Uncategorized

Ajutoare de minimis în pregătire

Vicepremierul Daniel Chițoiu, totodată ministrul al Finanțelor, a declarat vineri, 10 mai, la Târgu-Mureș, că ajutoarele de minimis vor fi acordate în mod egal solicitanților. “Noi am publicat pe site proiectul Hotărârii de Guvern privind ajutoarele de minimis. Aceste ajutoare de minimis constau într-un ajutor nerambursabil de până la 200.000 de euro din partea statului român, pentru toate IMM-urile care creează locuri de muncă. Singura condiție este de a crea locuri de muncă. Cinci locuri de muncă pentru cei care solicită un ajutat până la 100.000 de euro și șapte locuri de muncă pentru IMM-urile care solicită un ajutor de stat între 100.000 și 200.000 de euro. Condiția e ca trei locuri de muncă pentru cei care solicită ajutor de stat între 100.000 și 200.000 de euro să provină din persoanele care sunt în incapacitate de muncă, adică sunt șomeri de peste trei luni, iar două locuri de muncă să fie ocupate de persoane care nu au loc de muncă de peste trei luni, pentru cei care solicit un ajutor de stat până la 100.000 de euro. Toată lumea care depune dosare la Ministerul de Finanțe beneficiază în mod egal de acest ajutorâ€, a spus Daniel Chițoiu. 

Show More

Related Articles

Back to top button
Close