cunoștințe necesare elaborării analizei diagnostic a teritoriului (zonei) subregional, strategiei de dezvoltare locală, planului de acțiune al teritoriului rural subregional și activității de animare, monitorizare și evaluare a planului de acțiune. Fiecare teritoriu va fi reprezentată de o singură persoană desemnată de parteneriatul local public-privat reprezentat în proporție de pâna la 50% de instituțiile publice și de peste 50% de ONG-uri și sectorul privat. Cheltuielile de cazare, masă și suținerea seminariilor de către experți vor fi suportate de organizatori, transportul fiind asigurat de participanți.

Trei dosare și la Sibiu

Până în prezent, în județul Sibiu au fost selectate trei zone care vor beneficia în viitorul apropiat de formare pentru implemetarea acestui program. Este vorba despre zona Podișul Secașelor, Microregiunea Hârtibaciu și Mărginimea Sibiului. În aceste regiuni sunt înscrise în program mai multe comune și orașe care în comun vor încerca să identifice nevoile oamenilor și ale comunității și să le găsescă o soluție. Pentru moment, în faza preliminară a desfășurării programului, peroanele desemnate să reprezinte o regiune vor participa la anumite programe de pregătire, programe sprijinite de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. „Personele desemnate pe o regiune vor participa la o instruire și apoi vor participa alături de primăriile și ONG-urile la găsirea unei strategii de dezvoltare rurală. În luna aceasta vor avea loc primele module de curs”, ne-a declarat Iulia Mihali, director de proiecte pentru zona Podișul Secașelor.

Alternative de finanțare

La nivelul localităților sibiene, adică în 31 de comune și două orașe, Ocna Sibiului și Agnita, programul Leader este văzut mai mult ca o sursă de finanțare alternativă, o soluție nouă pentru cei care nu au primit finanțare de la Sapard, de exemplu. „Am înțeles că prin acest program se va realiza o strategie unitară de dezvoltare a zonei. Noi avem pregătit un portofoliu de proiecte pentru anul viitor, cum ar fi introducerea rețelei de apă-canal”, ne-a declarat Ion Nicoară, primarul comunei Apoldu de Jos. Alături de acesată comună, din regiunea Podișul Secașelor mai fac parte comunele Săliște, Șura Mică, Miercurea Sibiului, Loamneș, Ludoș și Păuca.

Leader pentru Hunedoara

Schimbările care au avut și au loc în continuare la nivelul sectoarelor agricole ca urmare a reformei Politicii Agricole, creșterea cererii consumatorilor, a îmbătânirii populației din mediul rural, răspândirea tehnologiilor moderne, presiunile asupra mediului înconjurător, dar și scăderea numărului populației în mediul rural sunt câțiva dintre factorii care afectează zona rurală. De aceea și la nivelul județului Hunedoara s-au luat măsuri pentru implementarea programului Leader care va oferii noi oportunități de dezvoltare a mediului rural, un accent deosebit fiind pus pe identificarea nevoilor locale. Pe lângă acest lucru, programul mai urmărește întărirea capacității de dezvoltare, dar și introducerea de strategii locale de dezvoltare care au drept scop conservarea patrimoniului rural precum și cel cultural. Desigur, programul mai are drept scop și dezvolterea mediului economic și cresterea calitativă a capacității de organizare în comunitățile locale. Pentru promovarea și elaborarea strategiilor locale a fost înființat la nivelul județului un Grup de Acțiune Locală care va fi responsabil de realizarea acestora precum și de selecția proiectelor care vor fi finanțate în cadrul strategiilor prin Fondul European Agricol și care va fi unul dintre beneficiarii programului Leader. Grupurile GAL reprezintă parteneriate public-private constituite în asociații. Din județul Hunedoara a participat Enuț Dana Paula, consilier în cadru Consiliului Județean Hunedoara, la prima serie a cursurilor de formare pentru implementarea axei Leader. „Acum sunt invitați la Vatra Dornei cei înscriși în acest program. La Axa patru se lucrează în prezent iar celelalte trei sunt deja repartizate. Axa unu și trei sunt repartizate la Agenția de Plăți și Dezvoltare Rurală și pescuit iar Axa doi către Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură”, declară Emil Gavrilă, purtător de cuvânt DADR Hunedoara.

Ne putem asocia?

În privința colaborării între localități părerile sunt împărțite. Dacă până în prezent problemele comunei au fost rezolvate în interior și tot de la centru s-au căutat soluții pentru dezvoltare, o asociere nu poate aduce ceva nou. „Eu am mers de unul singur până acum și nu mă încurc cu alte comune. Cine fuge după trei iepuri nu prinde nimic, însă vom încerca o colaborare”, spune primarul din Alțâna, localitate prinsă în Microregiunea Hârtibaciu, alături de Arpașu de Jos, Bâtghiș, Brădeni, Bruiu, Marpod Chirpăr, Merghindeal, Mihăileni, Nocrich, Vurpăr și Roșia. De cealaltă parte, există edili în a căror viziune doar asocierea este soluția rezolvării problemelor comunității. „Începând cu întâi ianuarie 2007 vor veni foarte mulți bani și trebuie să ne asociem pentru o obținerea și desfășurare mai ușoară a finanțărilor. Așteptăm ca prin programul Leader să intrăm într-un circuit de reabilitare a căilor de acces în toate comunele din această regiune. Suntem deschiși la orice colaborare”, ne-a declarat primarul comunei Gura Râului, Ioan Duțu.

Ștefan DOBRE

Sorina SZAKACS

Vasile STÄ‚NÄ‚ȘEL

Show More

Related Articles

Back to top button
Close