Uncategorized

Actorii se tem de reformă

Mult așteptata Lege a Teatrelor este pusă în pericol de presiunile sindicatelor din instituțiile de teatru. Există șanse ca proiectul de lege, supus deja atenției Camerei Deputaților, să nu se concretizeze. Președintele Ion Iliescu a promis că nu va promulga noua lege a teatrelor.

Reforma teatrală este un subiect care îi preocupă de multă vreme pe oamenii care activează în domeniu. De câțiva ani se vehiculează și prin mediile artistice termeni cum ar fi economie de piață, concurență, eficientizare, contracte pe proiecte, termeni care, fără doar și poate, îi sperie pe unii și îi bucură pe alții. Subiectul referitor la o nouă lege a teatrelor, oficial, a „instituțiilor de spectacol și concerte”, este extrem de sensibil și controversat și ar merita, credem noi, adus în discuție. Ideea de a face reformă nu doar în teatru, ci în toate sferele ce țin de domeniul culturii nu este de dată tocmai recentă. Fostul ministru al culturii, din perioada 1996 – 2000, Ion Caramitru, s-a numărat în primii doi ani de mandat printre susținătorii înfocați al ideii de a reforma instituțiile de cultură. În a doua jumătate a mandatului său, nu mai avea în gând o asemenea inițiativă legislativă. Pentru că, după cum ne-a declarat Ion Caramitru, o reformă autentică ar presupune o schimbare de 360 de grade, ar presupune orientarea către legile concurenței, către economia de piață. Iar anagajarea artiștilor pe perioade determinate, pe proiecte, ar duce la creșterea ratei somajului.  Unul din principalele puncte ale reformei vizează desființarea contractelor pe termen nelimitat și crearea unui climat concurențial și în acest domeniu. Ion Caramitru, conform propriei declarații, a realizat un sondaj printre oamenii de teatru, potrivit căruia 80 la sută din cei intervievați nu au fost de acord cu reforma. Doar 20 la sută s-au arătat interesați de această inițiativă. De remarcat faptul că printre aceștia s-au numărat vedetele de teatru și tinerii absolvenți. Adică exact aceia care au curajul de a se bate pe o piață concurențială.
Dar, iată că această lege revine în prim plan, proiectul actual fiind conceput de Mihai Mălaimare, președintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaților. Proiectul lui Mălaimare face referire la performanță, dar nu specifică limpede ce tip de contract – pe perioadă determinată sau nedeterminată – va fi agreat. Acesta este însă unul din cele mai spinoase și mai discutate aspecte ale noii legi. Pe de o parte se situează sindicatele, care apără drepturile angajaților, pe de altă parte se află reformiștii, care încearcă să introducă și în sistemul teatral conceptul de piață liberă. Chestiune foarte importantă și delicată totodată, cu atât mai mult cu cât meseria de actor este una liberală prin excelență. În acest context, al sistemului contractual care, potrivit multor oameni de teatru ar trebui modificat, intervin sindicatele, care atacă din răsputeri spiritul reformist.

Iliescu e împotrivă

Zilele trecute, Ion Iliescu, care de câtăva vreme se erijează într-un mare protector al culturii, un fel de Lorenzo de Medici al zilelor noastre, dar pe bani publici, a declarat unui număr de actori, cărora le acorda Ordinul Meritul Cultural, că nu va promulga noua lege a teatrelor. Motivația: legea nu răspunde nevoilor oamenilor de teatru. Adică înlătură posibilitatea de a sta degeaba și a încasa niște bani și mizează în primul rând pe performanță. Iar pe o piață liberă, în condițiile în care au apărut deja teatre și companii private, care supraviețuiesc și se impun doar prin producții de calitate, instituțiile de teatru, subvenționate de la bugetul de stat, trebuie să înțeleagă că a trecut vremea politicilor sociale. Sigur, sindicatele nu pot fi de acord cu aceste prevederi ale noii legi. Actorul Nichi Cristache, liderul sindicatuli din Teatrul Național Târgu Mureș, nu face opinie separată. Acesta a declarat că proiectul de lege nu cuprinde lucruri prea grozave pentru actori, drept pentru care sindicaliștii au făcut mai multe amendamente la legea respectivă. Nemulțumirea cea mai mare a sindicatului este astfel legată de faptul că oameni în vârstă, care se află în Teatru de mulți ani, vor fi dați afară, vor rămîne fără un loc de muncă. Cu alte cuvinte, actorii membri de sindicat din Teatru Național Târgu Mureș preferă artei actoricești, performanței artistice protecția socială.
Dacă într-adevăr legea nu va fi promulgată, sindicaliștii vor putea dormi liniștiți în continuare. Își vor lua lefurile ca și până acum. Problema este că dacă această lege nu va corespunde parametrilor europeni, nu mai are nici un rost să o adoptăm.

“Legea aceasta era necesară demult. Sigur că anumite zone ale ei trebuie revăzute. Motivațiile președintelui Iliescu sunt însă discutabile.” Gavril Cadariu, director Teatrul Ariel

“Legea aceasta are părțile ei bune și părțile ei rele. Dar este una perfectibilă și este mai bine să o adoptăm pentru că, în fond, meseriile artistice sunt liberale. Din păcate însă, legea s-a poticnit în Parlament de două mari obstacole: Ministerul Finanțelor și Codul Muncii”.
Cristian Ioan, director Teatrul Național Târgu Mureș

“Este un semnal de alarmă că oameni în vârstă au ajuns să protesteze. Conform noii legi, aceștia vor fi dați afară și vor traversa momente grele. Lucrurile bune din vechiul sistem contractual nu trebuie stricate, ci păstrate, eventual îmbunătățite”.
Nichi Cristache, președintele sindicatului din cadrul Teatrului Național Târgu Mureș

Show More

Related Articles

Back to top button
Close