Internaționala dansului popular

De zece ani încoace, la întretăierea lunilor iulie cu august, comuna Voivodeni, devine o “mini Terra”, locul în care sute de oameni de pe întreg mapamondul își dau întâlnire pentru o săptămână.

Între 30 iulie și 6 august, oamenii încearcă să pătrundă tainele și misterul unui joc popular unic prin influențele pe care le-a asimilat în timp. Interculturalitatea jocului popular de Voivodeni are și o explicație. În acest loc trăiesc de când se știu maghiari, sași, țigani și români. Dacă în alte locuri fiecare etnie a ales să comunice în cerc restrâns, la Voivodeni, fiecare a dat ce a avut mai bun celuilalt de lângă el. Astfel că, de peste o sută de ani, oamenii locului poartă toți același costum popular specific doar satul și jocul lor numit “Perdulo” este un amestec de verbunc, învârtită, ceardaș, bătută, korscos și joc țigănesc. “Suntem un sat amestecat și asta se simte în jocul și în cântecele pe care le cântăm și jucăm împreună. Costumele sunt și ele toate la fel, alb cu negru și cu verde. Cine vine pentru prima dată în Voivodeni și ne vede se miră, apoi ne admiră. Dar străinii care de 10 ani se reîntorc la noi la fiecare ediție a festivalului, pentru a învăța jocul, ne confirmă că avem un joc valoros”, ne-a spus primarul comunei Voivodeni, Dani Iosif.

“Mica Terra”

Ungaria, Polonia, Germania, Anglia, Franța, Japonia, SUA, Finlanda, Australia și-au trimis în acest an, în total, 200 de reprezentanți la tabăra de folclor. Timp de o săptămână, cazați în corturi, la școală, la pensiuni sau găzduiți de familii, în funcție de cum alege fiecare, trăiesc și respiră în spiritul taberei. Unii din participanți au venit la fiecare ediție a taberei. S-au cunoscut aici, s-au căsătorit, iar acum își aduc și copiii cu ei. Așa că prezența cărucioarelor și a copiilor poligloți nu miră pe nimeni. Totuși, organizatorii au o mare nemulțumire. “Anul trecut au fost prezenți peste trei sute de participanți și ne așteptam ca numărul lor să crească. Dar zvonurile ajunse în lume despre gripa aviară care ar fi făcut ravagii pe la noi i-au ținut, pe mulți doritori să participe la tabără, acasă la ei. Pe unii mai tineri nu i-au mai lăsat părinții să vină, iar alții s-au temut pur și simplu. Degeaba am încercat să îi convingem că nu este nimic grav sau că nu este nimic contagios, cei care s-au temut, vor veni doar la anul”, ne-a mai spus primarul.

De ce Voivodeni?

Într-o localitate cu “636 fumuri”, cu 1640 de locuitori, cu 56 de străzi, 28 km de drumuri, numeroase izvoare, într-un loc cu un joc unic, era normal să se întâmple ceva deosebit. Iar festivalul este exact așa ceva. “Poate faptul că localitatea este relativ “ascunsă”, nefiind situată la drumul principal, a făcut ca acest tezaur de folclor să rămână nealterat. În comună există din anul 1950 un grup de dansatori, astăzi în vârstă de peste 70 de ani, de la care tinerii învață să ducă mai departe acest dans. Și tinerii chiar se implică și vor să învețe. La fel și oaspeții noștri. Sunt atât de implicați încât, atunci când le iese o piruetă sau o figură a jocului se bucură, chicotesc. Tabăra este un loc în care toți participanții se simt bine”, ne-a spus Nădărășan Judit, directorul Căminului Cultural din Voivodeni.

Dar tabăra de folclor înseamnă mai mult decât dansuri. Sculptura în os, în coarne de animale, pictura pe lemn, înnodatul firului de cânepă pentru obținerea multor obiecte de artizanat, fac și parte din programul zilnic al taberei.

Bucătăreasa

Ana Dărăban, bucătarul șef al taberei, are mult de lucru în aceste zile. Dar face totul cu o plăcere deosebită pentru că oaspeții sunt deosebiți și mâncărurile ei sunt apreciate cum se cuvine. Fiecare membru al taberei, după cazare, trece obligatoriu pe la bucătărie, pentru a completa o fișă în care specifică opțiunile culinare. Astfel, vegetarienii sunt luați în calcul și se evită neplăcerile care pot apărea. “Ar fi jenant să pui mâncarea pe masă și să vezi că cineva nu mănâncă. Aici toată lumea trebuie să se simtă bine și să mănânce pe săturate, fiecare după preferințe. Mâncarea o gătim în stil tradițional, iar carnea, la cerere, o înlocuim cu dovlecei, vinete, soia. Într-o zi am servit pentru toți supă dulce cu tăiței, iar felul doi, varză a la Cluj. A fost atât de apreciată supa încât au cerut porții duble sau triple și ne-au cerut, ca peste două zile, să repetăm meniul. Ne-am supus cu plăcere pentru că unii dintre ei nu au mâncat niciodată o asemenea supă până acum. Dorim să gătim cât mai multe feluri ca la mama acasă, pentru că cei care sunt aici de la prima ediție a taberei au renunțat demult la prejudecăți, iar ceilalți se iau după ei. Mâncarea sănătoasă a ajuns una din atracțiile taberei”, ne-a spus zâmbind bucătăreasa șefă, Ana Dărăban. Judecând după pofta cu care “învățăceii” făceau să dispară rapid de pe mese felurile de mâncare, am ajuns să îi compătimim pe unii dintre ei pentru zilele pe care le vor avea de suportat, până la celălalt festival, când bucătăreasa din Voivodeni le va satisface din nou capriciile culinare.

Relaș în tabără

Ziua în care am ajuns noi la Voivodeni era zi liberă în tabără. Zi în care, uitând de rigorile și legile care le impun să facă baie doar în apă dezinfectată, pură, transparentă și alte alea, fără prejudecăți, oaspeții taberei s-au aruncat în apele destul de mâloase în acea zi, ale Mureșului. Explicația dată de cineva, “a plouat mai sus” i-a mulțumit pe toți și bălăceala generală a continuat câteva ceasuri. Nu mai conta că ploua ușor, că soarele nu și-a arătat fața toată ziua, nici faptul că fiecare se putea alege ușor cu o pneumonie… Excursia din tabără, cale de doi km pe drumuri desfundate de țară, în căruțe trase de cai, i-a vrăjit până și pe cei mai conservatori dintre ei. “Este prima dată când sunt aproape de un cal. Nici nu cred că pot să pun mâna pe el să îl mângâi. Și totuși… Să nu mai vorbim despre căruța care ne-a adus aici în galop. Am sărit peste toate gropile și bolovanii din drum. Era porția de adrenalină necesară. Recunosc că acasă în Germania, nu am mâncat niciodată o supă de pui așa de bună, că nu am participat la alte întâlniri de acest gen, că ideea de a dormi în cort era departe de mine, că a face baie într-un râu cu ape așa de negre nu mă atrăgea. Aici însă, totul pare altfel. Voi faceți toate astea și nu ne deosebim unii de alții. Ba din câte se pare sunteți mai sănătoși din toate punctele de vedere. Cred că și mental. Tabăra de la Voivodeni ne dă posibilitatea tuturor să ne cunoaștem între noi, să învățăm unii de la alții iar pentru unii să scape de fobii. Eu unul am scăpat. Vremurile în care dormeam doar în patul meu și în așternuturile mele le-am lăsat pentru cort, vesela mea am lăsat-o acasă în favoarea celei de la cămin, și apa colorată din piscină o înlocuiesc oricând cu apa asta învolburată, fie ea și de culoarea ciocolatei. Dar să știți că a plouat mai sus”, ne-a spus Gunther, trăgându-ne cu ochiul.

Axa Tokio – Londra, via Voivodeni

Responsabili de atmosfera sărbătorească, pentru oaspeții de pe malul Mureșului, au fost în acea zi, un acordeonist și un viorist, care “ziceau de zor” spre bucuria tuturor. Între două partide de înot se încingea pe nisipul ud câte o partidă de joc, cu învârtite și bătute. Peste câteva minute lângă cei doi muzicanți a apărut Tomomi Takahashi, o japoneză, prezentă în tabără nu pentru a învăța dansul satului ci pentru a lua lecții de acordeon de la “Feri bacsi”. Tomomi a absolvit Academia de Arte Vizuale din Londra, dar consideră că încă nu și-a găsit adevărata menire în viață. Una din plăcerile ultimilor ani, activitate căreia îi acordă tot mai mult timp, este cântatul la acordeon. “Am auzit de această tabără în urmă cu cinci ani, acasă în Japonia. Cum trebuia să ajung la Londra, după două zile am făcut o escală în România pentru a vedea ce se întâmplă aici. Acum mi-am terminat studiile și m-am hotărât să mă întorc pentru a învăța să cânt la acordeon. Cred că voi sta cel puțin o lună aici, acasă la Feri bacsi, cel care este profesorul meu. O să îl stresez zilnic, dar nu am ce face pentru că m-am îndrăgostit de acest instrument. Acordeonul ăsta este al meu, cânt cu el în diverse locuri din Londra și vreau să îmi îmbunătățesc tehnica. Iar adevărații profesioniști, cei care te învață corect cum se cântă, nu sunt profesori universitari, ci oamenii aceștia la care ne zicem artiști populari. Și în Japonia este exact la fel. Dacă vrei să afli sincer dacă poți cânta sau nu la un instrument sau practica o anumită meserie, ei îți vor spune cinstit”, ne-a povestit într-o engleză cu accente orientale Tomomi. Feri bacsi o învață să cânte folosind doar limbajul semnelor, cealaltă comunicare verbală fiind imposibilă deocamdată. Dar din progresele pe care le face Tomomi, Feri bacsi e sigur că în curând se vor înțelege de minune în limbajul muzicii populare. Or, ăsta e scopul taberei.

În loc de final

Fiind o tabără care se respectă și care își respectă oaspeții, Balint Etelka, președinta Asociației Zichy Horvath, principalul organizator al taberei, este mereu prezentă printre oaspeți. “Această tabără are spiritul ei unic. De 10 ani, oamenii își dau întâlnire de la un an la altul pentru o săptămână la Voivodeni. S-au legat căsnicii și prietenii trainice între oameni care altfel nu aveau cum să se întâlnească vreodată. Ne pare rău de cei peste o sută de prieteni ai noștri și alți câțiva care ar fi putut deveni noi prieteni, dar care din cauza zvonurilor gripei aviare au rămas acasă. Sperăm ca tabăra de anul viitor să se desfășoare fără asemenea incidente”, ne-a spus Etelka. Apoi a pornit către “editură”, camera în care profesoara Annamaria Gyorfy s-a transformat în perioada taberei în autentic ziarist. Zilnic, din calculatorul și imprimanta ei iese “ziarul taberei” editat în limbile maghiară, română, franceză, engleză și germană, ziar care conține informații privind programul zilei, orele de masă și meniul, locuri care pot fi vizitate în timpul liber și despre tombola care se va organiza la balul ultimei seri a taberei. Am aflat de ce lumea vine în ultimii 10 ani, vară de vară, la Voivodeni. Pentru că acesta este locul în care, timp de o săptămână, barierele culturale, cele legate de religie și etnie, cad, oaspeții rămânând ceea ce sunt ei cu adevărat: oameni și prieteni. Și asta e ceea ce contează cu adevărat.

Eugenia KISS