Adrian – “spionul” își revine acasă

Tâmplarul din Toplița, plecat anul trecut la muncă în Irak, a revenit acasă. Lacrimi de bucurie și emoție. Prin asta a trecut la revederea mamei și a surorii sale. Dincolo de acestea rămâne însă un gust amar și un șoc psihic prin care a fost nevoit să treacă.

Adrian Gânceanu a revenit acasă după mai bine de trei luni petrecute în detenție. O revedere emoționantă și, totodată, stresantă. Zeci de jurnaliști cu microfoane, aparate foto și camere video ațintite către ușă. Asta l-a așteptat pe Adrian la sosirea în Toplița.

După două zile stresante, în curtea ce dă spre strada Cascadelor, au rămas doar multitudinea de urme imprimate în zăpadă. În rest, liniște. Poarta deschisă. Intrăm în curte, iar singurul care are ceva de obiectat este câinele. Ajuns și el la televizor. Pare sătul de-atâta lume străină ce intră în curte. Ne facem curaj și batem la ușă. Tanti Victoria, mama lui Adrian apare cu un cuțit de bucătărie în mână. Are privirea senină. E fericită că fiul ei s-a întors teafăr acasă, deși în urmă cu o săptămână gândurile că acesta ar putea păți ceva, nu o lăsau să doarmă. Acum, însă, îi gătește. Nu ne poftește înăuntru ca săptămâna trecută, pentru că, spune ea, a ajuns. “Au venit și au pus camerele aici lângă gard. M-o dat la televizor când am dat mâncare la câine. Așa se face? Întrebăm de Adrian. “M-a luat în brațe, m-a pupat, m-a întrebat dacă sunt bine. Acum e plecat în oraș. Dezamăgiți, luăm drumul cascadelor spre centrul Topliței în speranța că vom avea șansa să îl întâlnim.

L-a trădat bronzul

Cutreierăm străzile orașului în speranța că îl vom zări. Pe când ne dăm bătuți, prin spatele nostru trece un tânăr îmbrăcat în trening albastru închis, cu ochelari de soare. Grăbește pasul. Iese însă în evidență prin tenul bronzat. El este. Și îl oprim. “Hai, gata că m-ați recunoscut. Dar nu mai vreau să vorbesc cu presa”, ne spune. Până la urmă este de acord, dar numai preț de câteva minute. Câteva minute care, lângă o cană de ceai fierbinte, oferit de presupusul spion, au devenit mai bine de două ore.

O discuție prietenoasă, chiar dacă atunci ne-am văzut prima dată. Am povestit ca de la om la om, fără să ținem seama de profesia care ne-a trimis acolo, în căutarea lui. Cu toate acestea ne-am făcut meseria. Dar dincolo de asta, l-am cunoscut pe Adrian Gânceanu altfel decât l-au zugrăvit colegi de breaslă. Pe Adrian Gânceanu, omul. Omul simplu din Toplița și nu cel acuzat de spionaj.

Regretă cele întâmplate, dar are credința că Dumnezeu îl va ajuta să treacă peste toate. Peste șocul psihic la care a fost supus, peste faptul că a fost bruscat verbal de către cei care l-au reținut. Deși se simte dator să răspundă la întrebări, spune că e prea mult pentru un om simplu, plecat la muncă pentru a câștiga bani. “Am avut parte de întrebări stupide din partea unora. De genul cum se folosește rindeaua. Au vrut să mă testeze, să vadă dacă sunt tâmplar sau nu”, spune Adrian, absolvent al Liceului Forestier din Târgu Mureș.

A aflat din presă situația iscată în România de reținerea lui în Irak, dar nu poate face nimic. “Mie sincer îmi pare rău că această întâmplare a dus la schimbarea unui ministru. Dar eu sunt prea mic să pot spune: puneți-l pe Ungureanu înapoi în funcție”, spune el trist. Eliberarea lui și a colegului lui o datorează în totalitate consulatului român din Bagdad și armatei române. “Dacă nu existau consulatul și armata română, noi încă eram acolo. Mulțumim domnului ambasador Stuparu și consulului pentru tot ce-au făcut pentru noi”, a adăugat acesta.

Escala la Cluj

Adrian Gânceanu și colegul lui au fost aduși în țară la bordul unei aeronave Romavia, care transporta militari ai Batalionului 811 Infanterie “Dragonii Transilvani” din Dej, care s-au întors în țară după încheierea misiunii din Irak. Cei doi, arestați la 31 octombrie 2006 de forțe ale Poliției Militare din cadrul Forței Coaliției, într-o bază militară americană, pentru că filmau și fotografiau în interiorul acesteia, au scăpat de coșmarul detenției. După ce a coborât pe Aeroportul Internațional din Cluj Napoca, Adrian a fost urcat într-o mașină. Pentru că a dorit “să se confunde cu lumea”, a fost dus în gara din Cluj de unde a luat trenul spre Toplița.

Cum a fost și ce-au făcut

Coșmarul celor doi a luat sfârșit la începutul lunii februarie când au ajuns la baza militară de la Talil, unde au dormit și au mâncat împreună cu militarii români și s-au aflat permanent în siguranță. Operațiunea de repatriere pe ruta Bagdad – Talil – România s-a făcut sub supravegherea generalului de brigadă Dan Ghica Radu, care este în prezent locțiitorul pentru operații al Șefului de Stat-Major al forțelor multinaționale. După toate prin câte a trecut, Adrian este profund marcat de această experiență neplăcută. Din cele trei luni, cea mai mare perioadă s-a aflat într-o închisoare din Bagdad, împreună cu peste 400 de deținuți arabi. A purtat o salopetă pe care era scris “prizonier de război”. Numele lui a fost înlocuit cu cifre și a fost supus la interogatorii, inclusiv la detectorul de minciuni, pentru a se stabili dacă au avut intenții ostile atunci când au luat imagini cu baza militară. Nu au avut acces la avocați și chiar personalul diplomatic de la Ambasada României a primit cu greutate permisiunea să-i viziteze. În momentul eliberării, cei doi se așteptau să fie mutați într-o altă închisoare, dar un sergent major din armata americană a venit cu un ordin scris, care prevedea eliberarea expresă.

Adrian omul

S-a schimbat mult după această experiență. Chiar dacă are zâmbetul pe buze, albastrul ochilor îi trădează tristețea și îngrijorarea. Care încă nu au trecut. Ar vrea să uite tot acest coșmar, să scape de agitația generată de presă, dar omul Adrian se simte dator să dea o explicație tuturor. Se simte dator față de prieteni, față de familie, față de cei din jurul lui. Și mai ales dator față de propriul eu.

Vrea sa călătorească, să petreacă timp cu iubita lui de la Hunedoara cu care are o relație, spune el, mai mult decât perfectă, și vrea să-și vadă fetița, mai ales că luna viitoare împlinește trei anișori.

Are multe planuri, sperante și aspirații, dar, înainte de toate ar dori să se liniștească, să-și adune gândurile și să se reculeagă. Să trăiască realitatea românească.

Destăinuiri

Rep: Ce s-a întâmplat de fapt?

A.G.: Prefer să nu spun nimic. Cred că ar fi mai bine să lăsăm lucrurile să se întâmple în firea lor și după aceea să vă dau un răspuns mai concret. Cred că putem să așteptăm puțin timp, dacă mă înțelege lumea asta, e, dacă nu, e problema ei. Tatăl meu a avut o vorbă. “Dacă te iei după lume, ca lumea ajungi “. Eu încerc să respect lucrul așta, și să lăsăm lucrurile așa, să nu ne grăbim, să nu le întârziem, bineînțeles lucrurile să decurgă firesc și să mulțumim lui Dumnezeu că ne vedem în ziua de azi.

Rep : Cum a fost drumul până acasă, și cum au trecut cele câteva luni acolo?

A.G. : Greu, a fost greu. Știți cum e: ca la un sportiv. După un concurs, urmează o perioadă de pauză. Vreau ca acum să rămân în intimitatea mea și după perioada asta, de recuperare psihică, nu fizică, pentru că nu m-a pus nimeni să trag de haltere, voi spune mai multe. Aș dori să afirm un lucru, pe care-l simt în suflet, și nu mi l-a impus nimeni, nici presa, nici domunul președinte, eu sunt mândru că sunt român. Au dat dovadă și autoritățile române că suntem români, armata română face treabă bună și e respectată peste tot, și… Am stat de vorbă cu un domn general ca și cu tatăl meu. Mulțumirile trebuie aduse, pentru că le merită. Militarii noștri au 1.300 de misiuni în șase luni. Nici lor nu le este ușor. Și ei au familii și copii, mame și tați. Și nu prea cred eu că toată agitația asta care se face își are rostul. Hai să uităm și să iertăm pentru că suntem creștini.

Rep: Ce veți face după ce depășiți acest șoc psihic? Ce planuri de viitor aveți?

A.G.: Să pun preț pe ceea ce fac, pe ceea ce am de făcut, să-mi pun ordine în gânduri, să încerc să fiu mai bun, să încerc să nu mai fac aceleași greșeli din trecut. Dumnezeu ne-a dat viață și Dumnezeu ne-o ia și îți dai seama ulterior că greșești, dar în viața de zi cu zi încerci să te menții cu garda sus. Unele persoane încearcă să te înțeleagă, altele nu vor să facă acest lucru. Și te cred mai rău. Trebuie, însă, să rămânăm creștini, că așa ne-a fost dat nouă, din vechi timpuri.

Reacții la București

Arestarea lor a generat un scandal de proporții la București, ce a culminat cu demisia ministrului de Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, și cu solicitări de audiere a șefului Serviciului Român de Informații Externe, Claudiu Saftoiu.

Telefon de la Crucea Roșie

Mama lui Adrian a fost supusă, timp de aproape o săptămână, unei presiuni mediatice și unui stres continuu. Cea mai grea nu a fost așteptarea ca Adrian să se întoarcă acasă, ci incertitudinea. Atât mama cât și sora acestuia, venită să-și susțină moral mama, au avut la dispoziție foarte puține informații oficiale. În rest, familia românului s-a bazat pe ceea ce a văzut la televizor.

Cine este “spionul”

Adrian Gânceanu este de meserie tâmplar. Vorbește bine maghiară și engleză. A lucrat mai mult timp în Ungaria, însă anul trecut pe 29 mai a luat drumul Irakului. Adrian are o fetiță de trei ani, însă copilul stă la Oradea, cu mama. Sora lui Adrian, Doina, a venit la Toplița de la Târgu Mureș și a stat alături de mama ei până cand Adrian a ajuns acasă. Toți vecinii de pe strada Cascadei, dar și șeful Poliției Toplița vorbesc de bine despre familia Gânceanu, în special despre Adrian.

Sorina SZAKACS