Uncategorized

Jucătorii de milioane de euro de pe piața fondurilor structurale

Succesul celor interesați să acceseze fonduri europene se datorează în mare parte firmelor de consultanță. Reprezentanții Business Foundation Mureș, Ventrust și Pegas, principalii jucători de pe piața locală, susțin că în ciuda faptului că unii aplicanți renunță la proiecte, nereușind să asigure cofinanțarea, consultanții își fac treaba cu brio, atrăgând zeci de milioane de euro pentru economia județului.

Cristian Tălmăcean, directorul general al firmei Business Foundation Mureș (BFM), spune că în 2008 clienții BFM au obținut finanțări nerambursabile de aproximativ 17 milioane de euro, iar în acest an încă niciun client nu a renunțat la finanțare din cauză incapacității de a asigura cofinanțarea proiectelor. Totodată, deși pe plan național proporția proiectelor finanțate este de 30% din cele depuse, pe parcursul anului trecut BFM a reușit un procentaj de succes de 80%. „Pot spune că facem export pentru Mureș, deoarece serviciile noastre se vând și în afara județului și practic se aduc bani în județ”, a declarat Cristian Tălmăcean, care este de părere că înainte de a-și planifica întocmirea unui proiect de finanțare din fonduri structurale, întreprinzătorii ar trebui să analizeze dacă respectiva afacere este viabilă doar cu contribuția proprie, să știe să nu se întindă mai mult decât le este plapuma.

În viziunea acestuia, cheia reușitei în accesarea fondurilor structurale este reprezentată de piața de desfacere, vitală pentru supraviețuirea oricărei afaceri.

Pegas a atras 8 milioane euro în 2008

Călin Sarchiz, managing partner în cadrul companiei Pegas Sisteme de Management, care a atras anul trecut finanțări în valoare de 8 milioane de euro și care a înregistrat o rată de succes de 72% în cazul proiectelor pentru accesarea fondurilor structurale, este de părere că devalorizarea leului în raport cu euro este una din principalele cauze pentru care tot mai mulți solicitanți declarați eligibili renunță la finanțări din cauza incapacității de a asigura cofinanțarea. “Å¢inând cont de faptul că acum se primesc răspunsurile pentru proiectele depuse în vara sau toamna anului trecut și în cursul anului trecut euro s-a învârtit în jurul valorii de 3,6 lei, devalorizarea de aproximativ 23% i-a pus pe foarte mulți beneficiari pe gânduri dacă să continue sau nu proiectul”, a declarat Călin Sarchiz. Totodată, criza economică și comisioanele bancare mari sunt văzute ca fiind două din principalele motive pentru care întreprinzătorii renunță la finanțări. “Probabil că principalele cauze sunt criza care se manifestă nu doar în România ci și la nivel mondial și creșterea comisioanelor și dobânzilor bancare, care au modificat condițiile de acordare a creditelor de care firmele au nevoie pentru a accesa credite în vederea susținerii proiectelor”, a adăugat acesta.

Din fericire, niciun client din portofoliul Pegas Sisteme de Management nu a renunțat până acum la vreun proiect. Printre recomandările făcute viitorilor clienți de managerul companiei Pegas se numără stabilirea clară a obiectivelor și respectarea prevederilor din contractul de finanțare. “Le recomand clienților să fie foarte realiști în stabilirea obiectivelor pentru că acestea vor trebui îndeplinite întocmai în perioada de implementare și monitorizare ulterioară. Orice proiect trebui creionat pornind de la necesitatea reală a investiției, de la nevoile organizației. Este foarte important să respecte întocmai regulile jocului, condițiile stipulate în contractul de finanțare”, a spus Călin Sarchiz.

Ventrust speră la 25 de milioane euro pentru 2009

Claudiu Brad, expert AFSC Europene în cadrul companiei de investiții și de servicii financiare Ventrust, a declarat că în acest an

divizia de fonduri nerambursabile Ventrust aduce peste 25 de milioane euro, atât pentru clienții persoane juridice cât și autorități locale. „Valoarea finanțărilor obținute pentru clienții Ventrust se adaugă celor 44,3 milioane de euro, atrase până în prezent pe fonduri structurale. Prin divizia de fonduri nerambursabile, Ventrust este a doua companie la nivel național după cifra afaceri, valoarea proiectelor derulate și număr de personal”, a explicat Claudiu Brad.

Acesta este de părere că modificarea condițiilor de creditare într-un interval relativ scurt de timp, comparativ cu intervalul de timp necesar pentru a declara un proiect eligibil, respectiv a semna contractul de finanțare, este principala cauză pentru care unele companii care doreau să dezvolte proiecte finanțate din fonduri europene renunță la dezvoltarea acestora. „Tot din acesată cauză, companii care au obținut finanțarea, la ora actuală se văd nevoiți să își stopeze proiectele de investiții. Practic, modificarea condițiilor de creditare afectează atât companiile care intenționau să utilizeze finanțarea europeană, cât și pe cale care au obținut acestă finanțare”, a precizat Claudiu Brad. „Din păcate și în portofoliul nostru de clienți am găsit asemenea cazuri. Sunt companii pentru care Ventrust a obținut finanțarea, beneficiarul a semnat contractul de finanțare, dar modificarea condițiilor de creditare au impus stoparea investiției”, a conchis expertul AFSC Europene Ventrust.

Alexandru TOTH

Expertiza în continuarea afacerii, vitală pentru proiect

„Furați de mirajul banilor obținuți din fonduri nerambursabile, mulți clienți lucrează cu firme de consultanță care produc un proiect care obține finanțare, dar care nu asigură expertiză în conducerea afacerii. E adevărat, nu poți spune unui întreprinzător ce poate și ce nu poate să facă, deoarece e vorba despre ideea sa de afacere. Noi nu spunem clienților dacă ideea de afacere e bună sau nu, noi spunem: astea sunt problemele, haideți să găsim soluții la ele!”

Cristian Tălmăcean, director general Business Foundation Mureș

Capacitatea de adaptare, cheia ieșirii din criză

“Consider că antidotul împotriva blocajului financiar ar fi o planificare judicioasă a resurselor și o abordare realistă a condițiilor de pe piață. Momentul actual este unul propice de autoevaluare a fiecărei organizații în parte, de adaptare la condițiile existente, de conștientizare a faptului că și în perioade de criză trebuie făcute investiții, tocmai în ideea că odată apele liniștite, avantajul concurențial să fie mult mai mare. Cei care stau în carapacea lor și nu se gândesc mai departe de ziua de mâine, pot avea surpriza ca poimâine să nu mai fie pe piață.”

Călin Sarchiz, managing partner Pegas Sisteme de Management

Investiția trebuie dublată de un plan de rezervă

„Recomand clienților să își evalueze în mod obiectiv condițiile pieței, respectiv poziția companiei în piață. Investiția care urmează să fie realizată să se încadreze în strategia de dezvoltare a companiei, iar investiția de bază să fie dublată de un plan de rezervă, respectiv să existe o alternativă pentru a putea evita situațiile care pot apărea, de exemplu, datorită modificărilor condițiilor de creditare.”

Claudiu Brad, expert AFSC Europene Ventrust

Portofoliu de peste 4.000 de clienți pentru CEPU

Centrul de Elaborare Proiecte Unionale (CEPU) este una dintre firmele cu cele mai mari succese obținute în domeniul de consultanță și elaborare de proiecte pentru accesarea fondurilor naționale și unionale, cu clienți preponderenți din sfera IMM-urilor. Compania are trei puncte de lucru și un portofoliu de peste 4.000 de clienți, proiectele depuse pentru finanțări naționale și unionale fiind din următoarele domenii: profit reinvestit, infratech, fonduri pentru mediu, ISO, proiecte în domeniul agriculturii și sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor. Sediul principal al companiei se află în Târgu-Mureș, strada Republicii nr. 2.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close