A doua zi după euforie

Tocmai când mă resemnasem cu ideea că în amărâtul ăsta de oraş nu se întâmplă nimic bun în materie de sport, m-a lovit vestea cu miliardele ce vor veni de la bugetul de stat şi de la cel local, pentru stadion şi pentru fotbalul autohton, în speţă pentru ASA. Deşi am început să mă obişnuiesc cu gândul asta, mă ia şi acum cu ameţeală ideea celor 20 de miliarde de lei. Nu-i chiar aşa de mult, dar într-un oraş în care Consiliul judeţean îţi scoate ochii cu două-trei sute de milioane, iar Primăria îşi finanţează aproape în totalitate numai acţiunile proprii, vestea asta vine ca un trăznet. Unul bun. E vorba de o sumă de bani atât de mare, încât aproape mă fac că nu observ în ce an suntem şi ce se întâmplă peste câteva luni. De bucurie că în sfârşit se mişcă ceva şi la noi,  am să trec cu vederea ipocrizia, oportunismul şi nesimţirea unora dintre generoşi. Vreau să văd partea plină a paharului. Mă uit la efect şi ignor cauza.
Suntem entuziasmaţi, dar în euforia asta trebuie să rămânem totuşi cu capul pe umeri. Să nu păţim ca sărmanii care, înfometaţi ani la rând, au murit înfruptându-se cu disperare dintr-o masă îmbelşugată. Nu cumva să ne pierdem acum când zeiţa Fortuna pare să ne zâmbească. Nu e totuna cum vor fi folosiţi banii ăştia. Fiecare pas trebuie măsurat bine. În sport, în fotbal mai ales, nu e suficient să ai bani. Trebuie să-i foloseşti cu cap, pentru că de i-ai cheltuit prost, eşti terminat. Ori ca să fie folosiţi bine e nevoie de pricepere. Se spune că la fotbal şi la politică se pricep toţi. Se spune numai, dar nu e adevărat. Aşa că, să-i lăsăm să se ocupe de treburile importante doar pe cei care într-adevăr se pricep. Oamenii buni sunt la fel de importanţi ca banii. Nu-i ai, n-ai nimic.