Agentul GPU de la Sovata

Dezertori din diferite armate, deținuți evadați sau eliberați din pușcării, puținii supraviețuitori ai lagărelor de exterminare care se reîntorceau acasă, refugiați români întorși la vetrele lor, ba chiar și șapte militari sovietici pe care trupele germane îi abandonaseră în Hotelul “Transilvania” din Târgu Mureș. O atmosferă de confuzie generală determinată de retragerea precipitată a armatelor maghiare și germane ca urmare a înaintării spre zona Mureșului a unor unități militare sovietice și române.

În acest furnicar pestriț de oameni de diferite etnii, în care viața fiecăruia dintre cei rămași atârna uneori de un simplu denunț sau de bunăvoința unor “iluștri anonimi” ajunși peste noapte în poziții-cheie, erau prezenți și “colaboratori” ai organelor de informații sovietice care în unele ocazii nu se sfiau să își declare pe față această calitate. Din mândrie sau poate din prostie, cine poate ști? Uneori, între sublim și ridicol nu este decât un singur pas.

Așa se prezenta orașul la sfârșitul lunii septembrie 1944. Această atmosferă apăsătoare era amplificată și de situația în care se găsea Ardealul de Nord, a cărui retrocedare firească către autoritățile române rămânea o problemă incertă. Administrația română în Târgu Mureș și în împrejurimi nu putea fi reinstalată, deoarece autoritățile militare sovietice nu agreau această idee. Relațiile interetnice în zonă erau deosebit de sensibile în acele momente și datorită faptului că maghiarii se așteptau la unele represalii din partea românilor. În această conjunctură tensionată încep să se manifeste legal primele celule comuniste autohtone, dar au loc și primele “reglări de conturi” în stil bolșevic. Pentru apărarea intereselor comunității maghiare și cu deplinul asentiment al autorităților militare sovietice, a fost creată, la sfârșitul lunii octombrie 1944, Garda Populară Maghiară, a cărei existență în timp s-a dovedit extrem de scurtă, mai puțin de un an, dar care se dorea a acoperi un vid de putere. Potrivit dispozițiunilor Comandamentului sovietic, Garda Populară Maghiară a fost desființată pe data de 31 iulie 1945, atribuțiile ei fiind preluate de organele de Poliție și Siguranță reinstalate treptat, dar care peste mai puțin de trei ani aveau și ele să fie înlocuite (principiul dominoului) de nou-createle Miliția Populară și Direcția Generală a Securității.

Abuzurile erau la ordinea zilei

Departe de a fi un factor de stabilitate și de a asigura ordinea și siguranța cetățenilor mureșeni, în cele mai multe situații, gardiștii populari s-au dovedit fie depășiți de multitudinea de probleme cu care se confruntau, fie incompetenți, ca urmare a nivelului precar de pregătire generală și profesională.

Mihaly Anton, comandantul lor, cel care, la un moment dat, semna cu gradul de comisar-șef, era de fapt croitor, iar nivelul de pregătire a aproape 80 la sută dintre angajați -dintr-un total de 448, câți am identificat în “Tabelul nominal cu personalul Gărzii Populare” – era cât se poate de scăzut. Acest lucru este evident pentru cineva care studiază documentele perioadei chiar și din modul de întocmire și păstrare a documentelor.

Peste 95 la sută dintre ele erau redactate în limba maghiară și foarte puține în limba română. Toate cu greșeli. O însemnată parte din documentele elaborate de acest organ – cele mai multe scrise de mână și nu dactilografiate, așa cum cereau uzanțele – erau întocmite pe hârtie ce aveau pe verso însemnele statului maghiar hortyst, ba chiar am identificat și documente având pe verso antetul statului hitlerist. În dosarele îngălbenite de vreme, am putut remarca o serie de reclamații la adresa unor presupuse abuzuri comise de gardiștii populari, cele mai frecvente fiind perchezițiile imobiliare fără mandat, ridicarea unor obiecte fără a se întocmi procese-verbale, și chiar violuri. Relațiile de serviciu între Garda Populară Maghiară și instanțele judecătorești locale erau cât se poate de tensionate.

Acest lucru reiese în mod evident și din studiul unor acte de corespondență. Spre exemplu, în adresa cu nr. 22 din 21 iunie 1945, judecătorul șef Ioan Găitan îi atrăgea atenția șefului gărzii din Acățari: “Vă restituim alăturat 4 denunțuri cu nr…, pentru a fi redactate în limba română, după care ni le veți trimite din nou… pe viitor, corespondența ce o veți înainta acestei instanțe, o veți redacta în limba română”. Prim-procurorul Parchetului Tribunalului Mureș, în adresa nr. 395 din 28 iunie, adresată Gărzii Populare din Târgu Mureș, se dovedește și mai iritat: “…în fine, vă rugăm ca toate declarațiile să fie traduse în limba română, care este limba oficială a statului român”.

Agent GPU?

În documentele Gărzii care se păstrează la arhive, pot fi găsite sesizări ale unor evrei care, scăpați din lagărele de exterminare naziste și reîntorși în Mureș, încearcă să-și recupereze bunurile ajunse pe mâini străine. Mare parte dintre aceștia îi indică chiar pe cei care le au în posesie. Spre exemplu, evreii Bukovski și Mayer, din Sângerul de Pădure, îi indică gardiștilor populari pe locuitorii Makai Agnes, Csiszer Gyorgy și Makai Iosif. Aceștia recunosc, înapoiază bunurile posesorilor de drept, dar împotriva lor gardiștii nu iau măsura reținerii, deși aveau acest drept. O situație mai aparte se înregistrează la Sovata, acuzatul fiind în acest caz preotul romano-catolic din localitate, Torok Mihai. Locuitorul evreu Schnitzer Artur, reîntors din lagăr, făcea în iunie 1945 o reclamație la adresa preotului, în care arăta cu lux de amănunte faptul că numitul preot, în septembrie 1940, l-ar fi obligat să-și cedeze localul prăvăliei sale cooperativei maghiare “Hangya”. În același context, Markus Bela, locuitor din Sovata, care ținea să-și precizeze în declarația sa calitatea de “membru al Partidului Comunist din Sovata”, îl acuză pe preotul Torok că în luna mai a anului 1944 s-ar fi adresat secuilor la Biserică cerându-le “să se opună armatei roșii”. Cel care i-a dat lovitura de grație preotului a fost probabil locuitorul Holcsapfel Iosif care arăta faptul că deși preotul Torok a fost arestat odată de gardiștii populari și depus în arest la Târgu Mureș, a doua zi, grație unor relații cu comandantul gărzii, a fost eliberat și s-a reîntors la Sovata. Probabil pentru a da o și mai mare greutate declarației sale, Holcsapfel își declină calitatea de “membru în comitetul comunist din Sovata, cu delegație specială din partea Comandamentului sovietic și din partea GPU-ului, dar și faptul că ar fi avut sarcina de a supraveghea toate “întâmplările din Sovata”. Ce sarcini ar fi putut să-i dea GPU în Sovata e greu de apreciat. Probabil că, pătruns de importanța misiunii sale – reale sau închipuite -, Holsapfel nu mai era capabil sau poate că nici nu dorea să mai deosebească o datorie de onoare față de un denunț ordinar.

Războiul drapelelor

“Pentru menținerea ordinei s-a format o așa-zisă gardă civilă, compusă din maghiari, mulți dintre ei cu trecut dubios, unii ieșiți nu demult din temniță… Chiar la începutul cursurilor în luna ianuarie 1945, am avut neplăceri cu garda civilă, pusă sub conducerea unui croitor. Elevii noștri (elevii de Liceul “Papiu” – n.r.) purtau la butonieră tricolorul românesc. Gardiștii au început a le rupe tricolorul, era prin piața orașului o goană după elevi… M-am dus la conducător să reclam cazul… El mi-a spus că ordinul venea de la comandamentul sovietic local, pentru a preveni animozitățile șovine, naționaliste. Atunci l-am întrebat pentru ce gardiștii săi poartă în țeava puștilor flori albe și roșii care cu frunzele verzi, reprezintă tricolorul unguresc”. (Preot protopop greco-catolic Iosif Pop, volumul “Credință și apostolat – memorii”)

Nicolae BALINT