De vorbă cu Maica Siluana (XXIII)

Ziarul de Mureș a inaugurat o rubrică de dialog cu Maica Siluana, stareță la mănăstirea Jitianu și coordonator al Centrului de Formare și Consiliere “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Craiova. Grație unei experiențe de viață deosebite, Maica Siluana desfășoară o bogată activitate duhovnicească, cu un impact puternic mai ales în rândul tinerilor. Prin intermediul paginilor Ziarului, Maica răspunde întrebărilor cititorilor, trimise pe adresa http://www.sfintii-arhangheli.ro/maica-siluana-va-raspunde.php

Știți… deși de 3 ani trăiesc cu convingerea că doar în biserica Lui Iisus Hristos, Cel răstignit și înviat a 3 a zi pentru mântuirea noastră poți trăi adevărata fericire, totuși trec printr-o perioadă foarte foarte grea… nu pot să mă rog, să mă pun la rugăciune, să fiu statornică în rugăciune! Și nu știu ce să fac, pentru că sunt momente în care mi-e și rușine de ticăloșia mea când văd cât mă iubește Bunul Dumnezeu. Îmi doresc din tot sufletul să rămân pe această cale, însă mărturisesc că nu e așa de ușor cel puțin nu ca la început când mă rugam foarte mult și mergeam la biserică cu mare dragoste. Aș putea spune că acum totul se petrece, cel puțin in inima mea, destul de mecanic, chiar și când merg la Sfânta Spovedanie. Nu știu ce să fac pentru că simt că mărturisesc doar mecanic și că nu simt pocăință pentru păcatele mele. Poate și pentru că sunt o persoană foarte mândră, care se înalță pe sine extraordinar. Nu aș putea să explic eu această stare, cert e că îmi doresc să ies din ea și să merg mai departe pe drumul început…cel al Mântuirii.

Draga mea Mihaela,

Ei, așa cum atunci când erai copil primeai hrana gata preparată și apoi a venit vremea în care să înveți să ți-o pregătești tu singură, ca să devii “artistă în arta culinară”, ca să dăruiești și altora din creația ta, așa și acum e nevoie să devii artistă, să te biruiești pe tine, să luminezi toate cotloanele sufletului, să îmblânzești, să umanizezi și apoi să sfințești toate impulsurile, pornirile și dorințele pe care le ai cu ajutorul harului lui Dumnezeu.

Curaj! Părăsirea aceasta face parte din pedagogia divină. Nici un copil n-ar deveni om matur și puternic daca ar fi ținut tot timpul cu biberonul sau suzeta în gura. Ai văzut, iau în gură țigara sau sticla în locul suzetei sau biberonului! Statornicia se dovedește cu jertfă și Domnul Se retrage ca să ai și tu ce jertfi!

Fii consecventă, stabilește locuri și ore de întâlnire cu Domnul în fiecare zi; nu lipsi de la Marea Întâlnire de Duminică, spovedește-te și împărtășește-te și, apoi, în tot ce faci, șoptește-I Numele și binecuvântează tot.

Curaj! Avem porunca sa creștem! Domnul e cu tine! Când ți-e greu, El te ține în Brațe, dar nu ți-ar fi de folos să simți asta mereu. Te-ai transforma în “consumator”, or Domnul te vrea creator!

Simțirea noastră afectivă nu este încă iluminată și curățită ca să participe la cea duhovnicească. Ea e ascunsă în noi, în adâncul nostru, în duhul nostru, în inima noastră. Noi nu suntem mereu ACOLO, ci tot mai alergăm ca Scufița Roșie după floricele, fără să ascultăm de îndemnul mamei! Încet, încet, însă aflăm Calea și ne statornicim pe ea.

Apoi, pentru o adolescentă, cum cred ca ești tu, nici nu e indicat să te forțezi să fii numai în rugăciune. Acum trebuie să înveți să-L vezi pe Domnul și în frumusețea florilor, a pietrelor, a oamenilor, a cerului, a poeziei, a artei! Să-L vezi, să-I simți prezența, să înveți să te bucuri de darurile Lui și să-I mulțumești. Apoi, e nevoie să înveți să comunici, sa ajuți, să te joci… și toate astea cu El, cu harul Lui, cu puterea Lui! Să înveți să te odihnești!

Sa înveți să-i înțelegi pe cei care nu L-au aflat pe Domnul fără să-i judeci și fără să-i cicălești!

Vezi câtă rugăciune avem de făcut? Toate acestea sunt, trebuie să fie, rugăciuni. Tu însăți să fii o rugăciune către Domnul!

Curaj și bucurie copil drag!

Te îmbrățișez cu drag,

Siluana

Vă rog tare mult să îmi răspundeți și mie la o întrebare care efectiv mă chinuie de ani de zile și îmi otrăvește relația cu Dumnezeu. Ce este hula împotriva Duhului Sfânt și de ce nu se iartă? Poate fi deznădejdea extremă folosită în cele din urmă ca o cale de apropiere de Dumnezeu? Care este rostul unei încercări precum deznădejdea?

Vă mulțumesc,

S.

Draga mea S.,

Păcatul împotriva Duhului Sfânt cred că este necredința, hulirea conștientă a Lui Dumnezeu și a celor sfinte dar și o alungare a Lui cu bună știință din viața nostră, refuzul de a-L lăsa să lucreze în noi, împreună cu noi, cele poruncite de Domnul ca să trăim în Bucuria Lui. Când spunem: “eu nu pot,” “eu așa sunt și nu am ce face”, refuzăm de fapt darul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt și lucrarea Lui care este tocmai să facă ceea ce nu putem face singuri, să ne facă să fim așa cum suntem chemați să devenim.

Cu gândurile de hulă fără voia noastră e altceva. Ele vin de la diavol, dar pot disloca “depuneri” necurate care zac în cotloanele inimii noastre. Important este să le spovedim, să le arătăm Domnului chiar în clipa în care apar și să învățăm să nu-i judecăm pe alții. De cele mai multe ori, judecata noastră este o proiecție a neputințelor sau mizeriei noastre aruncate pe fratele pentru a le putea urî și disprețui în voie acolo!

Lupta cu gândurile este o adevărată artă duhovnicească și avem multe cărți de învățătură pe această temă, Slavă lui Dumnezeu!

Deznădejdea poate fi o cale extremă pentru apropierea de Dumnezeu, când vine din nădejdea în cele ce sunt trecătoare și suntem onești cu noi oferindu-ne șansa de a încerca și Calea lui Dumnezeu. Dar poate fi și o capcană fără ieșire dacă nu ne dăm seama că suntem mândri și că acest lucru e păcat.

Domnul să ne ferească pe toți!

Cu dragoste și nădejde în Domnul

Siluana

Despre tăcere

Tăcerea sau liniștea este considerată “începutul curățeniei de patimi”. În tăcere, omul are posibilitatea de a se întoarce în sine, de a se cerceta. Atunci el se redescoperă, își analizează conștiința și își vede păcatele. Tăcerea este balsamul sufletului, ea purifică și înmiresmează, îndepărtând toate reziduurile păcatelor. Tocmai de aceea oamenii stăpâniți de patimi fug de singurătate și de liniște. Desfrânații, alcoolicii, toxicomanii, în general, se împreunează, beau sau se droghează în grup. Ei, întotdeauna au nevoie de un paravan care să le mascheze faptele. De multe ori lucrul acesta se întâmplă involuntar. Este instinctul de “protejare” a păcatului. Sau, mai mult decât atât, au nevoie de o justificare, și anume aceea că mai sunt și alții asemenea lor sau chiar mai rău decât ei. Atunci când liniștea ne apasă, înseamnă că este ceva în neregulă cu sufletul nostru. Și acest moment este unul prielnic pentru începutul curățirii de patimi.

Sfântul Ioan Scărarul spunea: “Cel ce și-a cunoscut greșelile sale are putere și asupra gurii sale, iar cel ce vorbește multe încă nu s-a cunoscut pe sine cum se cuvine… Prietenul tăcerii se apropie de Dumnezeu și, vorbind cu El în taină, se luminează de El… Cel ce a cunoscut mireasma focului ce se pogoară de sus, acela fuge de adunările multor oameni.”

Fără tăcere, omul nu se cunoaște niciodată cu adevărat.

Cei împătimiți îți pot găsi drumul, petrecând un timp departe de oameni. Conștientizarea păcatelor se face în liniște, regretul la fel, iar rădăcina izbăvirii este tot liniștea.