Medjugorie – dosarul unei mistificări (VI)

La un sfert de secol după ce a devenit unul dintre cele mai faimoase centre de pelerinaj din întreaga lume, Medjugorie a ajuns un spațiu al “schismei, dezordinii religioase, neascultării și activității anti-ecleziastice”. Caracterizarea, care aparține lui Ratko Peric, episcopul romano-catolic al așezării bosniace, pune într-o lumină sumbră Medjugorie, considerat de milioane de persoane locul ales de Dumnezeu pentru a transmite mesaje întregii omenirii prin intermediul Fecioarei Maria. În realitate, evenimentele au demonstrat că fenomenul Medjugorie face parte din tendința lumii contemporane de a îmbrățișa apostazia generală, proces cauzat de slăbirea discernământului duhovnicesc.

Așa cum aminteam în numărul precedent, intensitatea și amploarea experiențelor “harismatice” din lumea contemporană, în care se includ și “viziunile” de la Medjugorie, nu pot fi puse pe seama Duhului lui Dumnezeu, ci a vrăjmașului Său, satan. În acest sens, este foarte semnificativ faptul că “semnele” și “minunile” care se revarsă într-un număr tot mai mare peste omenire au un numitor comun – dimensiunea lor spiritualist-ecumenistă. Nu întâmplător, mișcarea harismatică, pornită din lumea neoprotestantă, s-a extins în sfera catolicismului, pentru a stabili ulterior puncte de legătură cu religiile și confesiunile necreștine. S-a ajuns până acolo încât experiența harismatică, cu toată cohorta ei de “daruri” – viziuni cerești, puterea de a exorciza și de a face miracole, vorbirea în limbi, etc. -, să fie socotită ca fiind la îndemâna oricărui om, devenind chiar criteriul care validează autenticitatea unei credințe religioase. Peste toate, mesajul unitar care se desprinde din comunicările “profeților harismatici” este acela că trăim vremurile apariției unui nou creștinism, ale unui nou misticism, care trebuie să înglobeze în sine toate religiile. Ideologii mișcării harismatice încearcă să ne convingă că între căutătorii de absolut există o mare frăție spirituală, căreia îi aparțin nu doar Bisericile Apusului și Răsăritului, ci și toți aceia ale căror voințe sunt îndreptate către divin, adică oameni aparținând tuturor religiilor, sectelor și ideologiilor religioase. Similitudinile cu mesajul transmis de așa-zisa “Fecioară Maria” care apare la Medjugorie sunt izbitoare. Din dialogurile “Fecioarei”cu cei șase “vizionari” aflăm că “toate religiile îi sunt dragi lui Iisus”, că “diversitatea religiilor nu este un obstacol” în calea mântuirii, că “musulmanii, ortodocșii și catolicii sunt egali în fața lui Iisus și a Maicii Domnului” și că “separarea între creștini și musulmani nu este bună”.

Era înșelării

Astfel, falșii prooroci ai timpurilor noastre, atât de la vest, cât și de la răsărit, anunță cu glas din ce în ce mai puternic apropierea “noii ere a Duhului Sfânt”, a “noii Cincizecimi”, a “punctului Omega”, în cursul căruia oamenii vor face un salt spiritual fenomenal, dobândind puteri supranaturale. În realitate, această nouă eră prefațează domnia lui Antihrist, personajul miraculos care, potrivit Scripturii, își va face apariția la sfârșitul vremurilor pentru a înșela întreaga umanitate: “Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoțită de tot felul de puteri și de semne și de minuni mincinoase, și de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască. Și de aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni, ca să fie osândiți toți cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea (II Tesalonicieni. 2, 9-12).

După cum scria părintele Seraphim Rose, exact această profeție începe să se împlinească, cu forța unei puteri demonice, tocmai acum, în zilele noastre. Pe măsură ce formele spectaculoase de falsă spiritualitate iau în stăpânire tot mai mulți oameni, se pregătește terenul adevăratei religii anticreștine, o religie care își va menține doar o fațadă de creștinism, dar al cărei conținut se va baza pe experiențe “inițiatice” de natură demonică. Cei neîntăriți duhovnicește vor cădea imediat în capcana înșelăciunilor diabolice, mulți dintre ei urmând să fie “răsplătiți” cu posibilitatea de a înfăptui miracole cu ajutorul duhurilor rele.

Creștinii care nu vor lua drept adevăr cele mai grosolane și mai nescripturistice înșelăciuni, potrivit cărora “lumea este în pragul unei mari deșteptări spirituale”, vor aparține acelei minorități căreia Mântuitorul i-a promis: “Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăția” (Luca 12,32). Biblia avertizează însă că până și acest grup restrâns de creștini adevărați va fi atacat și ispitit de “marile semne și minuni” ale lui Antihrist. Marea masă a “creștinilor” în schimb, îl va accepta pe falsul Mesia fără întrebări și fără probleme, pentru că “noul” său “creștinism” este exact ceea ce caută mulțimea: un mod de viață pseudo-religios, axat pe slăvirea propriului eu, pe distracție și magic, din care să lipsească complet dimensiunea ascetică, a lepădării de sine. O astfel de viziune se datorează pierderii gustului și trăirii duhovnicești a adevăratului Creștinism, singura cauză a fenomenului prin care experiențele harismatice au pus și continuă să pună stăpânire pe sufletele atâtor oameni. Este o realitate tristă faptul că existența centrată pe sine și care nu urmărește altceva decât autosatisfacția a devenit atât de generalizată în viața “creștinilor” zilelor noastre, încât aceștia practic nu mai au acces la înțelegerea unei spiritualități autentice. Dar aceasta nu reprezintă câtuși de puțin trăirea creștină, a cărei definiție esențială este tocmai războiul neîncetat împotriva diavolului și a patimilor, pentru dobândirea vieții veșnice, care nu înseamnă altceva decât conținutul vieții lui Hristos, al Sfintei Treimi.

Lumina adevărată

Putința de a înfăptui acest lucru se găsește doar în sânul Bisericii Ortodoxe, a cărei învățătură și practică ascetică și teocentrică sunt complet absente din lumea romano-catolico și protestantă, pe terenul căreia s-a produs mișcarea “harismatică”. Este demn de remarcat faptul că toată această “revărsare a Duhului Sfânt” a apărut în exteriorul Bisericii Ortodoxe, la fel ca Mișcarea Ecumenică însăși. Explicația apariției pseudo-spiritualității harismatice pe teren catolic și protestant este simplă: prin paleta sa de senzații și experiențe inedite, ea a umplut golul lăuntric pricinuit de absența oricărei învățături practice despre îndumnezeire din teologia catolică, care respinge unirea creatului și necreatului, scopul și sensul principal al creștinismului. De asemenea, mișcarea harismatică a găsit un sol prielnic în pietatea protestantă, ucisă de raționalism și copleșită brusc de experiența reală a unor “puteri” invizibile care nu pot fi explicate pe cale rațională sau științifică. Pe fundalul acestui climat dominat de absența harului dumnezeiesc, lumea “creștină”, în variantele ei catolică și protestantă, a găsit în experiențele harismatice “mângâietorul” potrivit pentru a umple vidul ei spiritual.

În lumina tradiției ascetice ortodoxe, noua spiritualitate se înfățișează însă în adevărata ei dimensiune, cea de fraudă spirituală. Pretenția mișcării harismatice că se află în contact cu Dumnezeu și că a găsit mijloacele primirii Duhului Sfânt în afara Bisericii nu este altceva decât un atac direct asupra adevărului revelat de Iisus Hristos, acela că Biserica, și nimic altceva, este aceea pe care Mântuitorul a hotărât-o ca mijloc de dăruire a harului către oameni.

Ca atare, ca să accepți “noua spiritualitate” a “renașterii harismatice”, trebuie să respingi mai întâi Ortodoxia, și invers, ca să devii sau să rămâi în continuare cu adevărat creștin ortodox, trebuie neapărat să respingi hotărât “renașterea harismatică”, care nu este altceva decât o falsificare a adevărului. Acest lucru va putea fi însă împlinit doar de către cei care vor avea curajul să meargă până la capăt în acceptarea Adevărului, așa cum ni s-a descoperit el în Persoana lui Hristos și în Biserica Ortodoxă, trupul mistic al Mântuitorului, în care se revarsă Duhul Sfânt.

“Într-o epocă de întuneric și înșelăciune aproape universale, Biserica Ortodoxă a lui Hristos este singura care păstrează și comunică harul lui Dumnezeu…Viziunea ascetică ortodoxă asupra lumii este singura de natură să ofere oamenilor mijloacele de a continua să lucreze toată viața lor pentru dobândirea Duhului Sfânt, odată ce L-au primit prin Taina Sfântului Botez și a ungerii cu Sfântul și Marele Mir. Ea este singura în măsură să ne permită deosebirea duhurilor prin care să ne putem păzi de înșelăciunea diavolească. Căci lumea “creștină” dă mâna cu forțele întunericului pentru a-i înșela pe credincioșii Bisericii lui Hristos, care sunt destul de orbi încât să creadă că “numele lui Iisus” îi va salva chiar din mijlocul apostaziei și blasfemiilor în care trăiesc și pe care le acceptă, nepăsători la înfricoșatul avertisment al Domnului: Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit și nu în numele Tău am scos demoni și nu în numele Tău minuni multe am făcut? Și atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtați-vă de la Mine cei ce lucrați fărădelegea (Matei 7,22-23).” – Părintele Seraphim Rose

“Diavolul nu ne ia religiozitatea… Este însă o mare diferență între a fi religios și a te naște din nou din Duhul lui Dumnezeu. Și este trist să constatăm că cei mai mulți dintre creștinii de astăzi, indiferent de denominațiune, sunt mai curând oameni “religioși”, decât creștini adevărați”.(Kurt Koch – Între Hristos și Satan)

Ioan BUTIURCÄ‚