Afacerea anticoruptiei

Conform programului Global împotriva coruptiei, derulat de ONU, aceasta este definita ca abuzul de putere savârsit în scopul obtinerii unui profit personal direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul în sectorul public sau privat. Totodata, coruptia este considerata ca o deviere sistematica de la principiile de impartialitate si echitate care trebuie sa stea la baza functionarii administratiei publice si care presupune ca bunurile publice sa fie distribuite în mod universal, echitabil si egal si substituirea lor cu practici care conduc la distribuirea catre unii indivizi sau grupuri a unei parti disproportionate a bunurilor publice, în raport cu contributia lor. Actele de coruptie sunt acele demersuri care lezeaza aceasta distributie universala si inechitabila cu scop de a aduce profit unor persoane sau grupuri. Legea nr.78/2.000 stabileste ca element central al coruptiei utilizarea functiei pu

blice ca sursa de venituri, de obtinere a unor avantaje materiale sau de infulenta pentru sine sau altul.

Profesorul Bryane Michael este cadru didactic la Oxford, are o experienta de 10 ani în reforma institutionala si în activitati de anticoruptie. Între anii 1996-2000 a fost senior advisor pentru o serie de programe finantate de Banca Mondiala, în Nicaragua, Rusia, Turcia, Moldova, 2001-2004, advisor de aderare pentru Estonia, Letonia si Lituania. A coordonat circa 6o de proiecte pe probleme de anticoruptie, economist la Banca Mondiala, iar în prezent este expert în cadrul programului EUBAM, Misiunea UE de Asistenta la Frontiera, în Moldova si Ucraina.Referitor la antidotul coruptiei. El considera ca anticoruptia este o industrie de miliarde de dolari pe plan mondial, iar România este una dintre cele mai recente “piete de desfacere”. Românii asociaza acest termen ca o lupta, o ofensiva împotriva acestui adevarat flagel, în timp ce persoane din occident îl vad ca o “afacere” profitabila.

Imediat dupa evenimentele din decembrie 1989, în România, dar nu numai, s-a aplicat asa numita “terapie de soc”, care a distrus din punct de vedere economic si financiar tara. “Terapia de soc” a fost inventata de câtiva profesori de la Harvard, Andrei Schliefer, David Lipton si Jonathan Hay si implementata în toata Europa de Est, ca o adevarata religie de stat. În esenta ea a constat într-o brusca ridicare a controlului preturilor si schimburilor valutare, încetarea subventionarii de catre stat, liberalizarea comertului si “marea privatizare”, înghitirea la preturi de nimic a economiei nationale. Ajutorul occidental în implementarea coruptiei a fost inestimabil. Coruptia este o problema care submineaza direct atât dezvoltarea democratiei cât si dezvoltarea economica. Conform prof. englez Bryane Michael, “anticoruptia” este o industrie extrem de profitabila, iar vectorii sai cei mai puternici sunt organizatii internationale grele, Banca Mondiala, OECD, dar si UE, guverne. Nu se doreste întodeauna cu adevarat sa rezolve problema, ci doar sa se creeze impresia ca se face ceva. Lupta anticoruptie este perceputa în Romania ca o reprezentatie, mult zgomot pentru nimic, bani cheltuiti, circ mediatic, birocratie. Bryane Michael a realizat o adevarata radiografie a industriei anticoruptie din România, a scos în evidenta motivele care duc ca majoritatea programelor finantate cu banii grei duc la esec, dar si motivele pentru care multe agentii gen ANI, existente în alte tarii au esuat. Nimeni nu neaga minimalizeaza sau este împotriva luptei anticoruptie, însa expertul englez analizeaza o alta fateta a acestei actiuni, anticoruptia, privita din punctul de vedere pragmatic al economiei. Analiza este facuta ca oricarui sistem economic, iar prima componenta avuta în vedere este piata fortei de munca, pentru cei angrenati în anticoruptie, experti nationali si internationali care ofera consultanta în cadrul programelor anticoruptie. Cererea vine din partea acestor programe, organizate de catre Banca Mondiala, UE, OECD, donatori bilaterali, si binenteles guverne nationale. Produsele industriei anticoruptie sunt multiple si variaza de la evaluari ale nivelului fenomenului, statistici pe indivizi si afaceri, rapoarte si proiecte juridice, campanii de publicitate, servicii de consultanta fie pe audit, juridic, investigatii judiciare. La ora actuala, în lume ar actiona circa 30 de companii mari de consultanta anticoruptie, care înregistreaza venituri mari, dar si sute de profesionisti care traiesc din munca anticoruptie. Majoritatea companiilor anticoruptie sunt americane, MSI (Management Systems International), PADCO, Casals&Associates, DPK Consulting, ARD. Companiile americane au un puternic avantaj asupra celor europene, având la baza strategia guvernului SUA de lupta împotriva coruptiei, ca un parteneriat public privat, recurgând la externalizarea partii de dezvoltare dar si de clauze de exclusivitate care le impun agentiilor americane donatoare sa lucreze numai cu consultanti americani, spre deosebire de UE, unde nu exista o astfel de clauza. La ora actuala industria anticoruptie este la al doilea val. Primul a început prin anii 90 si a avut drept tinta atragerea atentiei asupra subiectului prin punerea lui pe agenda internationala, actorii principali fiind organizatiile internationale, iar abordarea a fost practic trasa la serox, aceleasi set de reguli pentru toate statele. Banca Mondiala si “Transparency International” au lansat prima data ideea de lupta anticoruptie în Africa si au continuat sa se extinda în anii 90 în statele foste comuniste din Europa de Este, dupa modelele aplicate în Africa. Valul întâi s-a dovedit un esec rasunator, datorat suprasaturarii oamenilor vis-a-vis de subiect, dar si a efectelor reale, destul de reduse. Al doilea val, a debutat în România începând cu anul 2000, cu scopul de a întari capacitatea de actiune, cu planuri mai peronalizate, cu o implementare heterogena, iar actorii sunt organizatii supranationale si nationale. Boomul acestei industrii a dus si la o crestere a sumelor vehiculate. Banca Mondiala considera ca numai de la începutul anului 2007, industria anticoruptie a depasit 1 miliard USD. Doar guvernul american a investit într-un singur program peste 500 milioane USD. Motivele acestei cresteri din punct de vedere financiar includ printre altele scandalurile implicând fondurile folosite în Irak, esecurile reformelor economice în mai multe state printre care sunt nominalizate si România si Bulgaria, din cauza coruptiei, dar si a angajamentelor reînoite ale administaratiei Bush si ale Bancii Mondiale, este de parere Bryane Michael.

Anticoruptia

creaza coruptie

Orice student la economie stie ca sa folosim o expresie la moda ca “baietii destepti” creaza uneori cererea, apoi vin cu oferta mulata pe ea. Iar daca anticoruptia este o afacere ca oricare alta, oare nu tot la fel se întâmpla lucrurile si aici? Oare nu contribuie masurile anticoruptie la mai multa coruptie? Expertul englez spune ca da si ca în mai multe moduri. În primul rând cei mai multi bani împotriva coruptiei pot fi deturnati sau folositi în tranzactii corupte. Multi lideri ai luptei anticoruptie s-au dovedit extrem de corupti. În al doilea rând masurile anticoruptie pot servi ca paravan pentru liderii coruptii. Foarte multi presedinti, mai ales din America de Sud, Africa, au ajuns la putere pe o platforma electorala a “mânilor curate”, imediat ce s-au vazut sus, coruptia a crescut. Asa-zise programe anticoruptie au generat expansiunea fenomenului de coruptie. De exemplu în Republica Moldova, companiile straine occidentale folosec intermediarii pentru activitati de import-export, deoarece platesc mita mai usor si centalizeaza plata spagilor, facând detectarea coruptiei mult mai greu. În multe state est europene s-au înfiintat ONG-uri de lupta împotriva coruptiei, care au pus mâna pe niste fonduri si apoi au disparut. În general masurile anticoruptie au un efect redus. Unele programe anticoruptie pot fi chiar periculoase. Cei mai importanti factori care submineaza programele finantate de donatorii internationali sunt stacheta foarte înalta stabilita, pe care parlamentarii nu au nici un interes sa le puna în practica, unele programe sunt vagi si generaliste, donatorii finanteaza foarte putine din punctele cuprinse în aceste programe si nu în ultimul rând donatorii prefera sa finanteze conferinte si evenimente sociale, dar nu training serios pe termen lung.

De asemenea au fost situatii când programele anticoruptie au înrautatit în mod vizibil lucrurile în loc sa le rezolve. Reteaua anticoruptie în economiile în tranzitie, pusa la punct de catre OCED, a început în 1998 ca o treaba serioasa, al carei scop era de a aduna profesionisti la un loc pentru a lucra pe subiecte concrete vizând achizitiile publice, reforma judiciara, reforma domeniului de business si altele. Pâna în 2001, interesul politic a transformat aceasta retea anticoruptie într-o structura tip “peer review”, unde oficiali guvernamentali corupti dintr-o serie de state discutau cu oficiali de aceeasi teapa din alte state. În statele membre ale retelei erau trimise echipe de consultanti care faceau recomandari abstracte si evident de genul “întariti vointa politica” sau “aplicati legea”. Un alt exemplu negativ, dat de Bryane Michael, este USAID (Agency For International Development), care este pe punctul de a ajunge cel mai rau donator. “Este gaurit de favoritisme politice si dominat de 7 companii de consultanta care fac parte din camarila de la Washington, deoarece numai ele au dreptul de a licita pentru programele USAID”.

Problemele

anticoruptiei românesti

Studiind România din afara, Bryane arata ca sistemul anticoruptie implementat la noi este afectat de trei probleme. Prima problema tine de faptul ca de cele mai multe ori companiile de consultanta “genereaza” hârtii, diverse studii pentru câstigarea proiectului, si mai putin lupta efectiva anticoruptie. Programele lanseaza un grup restrâns de figuri publice pe care le transforma în adevarati “guru”, decât ca programele respective sa ajunga la Ministerul Justitiei, MIRA etc. Ultima problema identificata se refera la faptul ca majoritatea programelor vizeaza schimbarea legislatiei, decât pregatirea practica a oamenilor. Expertii juridici ai SPAI (Stability Pact Anticorruption) vin în România si dau o serie de generalitati pe post de recomandari, pe care oricum autoritatile din România nu le pot implementa din lipsa de traiding. Pentru “industria anticoruptie”, România a devenit o adevarata mina de aur. “România a aderat de curând la UE, beneficiind de fonduri importante pentru anticoruptie. Are un indice al coruptiei sificient de ridicat pentru a trezi interesul, dar nu atât de ridicat încât sa nu se mai poata face nimic”. Bryane este de parere ca în conditiile actuale din România, nivelul coruptiei se va înrautati în loc sa descreasca. Coruptia creste în vremurile de crestere economica, deoarece cei bogati îsi cumpara actiuni politice care ajuta clasa capitalista. Coruptia mai creste si în perioadele de evolutie catre democratie, deoarece mai multe partide se lupta sa supravetuiasca pe termene extrem de lungi, asa cum sunt democratii si republicanii în SUA. În acelasi timp exista pericolul real ca donatorilor internationali sa li se para daunator sa mai ajute. “Autoritatile române, vor fi presate puternic pentru a adopta programe standard, de tip “one size fits all”, venite de la Banca Mondiala, FMI si UE.”, mai aratra Bryane. În aceasta situatie România ar putea sa riposteze cu doua argumente. Prima, ca practicile care ni se impun nu au aratat ca functioneaza în alte state si faptul ca UE, nu impune cerinte punctuale statelor membre. România ar trebui sa foloseasca principiul subsidiaritatii si sa lupte împotriva coruptiei, cu o metoda româneasca anticoruptie. Este periculos a mai aratat expertul englez, ca România calca în mod periculos pe urmele unor state unde lucrurile au dat gres, copiind fara a selecta idei, care nu au fost testate practic în cele mai avansate state din UE. Este dat ca exemplu celebra ANI (Agentia Nationala Anticoruptie), care nu a dat rezultate în multe state , iar unele îl desfiinteaza. Anglia refuza sa-si înlocuiasca legislatia anticoruptie, cu atât mai mult sa înfiinteze o agentie anticoruptie. Nici SUA nu au o agentie centrata anticoruptie si chiar puternicul ICAC (Independent Commision Against Corruption) din Hong-Kong a fost aspru criticat. Mexic si Venezuela au primit fonduri mari de la donatori, efectele fiind surprinzator de mici, Turcia, Rusia sunt extrem de suspicioase la modelul practicat de donatori si la companiile de consultanta pe care le angajeaza, iar Bolivia si Nicaragua chiar au oprit programele anticoruptie. Ucraina a lansat un program foarte amplu, cu foarte mare tam tam, dar în prezent nu se mai vorbeste nimic de el. B. Hryane Michael face sa scârtie si mitul societatii civile ca forta anticoruptie, sau cum îi numeste el, luptatori de mucava, care nu fac decât sa înghita sume mari de bani. “Transparency International” un vajnic sustinator al planurilor anticoruptie, bazate pe implicarea societatii civile, a avut un rol direct în schitarea sau evaluarea programelor anticoruptie în multe state în curs de dezvoltare, Bulgaria, ACER Albania, Pader Cuidana, Argentina, Delna, Lituania, toate au dat chix. Esecurile acestor eforturi anticoruptie prin societatea civila au condus la crize economice pe scara larga în tarile enumerate si la o dependenta puternica din partea donatorilor.

În final Bryane Michael se întreaba oarecum retoric daca o zi de discutii pe teme de coruptie, la care participa un grup de presedinti de ONG-uri, oameni de afaceri, oficiali guvernamentali si experti internationali, costa mai mult de 20.000 euro, acesta va reduce nivelul coruptiei cu aceiasi suma de bani?

Zaharia Cotoc