Medjugorie dosarul unei mistificări (IV)

La un sfert de secol după ce a devenit unul dintre cele mai faimoase centre de pelerinaj din întreaga lume, Medjugorie a ajuns un spațiu al “schismei, dezordinii religioase, neascultării și activității anti-ecleziastice”. Caracterizarea, care aparține lui Ratko Peric, episcopul romano-catolic al așezării bosniace, pune într-o lumină sumbră Medjugorie, considerat de milioane de persoane locul ales de Dumnezeu pentru a transmite mesaje întregii omenirii prin intermediul Fecioarei Maria. În realitate, evenimentele au demonstrat că fenomenul Medjugorie face parte din tendința lumii contemporane de a îmbrățișa apostazia generală, proces cauzat de slăbirea discernământului duhovnicesc.

Într-o predică rostită în luna iunie 2006, la 25 de ani de la debutul fenomenului Medjugorie, Ratko Peric, episcop de Mostar-Duvno, din Bosnia-Herțegovina, a atras atenția că “ceva similar cu o schismă” s-a produs în biserica parohială unde se pretinde că au loc aparițiile Fecioarei Maria. Episcopul Peric le-a reamintit credincioșilor săi de restricțiile pe care le-a impus asupra activităților din Medjugorje: biserica parohială nu este în mod oficial un “sanctuar” și nu trebuie să fie prezentată ca atare, pelerinajele la biserică sunt descurajate iar preoții de acolo “nu sunt autorizați să își exprime păreri personale contrare cu poziția oficială a Bisericii cu privire la așa-numitele “apariții” și “mesaje”, nici în cadrul celebrării Sacramentelor, nici în timpul altor acte comune de pietate, și nici în media catolice”.

Peric a menționat că unii dintre preoții franciscani care au fost numiți în parohia din Medjugorje au fost excluși din Ordinul lor din cauza refuzului de a accepta autoritatea Bisericii. Cu toate acestea, a adăugat episcopul, preoții respectivi “nu numai că au activat ilegal în această parohie, ci au și administrat Sacramentele, unele în mod sacrileg, iar altele invalid”. Ca urmare, episcopul a precizat că se simte obligat să îi avertizeze asupra greșelii lor pe credincioșii “care își mărturisesc în mod invalid păcatele la acești preoți și participă la Liturghii sacrilege”.

Atenționarea episcopului de Mostar-Duvno a pus în evidență una din cele mai tulburătoare caracteristici ale evenimentelor de la Medjugorie, subliniată de autorul catolic Donal Anthony Foley în cartea sa “Înțelegând Medjugorje – viziuni cerești sau iluzii religioase?”. Este vorba de nesupunerea flagrantă a călugărilor franciscani din zonă față de autoritatea religioasă a locului – episcopul numit de Roma, un lucru total neobișnuit în condițiile disciplinei stricte din interiorul Bisericii Catolice. Această atitudine aruncă o umbră sumbră asupra “fructelor bune” invocate de adepții fenomenului Medjugorie – convertiri, vindecări, creșterea zelului religios -, câtă vreme se știe că neascultarea este tocmai “fructul” care a provocat ieșirea omului din comuniunea cu Dumnezeu. După cum vom vedea, nesupunerea franciscanilor față de ierarhia locală, izvorâtă dintr-o luptă fratricidă pentru putere întinsă pe durata a mai mult de un secol, avea să joace un rol important în evenimentele de la Medjugorie.

Originea conflictului

Prezența călugărilor franciscani în Bosnia este atestată încă din anul 1339, aceștia fiind trimiși aici pentru a combate erezia bogumilă care amenința să cuprindă regiunea. Misionarii s-au bucurat de succes și s-au adaptat rapid mentalității locului, câștigând numeroși adepți. De-a lungul dominației otomane (1440-1878) franciscanii au fost singurii preoți catolici care s-au ocupat de nevoile spirituale ale enoriașilor, înfruntând cu stoicism persecuțiile la care îi supuneau turcii. Odată cu ocuparea Bosniei-Herțegovină de către austrieci, populația catolică a obținut libertăți religioase depline, iar relațiile dintre francisani și clerul diecezan referitoare la obligațiile pastorale în parohia Herțegovina aveau să fie reglementate prin Decizia Sfântului Scaun din 1899. Potrivit Deciziei, parohiile urmau să fie împărțite egal între preoții seculari și franciscani, însă cum la acea vreme erau prea puțini prelați diecezani, parohiile care le aparțineau de drept acestora le-au rămas franciscanilor. Astfel, între cele două războaie mondiale, călugării franciscani au administrat 40 din cele 43 de parohii din dieceza Mostar-Duvno. Situația avea să se schimbe în timpul episcopului Petar Cule, primul episcop diecezan de Mostar-Duvno (1942-1989), sub a cărui conducere a crescut numărul clerului secular. În 1968, Sfântul Scaun a ordonat franciscanilor să predea cinci parohii preoților seculari, dar călugării au refuzat, renunțând în cele din urmă la numai două. Șapte ani mai târziu, Vaticanul a emis un decret prin care stabilea returnarea celorlalte trei parohii. Opoziția franciscanilor a fost totală, aceștia denunțând decretul în mod public și colectiv, cu toate că păstoreau peste 80 la sută din credincioșii diecezei Mostar. În fața acestui act de nesupunere generală, Sfântul Scaun a hotărât îndepărtarea din funcție a administratorilor provinciali franciscani, iar conducătorul suprem al Ordinului Franciscan de la Roma a primit dreptul de a conduce direct călugării din Mostar.

Nici măcar aceste sancțiuni dure nu au reușit să-i liniștească pe franciscani. Atunci când Pavao Zanic a devenit episcop de Mostar, la 14 septembrie, 1980, și a încredințat 80 la sută din parohiile orașului clerului secular, multe din parohiile franciscane au refuzat să treacă sub autoritatea episcopului. Zanic a reușit să obțină suspendarea a doi preoți francisani, dar conflictul dintre cele două tabere avea să continue tot mai intens, atingând punctul culminant în parohia din Medjugorie.

Aliatul franciscanilor

În iunie 1981, data primelor “viziuni” de la Medjugorie, preotul franciscan din localitate, Jozo Zovko, se afla în toiul disputelor administrative cu episcopul de Mostar. Pe 27 iunie, la trei zile după debutul aparițiilor, Zovko a început să-i intervieveze pe cei șase tineri care pretindeau că sunt contactați de Fecioara Maria. El a insistat ca adolescenții să vină în biserica din Medjugorie și să-i ceară “Gospei” să apară în lăcașul de cult. După mesă, părintele Zovko, un adept fervent al mișcării harismatice catolice, a anunțat că Fecioara și-a făcut apariția, oferindu-și astfel girul presupuselor apariții, fără să mai aștepte opinia superiorilor săi, așa cum prevăd regulamentele Bisericii Catolice. Lui Zovko i s-a alătuat un alt călugăr franciscan, părintele Tomislav Vlasic, care, invocând o experiență harismatică petrecută în luna mai, 1981, la Roma, a devenit ulterior îndrumătorul spiritual al celor șase tineri “vizionari”. Evoluția evenimentelor avea să-i determine pe autori catolici ca E. Michael Davies și Michael Jones să presupună că așa-zisele apariții de la Medjugorie au fost folosite de franciscani pentru a pune sub semnul întrebării autoritatea episcopului diecezei. Într-adevăr, la scurt timp după ce episcopul Zanic și-a exprimat dubiile față de veridicitatea viziunilor, trei dintre adolescenți au raportat apariții în cadrul cărora “Fecioara” ar fi dezavuat atitudinea episcopului și a luat apărarea franciscanilor. Enormitatea acestor luări de poziții, considerate adevărate aberații în teologia catolică, l-a înfuriat pe prefectul Congregației pentru Doctrina Credinței, cardinalul Franjo Seper, care a afirmat că va lua în considerație fenomenele de la Medjugorie “atunci când franciscanii se vor supune decretelor Sfântului Scaun, nu înainte”.

Spiritul vremurilor

Cu toate acestea, franciscanii au rămas la fel de refractari. Două decenii mai tărziu, din cele 54 de parohii situate în provincia episcopului de Mostar, doar patru fuseseră predate preoților diecezei, iar două dintre acestea se aflau încă sub controlul franciscanilor. O mulțime de biserici au fost construite și binecuvântate de franciscani fară ca episcopul locului să fi fost măcar informat, fapt ce contravine legii canonice și însăși regulamentelor Ordinului Francisan.

De asemenea, peste zece preoți franciscani activează în dieceza Herțegovina deși nu au autorizație canonică pentru a primi mărturisirea păcatelor credincioșilor, în timp ce aproximativ 40 de călugări din parohia Medjugorie desfășoară activitate pastorală fără să aibă acest drept.

În plus, mai multe comunități religioase, precum “Beatitudes”, “Kralijice, mira, potpuno tvoji”, “Cenacolo”, “Oasi di pace” și “Franjevke pomocnice svecnika” acționează în parohia Medjugorie fără permisiunea autorităților Bisericii. Același lucru se întâmplă cu publicațiile Glad mira” și “Press Bulletin” din Medjugorie, care proclamă “autenticitatea aparițiilor” și vorbesc despre “sanctuarul marian”, deși nu există nici o declarație oficială a Bisericii Catolice în acest sens.

În ciuda acestei avalanșe de “sacramente invalide, neascultare, violență, sacrilegiu, dezordine, iregularități”, cum a caracterizat episcopul Ratko Peric fructele fenomenului Medjugorie, “nici măcar unul din zecile de mii de mesaje ale “aparițiilor” nu a avut drept țintă eliminarea problemelor existente. Din păcate pentru episcopul Peric și pentru predecesorul său, Pavao Zanic, care avertiza, încă din 1985, că prin fenomenul Medjugorie “o mare rușine se va abate asupra Bisericii”, ierarhia catolică nu a fost capabilă să sesizeze și să combată pericolul reprezentat de adevărata cauză a “aparițiilor” – mișcarea harismatică contemporană, rod al apostaziei aproape generalizate, al acelor “duhuri demonice” ale vremurilor din urmă, prin ale căror minuni lumea este pregătită pentru falsul Mesia. Despre toate acestea, în numărul viitor, ultimul consacrat fenomenului Medjugorie.

Ioan BUTIURCÄ‚