Administrație

Haos financiar la primăriile din Mureș

Din totalul celor 103 conturi de execuție ale ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale, încheiate pe anul 2011, Camera de Conturi a județului Mureș a auditat în cursul anului 2012 un număr de 30 conturi de execuție ale căror plăți efectuate au însumat 706.608.000 lei, reprezentând 61,9% din totalul plăților efectuate la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul Mureș. În urma auditărilor, au fost constatate prejudicii în valoare de 14.628.000 lei și abateri financiar contabile în sumă de 529.013.000 lei.

Topul neregulilor

Potrivit raportului, publicat pe site-ul instituției, www.curteadeconturi.ro, prejudiciile constatate la nivelul celor 29 de primării din județul Mureș verificate sunt următoarele: Târgu-Mureș 3.367.000 lei, Răstolița 1.305.000 lei, Ceuașu de Câmpie 1.277.000 lei, Sântana de Mureș 653.000 lei, Pănet 646.000 lei, Nadeș 641.000 lei, Miheșu de Câmpie 435.000 lei, Sâncraiu de Mureș 402.000 lei, Sărmașu 391.000 lei, Aluniș 347.000 lei, Vătava 331.000 lei, Papiu Ilarian 325.000 lei, Păsăreni 290.000 lei, Corunca 284.000 lei, Albești 276.000 lei, Ideciu de jos 257.000 lei, Breaza 255.000 lei, Bereni 232.000 lei, Vânători 199.000 lei, Lunca Bradului 170.000 lei, Pogăceaua 154.000 lei, Valea Largă 153.000 lei, Saschiz 151.000 lei, Sânger 151.000 lei, Băgaciu 150.000 lei, Chiheru de Jos 144.000 lei, Crăiești 110.000 lei, Mădăraș 75.000 lei și Șăulia 55.000 lei. De asemenea, prejudiciul constatat la nivelul Consiliului Județean Mureș se cifrează la suma de 1.402.000 lei.

Redevențe neîncasate la Târgu-Mureș

Una din neregulile descoperite de inspectorii Camerei de Conturi vizează Primăria Târgu-Mureș, unde “au fost estimate venituri nefiscale nestabilite, neevidențiate și ca urmare, neîncasate în contul bugetului local în sumă totală de 639.000 lei, reprezentând redevențe din concesionarea serviciilor publice de administrare a parcărilor publice cu plată în sumă de 408.000 lei și chirii în sumă de 231.000 lei, datorate de unități cooperatiste pentru terenurile transmise în folosință pe durată nedeterminată în vederea realizării de construcții pentru activitatea organizațiilor cooperației de consum și meșteșugărești.â€

2,3 milioane lei pentru “ținute decenteâ€

În ceea ce provește cheltuielile neprevăzute de legislația în vigoare constatate, acestea sunt în sumă totală de 7.218.000 lei. “Au fost efectuate cheltuieli nelegale în sumă totală 4.643.000 lei, prin acordarea unor drepturi prevăzute în contractele colective de muncă cu nerespectarea legii, reprezentând “contravaloarea mesei calde asigurată pentru fiecare zi lucrătoare†, 2.308.000 lei, “sume de reprezentare pentru asigurarea unei ținute decenteâ€, 2.314.000 lei, și sume pentru refacerea sănătății, 21.000 lei, în cazul a 28 ordonatori principali de credite din cei 30 auditați“, se arată în raport.

Cheltuieli de personal nejustificate

Totodată, inspectorii Camerei de Conturi au descoperit că în cursul anului 2011 au fost angajate și efectuate cheltuieli de personal nejustificate în sumă totală de 2.091.000 lei, “prin achitarea unor drepturi salariale neprevăzute de lege, reprezentând indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din salariul de bază, acordată funcționarilor publici și personalului contractual din aparatul propriuâ€, în cazul a 27 ordonatori principali de credite din cei 30 auditați.
Printre neregulile sesizate în document mai amintim angajarea unor cheltuieli de personal fără temei legal în sumă totală de 305.000 lei, prin acordarea unor sporuri salariale neprevăzute de lege “de confidențialitate, pentru complexitatea muncii, pentru aplicarea legilor fondului funciar sau pentru implementarea unor proiecte finanțate din fonduri comunitare nerambursabile postaderare în cazul persoanelor care ocupă funcții de demnitate public†și prin includerea în salariile de bază a unor sume neprevăzute de lege – “salariu de merit, premii 2% sau 10% din salariul de bază și spor pentru vechimea în muncă peste nivelul maxim prevăzut de legeâ€, abateri constatate la Târgu-Mureș, Nadeș, Miheșu de Câmpie, Pogăceaua, Papiu Ilarian, Păsăreni și Sântana de Mureș.

Plăți neprevăzute de lege

De asemenea, raportul consemnează prejudicierea bugetelor locale “prin efectuarea unor plăți neprevăzute de lege în sumă de 111.000 lei, reprezentând penalități de întârziere, cheltuieli de judecată și de executare silită, datorate ca urmare a angajării unor cheltuieli de capital neautorizate prin buget și fără surse de finanțare, în exercițiile bugetare 2008-2009.â€

Show More

Related Articles

Back to top button
Close