Invadarea Iranului

Forţele speciale şi serviciile de inteligenţă ale Statelor Unite şi Marii Britanii au fost puse deja în stare de alertă, pentru a pregăti operaţiunea “Eliberarea Iranului”. Pretextele declanşării operaţiunii militare vor fi pericolul reprezentat de programul de înarmare nucleară al Iranului şi sprijinul acordat de această ţară grupărilor teroriste din Orientul Mijlociu.

Potrivit unui sondaj de opinie publicat săptămâna trecută de ziarul Washington Post şi de postul de televiziune ABC News, majoritatea americanilor  sprijină o acţiune militară a Statelor Unite pentru a elimina posibilitatea obţinerii de către Iran a bombei atomice. Procentul celor favorabili intervenţiei armate este de 56 la sută, în timp ce 38 la sută se pronunţă împotrivă. Publicarea sondajului tocmai în aceste zile nu este întâmplătoare.Tot mai multe voci din cadrul administraţiei Bush afirmă că zilele regimului teocratic de la Teheran sunt numărate. Secretarul apărării, Donald Rumsfeld, nu ascunde faptul că şi-a propus să facă din schimbarea regimului iranian obiectivul principal al administraţiei Bush.
Oficial, Statele Unite acuză Iranul că programul său nuclear civil este folosit în scopuri militare. Experţii de la Pentagon estimează că până în 2005, Teheranul va obţine arma atomică, în timp ce analiştii CIA cred că acest lucru se va întâmpla anul viitor. Temerile americanilor sunt împărtăşite şi de experţii  ONU şi UE, care sunt îngrijoraţi de amploarea construcţiilor nucleare din Iran. Mulţi dintre ei cred că gradul de sofisticare al facilităţilor indică mai degrabă existenţa unui program nuclear militar. De altfel, Teheranul a recunoscut că a construit un centru de îmbogăţire a uraniului (componentă importantă în obţinerea bomei atomice), dar susţine că acesta are o destinaţie exclusiv civilă. Singurul scop al centralei nucleare de la Bushehr, afirmă Iranul, este generarea de electricitate. Un alt motiv de iritare la Washington este spriijinul acordat de Iran facţiunilor radical islamice din Orientul Mijlociu. Regimul de la Teheran figurează pe lista Departamentului de Stat ca fiind cel mai activ sponsor al terorismului. Iranul este acuzat că finanţează Hezbollah-ul libanez şi grupările palestiniene Jihadul Islamic şi Hamas. Un consilier al administraţiei Bush, Michael Leedon, a mers şi mai departe. Leedon a declarat că “sprijinul acordat de Irak terorismului a fost minuscul în comparaţie cu activităţile Teheranului. Dacă vrem să fim serioşi în privinţa victoriei în războiul împotriva  terorismului, regimul de la Teheran trebuie să cadă”. În plus, Washingtonul acuză Iranul că oferă sprijin financiar şi logistic organizaţiei Consiliul Suprem al Revoluţiei Islamice din Irak, fondată de ayatolahul Mohammed Bakr al Hakim. Acesta s-a reîntors recent în Irak şi este considerat responsabil de violenţele şiite îndreptate împotriva forţelor americane şi britanice din centrul şi sudul Irakului.

Pregătiri de război

La începutul săptămânii trecute, un oficial de la Departamentul de Stat a declarat pentru prima dată că Statele Unite nu exclud “opţiunea militară” împotriva Iranului. Realitatea de pe teren arată însă că Dick Cheney, Paul Wolfowitz şi Donald  Rumsfeld pregătesc cu febrilitate varianta iraniană a campaniei “Şoc şi Groază” din Irak. Agenţi CIA au fost înfiltraţi deja în Iran pentru a stabili exact amploarea programului nuclear iranian. Activităţile de producţie şi cercetare legate de acest program se desfăşoară în 16 locuri diferite.
De asemenea, trupe speciale americane, britanice şi australiene care acţionează în Afganistan şi Kuweit se pregătesc în secret pentru operaţiuni în interiorul Iranului. Concomitent, administraţia Bush încurajează făţiş orice activitate care subminează puterea iraniană. Durii de la Pentagon fac lobby pentru ca proiectul senatorului Sam Brownback, aşa numitul Iran Democracy Act, să fie aprobat de Congres. În cazul unui vot favorabil, Congresul ar urma să aloce peste 50 de milioane de dolari grupărilor de opoziţie iraniene, care doresc stabilirea unei democraţii seculare.
Potrivit lui Flynt Leverett, director al departamentului pentru Orientul Mijlociu din cadrul Consiliului pentru Securitate Naţională, opinia dominantă la Pentagon este aceea că actualele conflicte din Iran nu sunt între clericii conservatori şi reformiştii conduşi de preşedintele Mohammed Khatami, ci între popor şi sistem: “Pentagonul consideră discreditată întreaga structură a puterii. Regimul este o casă din cărţi gata să se prăbuşească în prăpastie.”

Planul de atac

La fel ca şi în cazul Irakului, războiul împotriva Iranului se va desfăşura pe mai multe fronturi, de la cel propagandistic până la cel militar. Între vara anului 2003 şi toamna lui 2004, Statele Unite, Marea Britanie şi Israel vor accelera operaţiunile de destabilizare şi vor declanşa o campanie globală de dezinformare pentru a slăbi conducerea politică şi militară a regimului de la Teheran. Iranul va fi prezentat pe canalele mass-media drept o ţară măcinată de conflicte interne şi disensiuni. Televiziunile vor readuce în prim-plan criza ostaticilor din Iran şi evenimentele din 1978-1980. Vor fi arătate imagini în care acoliţii lui Khomeini spânzură şi execută membrii poliţiei secrete a şahului iranian.
Reza Pahlavi, fiul fostului şah, va fi prezentat tot mai des pe CNN, FOX, ABC, CBS şi NBC. De asemenea, vor fi transmise imagini din 1983, când peste 200 de soldaţi americani au murit într-un atentat la Beirut. La acea vreme, administraţia Reagan a afirmat că atacul a fost orchestrat de gruparea Hezbollah, finanţată de regimul de la Teheran. La finalul campaniei propagandistice, va fi iniţiată operaţiunea “Liberate Iran” (Eliberarea Iranului), care va avea caracterul unui război-fulger.
Confruntat cu o asemenea perspectivă periculoasă, Iranul are puţine opţiuni. Cea mai la îndemână este accelerarea programului nuclear şi testarea cu succes a unei bombe atomice, fapt ce ar putea descuraja o invazie americană. O a doua opţiune are în vedere întărirea legăturilor cu Rusia, India, Franţa, Germania şi China, în speranţa că aceste mari puteri se vor opune unei acţiuni militare a SUA.

Revanşă, putere şi petrol

Analiştii politici consideră că argumentele oficiale ale Washingtonului privind necesitatea “dezarmării” Iranului sunt o perdea de fum folosită ca să ascundă adevăratele motive pentru care Statele Unite doresc să schimbe regimul de la Teheran. Primul dintre acestea este revanşa. America doreşte să se răzbune pentru ruşinea suferită în 1979,  odată cu exilarea şahului iranian şi preluarea puterii de către ayatollahul Khomeini. Ocuparea ambasadei iraniene, criza ostaticilor şi încercarea eşuată de salvare a acestora au ştirbit considerabil reputaţia Americii, şi asta, la numai câţiva ani după eşecul din Vietnam.
Un al doilea motiv este cel economic, Statele Unite şi Marea Britanie fiind principalii perdanţi în urma naţionalizării petrolului din Irak şi Iran.
Al treilea factor, nu mai puţin important, este dobândirea controlului strategic în regiunea Orientului Mijlociu şi eliminarea ameninţării constituite de Iran la adresa securităţii Israelului. Planurile americane în acest sens au fost rezumate plastic de Michael Leedon, unul dintre consilierii lui Bush,încă înainte de atacarea Irakului: “Cu voia lui Dumnezeu, Ziua Judecăţii se apropie în Orientul Mijlociu. Locuitorii Irakului, Siriei, Iranului şi Arabiei Saudite, aflaţi de multă vreme în suferinţă, vor avea şansa să devină liberi.”