Bilete la circ (ofertă estivală cu TVA inclus)

Moștenirea genetică latină iese la suprafață. Din când în când… Bine, plăcându-ne a ne lăuda cu rădăcinile istorice (de altfel, remarcabile în destule domenii) am luat totul de-a valma. Bunăoară, și prostul obicei al românilor de a cere fără încetare “pâine și circ”. Și, în mod paradoxal, de a accepta vizibila reducere a rației de pâine (pentru cei mulți, odată cu galopul prețurilor sub acoperirea “adaptării” lor la cele europene), în schimbul unei porții crescânde de circ. Ea ni se oferă asortată, cum se cuvine, cu căldura unei veri toride. În termometre și afară. Este mai mult decât am fi putut cere, chiar în calitate de succesori ai cetățenilor ce umpleau arenele romane.

Evenimentele se bulucesc prin fața ochilor noștri într-un așa hal încât nu ne rămâne decât să luăm punga de popcorn, să ronțăim, să privim și să ne credem la spectacol. Nici nu s-a răcit bine (era să scriu încălzit) oferta de revigorare de jos în sus, stil seism intern cu magnitudine imperceptibilă, a celor 3 liberali puși pe restructurare prin presă, că un alt episod ne-a tăiat răsuflarea. Nici nu s-au stins bine luminile de interviu (față-lateral) din birourile organismului național de studiu a arhivelor securității, care au adus în prim plan scandalul abjectei racolări a copiilor pentru a-i crește ca lichele, că era să ne înecăm din nou (cu popcorn). Nici nu s-a uscat bine tușul de pe hotărârea care consemna că procurorul a cerut (cu sârg) și judecătorul a acordat eliberarea unui mult discutat acuzat de terorism, că mai marii noștri ne-au declarat cum că, țup-țup, inculpatul s-a evaporat din țară. (Nu se știe dacă pe cale naturală sau prin teleportare, dacă trist și singurel, ori cu antemergători specializați.) Nici n-au pus bine punctul final pe cererile de eliberare din funcție, demisie, plecare, cei trei șefi de servicii secrete de felurite tipuri, și nici nu și-au dechis bine gurile știriștii țării, că o a patra demisie a fost aruncată pe masă, cu jale, de către șeful parchetelor noastre. Nici n-au apucat bine să-și închidă pixurile jurnaliștii, că organul legiuitor al țării a zis “pas”. Adică, mai stați o tură că demisiile în starea actuală nu-s bune. Că n-a fost destul de lustruită masa pe care-au fost trântite (ori puse cu multă grijă).

Și uite-așa, cu o simplă mișcare, ni s-a dus pe apa Sâmbetei tot spectacolul. Și, mai ales, finalul ce se contura fulminant, față de construcția circară de evenimente reunite sub aceeași cupolă. Dăm cu punga de floricele (de porumb) de pământ și începem să gândim. Puțin câte puțin… Iar primul gest semnificativ este să ne lovim puternic peste frunte, cu un dos de palmă personală. Păi, cum nu? Vedem muguri mari de reformă în justiție! Pe procurori i-a apucat umanismul! Chiar peste lege! Procurorul cu nume de cod “Ciprian” nu era procuror de ședință. El avea în atribuții mai cu seamă începeri (și continuări) de urmăriri penale. Dar, ce s-a gândit omul, într-un acces de milostenie? Să-și valorifice talentul la compunere (foarte lăudat de tovarăsa învățătoare ani la rând) și să susțină o frumoasă cerere de punere în libertate a inculpatului preferat. Scop în care, să împrumute roba de la procurorul de ședință și să se prezinte, în carne și oase, în fața instanței, pentru a cere izbăvirea de gratii a unui mielușel. Bolnăvior. După cum i s-a părut procurorului. Citind horoscopul respectivei săptămâni. Evenimentul trebuie marcat, neîndoielnic. Nu atât prin efectul său (neimportanta luare la sănătoasa peste hotare a inculpatului aflat în pragul morții…), cât prin extraordinara schimbare de atitudine a parchetului. Dacă ați fi fost judecători ați fi putut auzi cum procurorii scrâșnesc din dinți la orice cerere de eliberare a vreunui inculpat pe motive medicale. Și cum se opun de mama focului. Indiferent de maladia inculpatului. Și indiferent de faptul că acesta a furat, preparat și înfulecat vreo două găini. Și cum arată, sus și tare, că orice boală poate fi tratată “în rețeaua penitenciarelor”, recte Jilava. De aici până la a cere (repet, a cere) eliberarea unei persoane acuzate de terorism este cale mai mult decât lungă.

Nici nu ne terminăm complet ideea de mai sus, că ne vine să ne ridicăm dosul de palmă înspre frunte. Cică, persoana eliberată a putut trece prin graniță ca prin brânză pentru că serviciile secrete și-au postat mâinile (și urechile) în sân. De ce? Păi, pentru că instanța nu le-a spus că trebuie să-l supraveghzeze pe individ. Iar rămânem perplecși. Auziți, oameni buni, ce bucurie! Nu ne mai ascultă, nu ne mai privesc, nu ne mai țin sub supraveghere informativ-operativă ani în șir (recunoscută cu nonșalanță) decât dacă instanța scrie. Clar și negru pe alb.

Adică, procurorul (care nu lucrează de capul lui, ci sub comandă ierarhică) cere libertate la acuză de terorism, iar serviciile secrete nu mișcă un deget, tot la terorism. Ori n-am înțeles noi bine, ori se apropie sfârșitul. Lumii…

Și ca o chichiță finală, ar fi bine ca organul legiuitor al țării să mai citească legile. Pentru că o cerere cu consecințe juridice (a se vedea și demisia) nu poate fi anulată pentru că n-a fost depusă la organul competent. Ea nu se evaporă, ci rămâne valabilă, trebuind trimisă celor ce au căderea de a se pronunța asupra ei.

Dar, oricum, după atâta circ e inutil să mai vorbim de lege. Așa că, ne retrântim în fotoliu, ne reumflăm punga de popcorn și sunăm la agenția de turism: nu mai mergem în excursie la Roma. Că arena e la noi acasă. Circ fără pâine…

Andreea CIUCÄ‚